De ce ne interesează Georgia
Conflictul dintre Georgia şi Rusia este încă o ocazie pentru a vedea cum funcţionează politica externă a Europei. Din motive care ţin de tipar, acest articol trebuie predat marţi dimineaţă, deci nu ştim încă rezultatele întîlnirii miniştrilor de Externe ai UE şi nici concluziile celei de-a doua şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care urmează să arate mai clar poziţia României. Din informaţiile pe care le avem, putem bănui că Europei îi va fi greu să ajungă la un consens, cel puţin acum. Pe de-o parte, ţările baltice şi Polonia au semnat o declaraţie de o rară virulenţă la adresa Rusiei, în care cereau Europei şi NATO să ia iniţiativa şi să se opună propagării politicii imperialiste şi revizioniste a Rusiei în estul continentului. Pe de alta, Silvio Berlusconi, vechi prieten al lui Vladimir Putin, avertizează asupra pericolului pe care l-ar constitui o "coaliţie europeană antirusească". În Germania, cancelarul Angela Merkel insistă asupra necesităţii unei retrageri complete a georgienilor din Osetia de Sud, în timp ce preşedintele Franţei şi al Uniunii Europene, Nicolas Sarkozy, încearcă să găsească un numitor comun între prietenii Rusiei şi cei care o privesc cu teamă, între ţările care au nevoie de energie cît mai ieftină livrată de Moscova şi cele care îşi amintesc cum e să ai soldaţi ruşi pe teritoriul tău. Grea misiune şi, cu cît se prelungeşte criza, cu atît diferenţele de viziune între ţările europene vor fi mai evidente. Pînă acum (marţi dimineaţă), România a dat dovadă de prudenţă. Bucureştiul nu a condamnat Moscova în termeni duri, nu s-a alăturat axei baltico-poloneze (care trece şi prin Kiev), cerînd însă respectarea integrităţii teritoriale a Georgiei şi încetarea violenţelor. Atitudinea viitoare a României depinde evident de evoluţiile din regiune, dar declaraţia ponderată a Bucureştiului de la început arată coerenţa în politica recentă, dacă ne gîndim la poziţia în dosarul Kosovo, sau mai ales la interesul românesc pentru relaţia dintre Moldova şi Transnistria. O declaraţie în termeni radicali încă de la început ar fi putut înclina delicata balanţă a raporturilor dintre Bucureşti şi Chişinău. În fine, din comunicatul CSAT am reţinut şi că România a atras atenţia în repetate rînduri cu privire la riscul conflictelor îngheţate în planul securităţii regionale. Este adevărat, încă de la începutul mandatului său Traian Băsescu a vorbit, şi nu o dată, despre bomba cu ceas, reprezentată de situaţiile din Abhazia, Osetia sau Transnistria. Nu am auzit însă de nici o iniţiativă românească pentru "pacificarea" regiunii. Ca întotdeauna cînd este vorba despre un conflict, televiziunile româneşti s-au întrecut în ediţii speciale, flash-uri şi breaking news. În emisiuni s-au abordat toate temele posibile: s-au făcut istoria Georgiei şi geografia Osetiei, au fost comparate forţele armate ale celor angajaţi în luptă, s-a vorbit despre NATO şi UE, SUA şi OSCE, buni şi răi, David şi Goliat. A existat şi o întrebare pusă de mai mulţi prezentatori: "pe românul simplu, pe omul de rînd din România, de ce ar trebui să îl intereseze ce se întîmplă acolo?". Această obsesie de a traduce totul pe limbajul "omului simplu" e uşor enervantă. Nu trebuie făcută imediat legătura între conflictul din Georgia şi preţul gazului de la Bucureşti, pentru ca telespectatorii să fie interesaţi de Osetia. Mai mult, ar fi bine poate dacă ne-am uita mai des la ce se întîmplă şi în alte părţi, nu numai în România. Sîntem specialiştii politicii locale, dar ştim prea puţine despre realitatea celorlalţi. Cîteva exemple din vecini: din Ucraina ne interesează numai Insula Şerpilor, vorbim despre Moldova doar cînd Vladimir Voronin are o ieşire mai excentrică sau cînd consulatele devin neîncăpătoare, iar Bulgaria ne preocupă de două ori pe an, doar pentru a vedea că există mai puţină corupţie măsurabilă la Bucureşti, faţă de Sofia. Cît despre Cehia şi Polonia, ţări cu care aveam graniţe înainte de cel de-al doilea război mondial, au dispărut de pe harta interesului mediatic, cu excepţia vreunui incident dramatic, gen "cazul Crulic". Era să uit de Ungaria, dar şi ea şi-a pierdut din interes de cînd a dispărut obsesia anexării Ardealului. O mai pomenim uneori, din greşeală, cînd vreun artist invitat la un concert confundă Bucureştiul cu Budapesta. Iar cel mai bun răspuns la întrebarea de mai sus l-a dat Magdalena Boiangiu: "Ne interesează, pentru că trăim pe lumea asta".