De ce e TVR-ul altfel?
Aud de ani de zile aceleași păreri despre televiziunea publică. Le‑au folosit mulți atunci cînd, în momente de cumpănă, subiectul s-a ivit în discuție. De la Bogdan Naumovici și Robert Turcescu la Mircea Badea și Traian Băsescu, trecînd elegant prin Radu Banciu sau Dragoș Pătraru, recunoaștem cîteva idei interesante care vor să dovedească de ce TVR nu își mai are rostul pe lume, fiind depășită de vremi și inutilă societății.
Ca un fir roșu, printre argumentele enumerate se regăsește, inevitabil, Comparația. Comparația cu o televiziune privată sau, prin extensie, cu orice altă întreprindere din România. Am o veste: TVR-ul e altfel. Este diferită de oricare altă televiziune sau de vreo altă firmă comercială. „Cînd nu faci profit, cînd cheltuielile sînt mai mari decît încasările, e clar: ai un management prost care trebuie schimbat și, evident, trebuie să reduci cheltuielile.“ Necazul e că TVR-ul nu are cum să își crească veniturile. Ele sînt dependente de o decizie a Guvernului, referitoare la mărimea taxei (principala sursă de încasări).
Ce decizii mai rămîn la îndemîna oricărui manager, atunci cînd nu are cum crește în nici un fel încasarile, ba, dimpotrivă, din pricina inflației, sumele respective mai și scad de la an la an? Să reducă din cheltuieli. De mai bine de trei ani, singurul capitol redus a fost cel al bugetelor de producție: filmări, montaje, deplasări în teritoriu, licențe pentru film sau sport. O perioadă, parcul auto nu a avut RCA-urile plătite, a trebuit să stea în curte. Altădată, datoriile la Petrom au fost atît de mari, încît rămăseserăm fără benzină. Despre decoruri noi sau licențe de programe nu se mai vorbește, acum. Urmarea: de cîțiva ani buni, se trăiește mai ales din Arhivă, pe reluări, cu producția proprie la nivel de avarie, filmări pînă la kilometrul 36, cîte un talk-show de studio sau cu preluări de pe YouTube în loc de reportaj. Sigur că se puteau reduce salariile și se puteau concedia oameni, ca la orice televiziune sau întreprindere privată. Asta a făcut Săftoiu, numai că a produs daune și mai mari.
De ce? Pentru că TVR-ul este altfel. El trebuie să facă emisiuni cu minorități de toate felurile, despre cultură, despre copii, despre persoane cu handicap, despre Parlament, în general despre tot ceea ce este important, dar nu îndeajuns de interesant încît să atragă posturile comerciale. În logica pieței, dacă nu ai bani pentru licențe sportive, ar trebui dați afară ziariștii sportivi care sînt și comentatori. Păstrezi doi-trei reporteri pentru știri, iar restul să migreze la televiziunile care dețin drepturile un sezon sau altul. Cam asta ar fi logica de piață! Ce ar urma? Evident, dispariția totală din peisaj. Dacă nu mai ai comentatori sau ziariști de specialitate, de ce să mai cumperi vreo competiție în viitor? Nu ai cu ce face ecranizări sau piese de teatru? Dai afară regizorii și scenografii. Rămînem cu un jurnal, un talk-show și o emisiune de divertisment. Ar încăpea în două ore, cred. Cam la asta ar duce tratamentul-„minune“: insolvența!
Alt motiv pentru care TVR-ul e altfel este că nu își poate deduce TVA-ul. TVR plătește TVA cînd e cazul, dar nu îl poate deduce în situațiile în care oricare SRL sau SA poate să facă asta, conform Codului Fiscal. Alt motiv pentru care TVR-ul este altfel decît suratele sale din Europa (de data asta) e că Guvernul României nu a catadicsit să facă nici o notificare către Comisia Europeană pentru acordarea unui ajutor de stat privind anularea penalităților fiscale provenind din povestea cu TVA-ul. Domnul Ponta a putut rezolva situația doar pentru televiziunile comerciale. Nu și pentru excepția numită TVR. Care e altfel!
În ultimă instanță, TVR-ul este folosit ca o instituție care strînge, în regim parafiscal, alți bani de la români, în afara impozitelor legale și cunoscute. Atît a rămas: vehicul de adunat bani la buget, parte din acei patru lei pe lună. E motivul principal pentru care TVR-ul este altfel și asta nu au observat defel marii gînditori de dreapta ca Naumovici sau Băsescu.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.