De ce construiește Viktor Orbán stadioane în România
Faptul că guvernul Ungariei a construit două stadioane în România, unul la Miercurea Ciuc, altul la Sfîntu Gheorghe, este surprinzător. De ce ar investi un stat vecin în stadioane din România? Este un nonsens economic. Un stadion și o echipă de fotbal nu sînt o investiție pentru un stat la Miercurea Ciuc și la Sfîntu Gheorghe. La Paris, la Barcelona, la Manchester sau la München ar exista o șansă să devină o investiție profitabilă, dar în cele două orașe transilvane este exclus.
Investițiile maghiare, la fel ca orice alte investiții străine, pot avea logică atunci cînd sînt orientate către domenii productive, în hoteluri din stațiuni din Transilvania, în centre de producție sau chiar în terenuri agricole. Acolo, investitorii pot avea un scop economic – respectiv, investiția se va amortiza într-o anumită perioadă de timp și va produce profit.
De altfel, și România, și Ungaria știu foarte bine cît de necesare sînt investițiile străine. Guvernul de la Budapesta a fost chiar primul beneficiar al valului de investiții străine, în anii ’90, atunci cînd, din motive politice, de infrastructură și de imagine, primul val al investițiilor străine nu a mai ajuns în România. Astfel, România a întîrziat aproape zece ani pe harta investițiilor străine occidentale.
Mai mult, între România și Ungaria a existat în ultimii ani un fel de rivalitate pentru atragerea investițiilor străine, o concurență pe care de multe ori au cîștigat-o vecinii maghiari (cel mai recent exemplu este cel al companiei Daimler, Mercedes) din simplul motiv că investitorii au fost atrași de infrastructura existentă, de apropierea de vestul Europei și de facilitățile oferite de statul maghiar.
Investițiile care au ca scop obținerea profitului sînt totdeauna binevenite. Ele oferă capital, locuri de muncă, taxe și impozite plătite către bugetele de stat. Dar stadioanele nu intră în această categorie. Ele nu vor fi niciodată profitabile, în special dacă sînt localizate în două mici orașe din centrul țării.
În această logică, a investițiilor în infrastructura sportivă, ne-am putea aștepta ca Guvernul maghiar să construiască pe banii lui în România autostrăzi, spitale, să modernizeze căi ferate și să refacă sistemele de irigații. Exact ceea ce Guvernul român se străduiește să facă de ani de zile fără rezultate deosebite. Desigur, o astfel de variantă este imposibilă, pentru că Ungaria își folosește bugetul pentru propria infrastructură, nu pentru cea din România.
Și atunci, ce sens are ca Viktor Orbán să construiască două stadioane în România? Un răspuns l-am aflat recent, atunci cînd premierul maghiar a venit să vadă pe ce a dat banii. Și anume, stadioanele sînt bune pentru propagandă, nu pentru profit. Momentele au fost delicioase pentru Viktor Orbán: a făcut băi de mulțime, a fost aclamat la scenă deschisă și și-a exprimat, încă o dată, la Tușnad, dezacordul pe care îl are cu Uniunea Europeană.
Au toate acestea ceva în comun cu ideea de investiție, de profit, de recuperarea a sumelor investite? Nu, absolut nimic. Construcția stadioanelor în România nu este decît un gest prin care Viktor Orbán și-a construit o „tribună” de la care poate să-și peroreze ideile antieuropene. Putea să o facă liniștit (și a făcut-o) de la Budapesta, dar de ce să nu se întîmple și din România, dacă se poate?
Desigur, Guvernul României a construit și el în ultimii ani cîteva stadioane noi, sub presiunea organizării cîtorva meciuri la Campionatul European, ediția 2020. Altfel, investițiile maghiare în infrastructura sportivă din Harghita și Covasna ar fi pus România într-o situație de-a dreptul jenantă.
Problema reală este că Viktor Orbán și ideile lui eurosceptice și iliberale au cîștigat, în ultimii ani, tot mai mulți suporteri în România. Nu există un sondaj de opinie pe această temă, dar ascultînd opiniile exprimate în emisiunile de televiziune, citind comentariile de pe rețelele sociale, vom constata că premierul maghiar are simpatizanți în România. Aceștia văd la Orbán independența față de Bruxelles, modul în care pune „la colț” companiile multinaționale (pe care le impozitează fără ca acestea să crîcnească) și mai nou abilitatea de a negocia cu Moscova contracte de livrare a gazelor naturale și a țițeiului.
False imagini. În realitate, Viktor Orbán nu face decît să submineze interesul european, tocmai într-un moment în care este mai multă nevoie ca oricînd de solidaritate. Premierul maghiar nu este un exemplu de urmat. Opoziția față de o politică europeană comună și în favoarea unei abordări separate față de Moscova este nocivă și, oricît de multă popularitate i-ar aduce lui Orbán, în țară sau în afara ei, produce breșe la nivel european.
De altfel, Ungaria este de mult timp în contradicție cu instituțiile europene, astfel că Budapesta nu a primit nici pînă acum „undă verde” pentru planul național de redresare și reziliență. Paradoxal este că șeful Guvernului maghiar utilizează toate beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană (altfel, ar fi greu de imaginat să construiască stadioane în România), dar critică exact valorile europene care încurajează investițiile peste tot în Uniune,
Viktor Orbán nu este un „rebel” european. Prin politica pe care o duce, premierul Ungariei „detonează” politicile și solidaritatea europene. Pentru acest tip de idei are nevoie premierul maghiar de stadioane în România. Orbán are nevoie de o tribună nu pentru fotbal, ci pentru propagandă, iar o cheltuială de cîteva zeci de milioane de euro nici nu contează pentru a-și atinge acest scop.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
Foto: Viktor Orbán (flickr)