De ce nu taci?

Faptele sînt cunoscute: la ultima conferinţă la vîrf ibero-americană, de la Santiago de Chile, menită să apropie popoarele şi ţările Americii Latine de Spania, Hugo Chávez preşedintele marxizant al Venezuelei, l-a întrerupt pe prim-ministrul spaniol, José Luis Rodriguez Zapatero (socialist), în timp ce acesta încerca să demonstreze că naţionalizările nu sînt o reţetă sigură pentru succesul economic. Chávez a smuls microfonul, găsind că a venit momentul cînd trebuie să declare că fostul prim-ministru spaniol de dreapta, José Maria Aznar, este "un fascist". Regele Spaniei l-a admonestat simplu şi energic: "De ce nu taci din gură?". Un incident printre altele, între oameni de stat cu temperament de vedete pop? Mai mult decît atît, susţine Mario Vargas Llosa: "Învăţătura cea mai evidentă din această psihodramă este că există încă o Americă Latină anacronică, demagogică, incultă şi barbară, şi încercarea acestor întîlniri ibero-americane de a o asocia la comunitatea civilizată, democratică, modernă nu e decît o pierdere de timp şi de bani. Este o aspiraţie vană, atîta timp cît există ţări latino-americane cu conducători asemeni lui Chávez, Ortega sau Evo Morales, ca să nu-l mai pomenim pe Fidel Castro. Nu devin democraţi pentru că sînt sau pentru că au fost populari sau pentru că au cîştigat alegeri. Dimpotrivă, astfel se dovedeşte cît de profundă este incultura politică şi fragilitatea convingerilor democratice în societăţi capabile să aducă la putere prin alegeri libere personaje de felul acesta. (...) Sigur că există şi o altă Americă Latină, mai decentă, onestă, cultivată şi mai democratică decît cea reprezentată de aceşti exaltaţi. De ce tac ei şi se lasă aruncaţi în umbră, în timp ce cînd şi dacă vorbesc sînt infinit mai respectabili şi mai interesanţi decît ceilalţi? Ei tac pentru că se tem să nu fie victimele diatribelor şi imprecaţiilor acestor fanfaroni şi pentru că, oricît de greu ar fi de crezut, ei înşişi, conducătorii civili, încearcă de bine, de rău, să se adapteze limitelor impuse de legi şi de Constituţii; ei se percep ca mandatari de gradul doi, în faţa acestor zei atotputernici care practică excesul şi loviturile sub centură, fără să cunoască vreo limită". (Le Monde, 23 noiembrie 2007) Se întîmplă să vorbească şi pe scena internaţională cine nu trebuie, iar cine are ceva de spus să tacă. (M. B.)