De ce România va pica BAC-ul mereu

Există în Belgia şi lucruri care se pot realiza mai greu decît guvernul naţional. Să-ţi înscrii copilul la o şcoală, de exemplu. Listele de aşteptare sînt enorme, locurile se ocupă cu un an sau chiar doi înainte (pentru un loc la o creşă publică, părinţii au grijă să înscrie copilul încă din luna a treia de... sarcină a mamei). La Bruxelles, numărul mare al celor care vin şi pleacă din capitala europeană şi cererea greu de anticipat de la un an la altul complică şi mai mult situaţia. Pentru a avea şanse, trebuie să depui cereri la cît mai multe şcoli – locurile sînt deja adjudecate din anul trecut, dar vei fi pus pe o listă de aşteptare. Mai multe liste de aşteptare, mai multe şanse de cîştig! Oficial, după cum comunică guvernul Regiunii Bruxelles-Capitale (acest guvern există şi funcţionează, la fel şi cele din Valonia şi Flandra, astfel încît ţara nu este chiar lipsită de autoritate, cum s-ar putea crede), ar fi cu vreo 400 de locuri mai multe decît cereri. Dar cînd întrebi, peste tot ţi se spune acelaşi lucru: „C’est complet!“. 

În Belgia, Învăţămîntul Fundamental înseamnă grădiniţă şi şcoala primară. Copilul intră, aşadar, pe poarta grădiniţei şi iese din instituţie după clasa a şasea. De fapt, există două sisteme de învăţămînt – cel francofon şi cel neerlandez – complet separate, cu reguli şi curricule diferite. Există, mai bine zis, chiar trei sisteme, dacă îl punem la socoteală şi pe cel al comunităţii germanofone, de vreo 70.000 de suflete.  

Aşadar, pentru a prinde locul dorit, nu ai decît să mergi în vizită la cît mai multe şcoli – neapărat cu „rendez-vous“ stabilit în prealabil prin telefon – şi să speri că de undeva o să sară iepurele. Dar vizita la o şcoală este o experienţă în sine. Prima surpriză a fost chiar panoul din holul de la intrare: cu litere de-o şchioapă sînt înscrise „valorile şcolii“. Sîntem asiguraţi că micuţul nostru va fi crescut în spiritul valorilor democraţiei şi drepturilor omului, că va învăţa să fie tolerant faţă de toate religiile şi să respecte oamenii, indiferent de rasă sau naţionalitate. Că i se va insufla curiozitatea de a descoperi lumea, că i se vor descoperi şi încuraja înclinaţiile şi că fiecare copil va fi privit ca o personalitate distinctă. 

„Cred că aţi avut timp să citiţi panoul de la intrare“, ne spune directoarea şcolii, imediat ce intrăm în birou. Apoi, timp de aproape o oră, ea va dezvolta principiile înscrise pe panou. Ne spune că băieţelul nostru va deveni foarte repede o fiinţă autonomă. I se va încuraja iniţiativa şi va fi învăţat să-şi asume răspunderea pentru gesturile sale. Disciplina este regula, nu se fac excepţii. Dar asta nu se poate realiza fără cooperarea familiei, sîntem atenţionaţi. În consecinţă, nu se admit întîrzieri la program. Ni se recomandă să-i lipim pe frigider un tabel cu zilele săptămînii şi fructele pe care le va mînca în fiecare dintre acestea. Iar programul să fie respectat. Dar nici nu a împlinit trei ani! – obiectăm noi. Nu contează. Este primul lui program de activitate. Orice tip de violenţă este exclus. Respectul copilului faţă de personalul şcolii este în afara oricărei discuţii – de la director şi pînă la femeia de serviciu, ne asigură directoarea. Şi, iarăşi, intervine rolul familiei: dacă aveţi nemulţumiri faţă de un cadru al şcolii, nu le manifestaţi de faţă cu copilul. Veniţi să le discutaţi cu noi. 

Directoarea ne spune apoi cîteva lucruri despre program. Copiii vor merge la muzee şi în excursii de cunoaştere a Belgiei, la spectacole de teatru şi muzică adaptate pentru cei mici. Nu va trece o săptămînă fără o astfel de activitate. De două ori pe an vor merge într-un weekend fără părinţi, doar cu personalul şcolii, pentru a-şi dezvolta autonomia. Vor face sport cu profesori specializaţi, vor putea participa la cercuri de pictură, de gastronomie, de muzică sau în alte domenii spre care vor dovedi înclinaţii. Pentru a afla mai multe, primim un dosar gros de un deget, pe care sîntem îndemnaţi să-l studiem cu atenţie. 

După o oră, întîlnirea ia sfîrşit. Abia în stradă ne dăm seama că directoarea ne-a vorbit numai despre valori, despre disciplină, despre dezvoltarea înclinaţiilor copilului. Dar nu ne-a spus un cuvînt despre cîtă aritmetică sau cîtă gramatică va învăţa. Va face teoria mulţimilor încă din clasa întîi? Va deprinde buchea cărţii după învăţătura lui Trăsnea? Nu am aflat. 

Programul lor şcolar este relaxat, copiii nu primesc teme pentru acasă, în schimb sînt ocupaţi toată ziua cu diverse activităţi – nu vezi copii jucîndu-se singuri pe stradă sau în faţa blocului. Sistemul pare să vizeze mai curînd insuflarea valorilor unei societăţi liberale decît transmiterea de cunoştinţe cu orice preţ, plecînd de la ideea că fiecare copil sau tînăr va învăţa atîta matematică, chimie, biologie, filozofie sau orice altceva, atît cît va avea nevoie pentru a deprinde o profesie. Este adevărat, aici şi sistemul economic ajută: munca, indiferent de gradul de calificare, este răsplătită suficient pentru măcar o viaţă decentă.  

Nu se poate spune că sistemul lor este perfect – oricum, îşi are criticii lui. În 2010, la sesiunea de Bac, rezultatele nu au fost strălucite nici în Belgia. Au promovat doar 57% dintre candidaţi. Dar nimeni nu a pronunţat cuvîntul „dezastru“. În definitiv, dacă valorile pe care le-am citit la intrarea în şcoală sînt însuşite, nici nu este chiar atît de rău.  

În aceste zile, în România, dezbaterea de după ultima sesiune de Bac este în toi. Se vorbeşte despre note, despre medii, despre materii şi însuşirea de cunoştinţe. Despre valori însă, nu se prea vorbeşte. Semn că dezbaterea o ia pe o direcţie greşită, iar reforma educaţiei – la fel.

Ovidiu Nahoi este jurnalist, redactor-şef la Adevărul Europa.