De ce trimit băncile străine banii acasă

Băncile străine din România se grăbesc să scoată banii de dividende din țară. Formularea este scrisă intenționat „îngroșat”, tocmai pentru că poate fi interpretată și în felul acesta. De fapt, problema este mult mai puțin spectaculoasă, dar cu valențe economice.

Astfel, două bănci cu capital austriac prezente în România, BCR și Raiffeisen, au propus și mai mult ca sigur acționarii vor aproba distribuirea dividendelor aferente anilor 2019 și 2020. Sumele sînt substanțiale, pe măsura rezultatelor obținute de cele două bănci, 800 de milioane de lei, la BCR, și 742 de milioane de lei, la Raiffeisen. BRD, bancă cu capital majoritar francez, se pregătește și ea să decidă plata dividendelor.

Contextul este mai complicat. Anul trecut, Banca Națională a României (BNR) a recomandat băncilor comerciale să nu plătească dividende, chiar dacă anul 2019 fusese unul bun pentru sistemul bancar și, în același timp, un an în care băncile au obținut profituri mai mult decît decente. Acest profit ar fi trebuit distribuit acționarilor în anul 2020, numai că, odată cu pandemia, BNR a cerut băncilor să nu plătească dividende.

Desigur, s-ar putea spune că o recomandare este doar o recomandare. Că nu este lege. Doar că între „gentlemanii” din bănci, o recomandare a băncii centrale este „literă de lege”, iar băncile comerciale au respectat cerința BNR, adică nu au plătit dividendele aferente anilor 2019 și 2020.

Logica BNR este destul de simplă. Cînd vine o criză, indiferent de natura sa, economică sau sanitară, primul lucru de care trebuie să ai grijă este sistemul bancar. Că le place sau nu unora sau altora, acesta este adevărul. Sistemul bancar este pilonul financiar principal al economiei și el trebuie să rămînă consolidat, în picioare. Iar acest lucru se întîmplă păstrînd, printre alți indicatori, capitalizarea bancară.

Este, în același timp, un calcul pragmatic. Pe de o parte, banii băncilor sînt buni pentru stat, adică pentru împrumuturile pe care statul este obligat să le facă pe piața internă. Pe de altă parte, o ieșire masivă și rapidă de capital din România pune sub presiune cursul de schimb leu-euro, în sensul devalorizării leului. Iar într-o criză exact asta mai lipsește, o scădere a monedei naționale față de euro.

De altfel, BNR a inițiat și în criza din 2009-2010 un așa-numit „Acord de la Viena”, care a fost, de fapt, o înțelegere cu reprezentanții sistemului bancar pentru a nu scoate capital din țară pe perioada crizei. A fost, și atunci, o înțelegere respectată de către bănci, iar sumele trimise ar fi putut fi mari întrucît în acea perioadă, pe lîngă dividende, băncile românești aveau și împrumuturi substanțiale de la băncile-mamă.

Anul trecut nu a mai fost nevoie de un acord, a fost suficientă o recomandare a băncii centrale. Iar băncile românești (pentru că sînt bănci care activează în România, sînt înregistrate aici și sub reglementarea băncii centrale) au avut ce face cu banii în economia locală. În anii 2020-2021, statul s-a împrumutat masiv de pe piața internă, cu precădere de la bănci, la care s-a adăugat un program de sprijin important pentru companiile românești mici și mijlocii, IMM Invest, care a avut succes și datorită băncilor, și datorită garanției acordate de stat. 

Recomandarea BNR către băncile comerciale a expirat din octombrie a.c., astfel că acționarii au dat semnalul plății dividendelor în contul anilor trecuți. Este ceva nelalocul lui aici? Este ceva în neregulă să plătești dividendele către cei îndreptățiți? Evident, nu. Este, în același timp, un drept moral și legal al acționarilor. De altfel, nu doar băncile cu capital străin au făcut acest lucru, ci și singura bancă cu capital privat românesc.

Din acest punct de vedere, în vremuri normale, băncile sînt la fel ca orice alte companii care plătesc la momentul potrivit sumele pe care acționarii sînt îndreptățiți să le primească. În fond, este dreptul proprietarilor să primească acest beneficiu care vine ca urmare a riscului pe care și-l asumă, a priceperii pe care o au în a administra firma și chiar a capitalului pe care l-au adus, inițial sau de-a lungul timpului, în societate.

Băncile sînt, în ultimă instanță, companii ca multe altele, pot pierde sau pot cîștiga bani și au fost ani în care sistemul bancar românesc s-a aflat în pierdere. Decizia de a plăti dividende este mai puțin relevantă în contextul banilor care se duc spre acționarii străini. Ar trebui să fim nemulțumiți, eventual, că piața bancară românească este destul de puțin „adîncă”, gradul de intermediere financiară este mai mic decît media europeană, ceea ce face ca băncile, în loc să dea credite în România, să plătească dividende. Adică economia locală nu are atît de multe companii bancabile încît să poată absorbi mai multe împrumuturi acordate de bănci.

În ceea ce privește banii care ies din țară, lucrurile sînt simple și clare. Nimeni nu oprește statul român și nici capitalul românesc să construiască o bancă, de la zero sau prin achiziție, pe care să o consolideze pe piață. Exemple puține, dar bune există atît în ceea ce privește capitalul privat, cît și cel de stat. Altfel, sînt destui „experți” care preferă să moară capra vecinului pentru ca ograda să-i rămînă goală.

Constantin Rudnițchi este analist economic.

Foto: adevarul.ro