De ce e cool limba franceză
Președintele Emmanuel Macron are ambiții mari în legătură cu limba franceză. Planul său: franceza trebuie să devină a doua limbă vorbită în lume, după engleză. Emmanuel Macron vrea să întărească francofonia la nivel mondial. O misiune deloc imposibilă: contextul politic și cultural este cum nu se poate mai favorabil. Evoluția demografică pare, și ea, să susțină aceste planuri. Numărul vorbitorilor de franceză la nivel mondial ar putea să se tripleze în următoarele trei decenii, ajungînd, de la 270 de milioane, la 750 de milioane în 2050, în primul rînd datorită exploziei populației din statele africane.
Efectul acestui avans natural, organic pe care se sprijină planul de dezvoltare al francofoniei e însă ponderat de un handicap, de un obstacol important (dar nu insurmontabil): prejudecăţile. Limba franceză se bucură de consideraţie mai ales în rîndul elitelor intelectuale, e o limbă a oamenilor de litere, a diplomaţilor, însă nu are aceeași bună reputație, și nici prea mare căutare, printre oamenii de afaceri. Tocmai această perspectivă trebuie schimbată, crede Leïla Slimani, consiliera preşedintelui pe chestiuni legate de francofonie. Scriitoarea, recompensată cu premiul Goncourt în 2016 pentru romanul Chanson douce, pledează pentru o abordare pragmatică. Limba franceză e şi limba oamenilor de ştiinţă, a oamenilor întreprinzători, a tehnologiei; o limbă vie, a omului contemporan; o limbă care se adaptează și se dezvoltă odată cu civilizația. În sprijinul acestei evoluții, Slimani amintește, de pildă – oarecum ironic –, că pînă și cuvîntul cool a intrat deja în franceza curentă. Și are dreptate!
Ca să-și recapete strălucirea de altădată, limba franceză ar trebui deci apărată de cei care o iubesc prea mult. De cei care resping metisajele și importurile de orice fel, de cei care condamnă recursul la neologisme, de conservatorii rămași prizonieri ai limbii din romanele lui Balzac. Totodată, limba franceză trebuie apărată și de intruziunile unei corectitudini politice înțelese greșit, de cei care vor pervertirea limbii prin egalitatea/egalizarea genurilor.
Miza e însă mult mai mare decît „strălucirea“ culturală. Africa va deveni, în următorii ani, principala sursă de creştere pentru economia Franţei. Schimburile economice ar trebui însă dublate de o politică africană a Franței – or, afirmă unii critici ai lui Emmanuel Macron, tocmai asta lipsește cu desăvîrșire. Eșecul rețelei de relații create în cadrul Françafrique ar trebui să mobilizeze și să stimuleze noi soluții de comunicare, nu să discrediteze cu totul un demers valabil. Cum ar trebui să privim rolul limbii franceze: e un scop în sine sau un vehicul pentru scopuri mult mai înalte?
Dincolo de relația cu Africa, Franţa a pierdut teren și în plan european. Rămîne, bineînţeles, o naţiune puternică şi una dintre economiile cele mai performante, însă puterea de seducţie s-a diminuat odată cu presiunea venită dinspre state aproape la fel de puternice şi cu economii emergente. Echilibrul de forţe e diferit față de situaţia lumii din anii ’70, cînd s-a produs momentul de glorie al Francofoniei. China a lansat o campanie mondială de recunoaştere culturală prin deschiderea Institutului Confucius, cu numeroase filiale în Europa şi în lume. Alte state cu ambiții internaționale, precum Germania, Marea Britanie şi Italia, şi-au pus deja de multă vreme la punct politici culturale şi de promovare a limbii. Şi, de ceva vreme, Rusia şi, mai nou, statele din Golful Persic au început să investească în instrumente de promovare culturală. Franţa, care – să nu uităm! – e „mama“ excepţiei culturale şi care a finanţat masiv cultura şi promovarea culturală, a rămas oarecum în urmă: în ultimii ani, în siajul crizei economice, dar şi pe fondul politicilor promovate de socialişti, cultura a trecut în planul secund. Anul trecut, din bugetul dedicat programului de „diplomaţie culturală şi influenţă“ s-au tăiat 60 de milioane de euro; şi bugetul dedicat Alianţei Franceze, principalul program de cooperare, a scăzut cu 11%, astfel că multe filiale ale Alianței funcționează la cota de avarie. Extinderea acestei rețele către zone noi, odată cu apariția unor alte centre de greutate pe hartă, și, simultan, reducerea finanțării, subminează, pînă la urmă, programul. Fără un angajament financiar e greu să menții o prezență susținută peste tot în lume.
În fine, dincolo de competiţia purtată în plan cultural, dar şi economic, cu limba engleză, Emmanuel Macron vizează şi un obiectiv de soft power: odată cu limba franceză, Franţa speră să „exporte“ şi valorile culturii politice şi civice ale Franţei. Dar cît de convingătoare e Franța atunci cînd militează, în exterior, pentru diversitate, în vreme ce în interior reușește s-o apere cu atît de multă dificultate?