Datoria Europei

Comisia Europeană va recomanda recunoașterea statutului de țară candidată la aderare pentru Ucraina. Însă drumul către Bruxelles e lung și sinuos. Președintele Zelenski nu se poate baza pe un parcurs rapid și nici pe favoruri.

Dezbaterea de luni, în Colegiul Comisarilor, intervine după o vizită a președintei Comisiei Europene la Kiev – a doua călătorie a Ursulei von der Leyen în capitala Ucrainei de la începutul războiului. Zelenski a pledat încă o dată pentru recunoașterea oficială a statutului de țară candidată la aderare. Obținerea acestui statut, a explicat el, ar ridica moralul ucrainenilor loviți de război. Și ar însemna o recunoaștere a sacrificiilor pe care ucrainenii le fac zi de zi pentru visul european de la Revoluția de la Maidan încoace, adică din 2013-2014. Pe deasupra, statutul de țară candidată ar fi un mesaj clar că Vladimir Putin a pierdut orice șansă de a menține Ucraina în sfera de influență a Moscovei.

Recunoașterea Ucrainei drept țară candidată necesită aprobarea unanimă a celor 27 de șefi de stat și de guvern din Consiliul European. O reuniune la nivel înalt pe această temă e programată săptămîna viitoare la Bruxelles. Însă, în pofida recomandării Comisiei, cererea Kievului nu întrunește, nici pe departe, unanimitatea.

State precum Polonia, Estonia, Lituania și Letonia, aflate în imediata vecinătate a Ucrainei și a Rusiei, ori, mai la vest, Italia sau Irlanda au exprimat deja poziții ferme în favoarea aderării cît mai rapide a Ucrainei. Scepticii de serviciu, adică Țările de Jos și Danemarca, se opun unei aderări în regim de urgență.

Germania nu a transmis încă o poziție clară: dacă ministrul de Externe Annalena Baerbock (Verzii) susține categoric parcursul european al Ucrainei, cancelarul Olaf Scholz a subliniat că nu va accepta nici o derogare de la procedurile obișnuite de aderare, arătînd că asta n-ar fi corect față de celelalte state care speră să adere, cîndva, la UE. (Macedonia de Nord a fost declarată țară candidată în 2005, Muntenegru a obținut unda verde în 2008, Serbia și Albania au primit statut de țări candidate în 2009.)

Nici Franța, care deține în acest moment președinția Consiliului UE, avînd deci un rol hotărîtor în pregătirea reuniunii la nivel înalt, nu și-a precizat poziția. E însă de presupus că președintele Macron nu va susține o aderare accelerată și mai ales necondiționată a Ucrainei. În urmă cu o săptămînă, el a avertizat că și dacă Ucraina va fi desemnată țară-candidată, eventuala aderare „va dura decenii”. În orice caz, nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.

Moldova și Georgia au solicitat, de asemenea, statutul de candidat. Moldova, care e condusă de un guvern democratic și pro-european, nu a stîrnit obiecții; Georgia, în schimb, care a înregistrat un recul al democrației și tulburări politice majore în ultima vreme, nu e văzută cu ochi buni la Bruxelles. Statutul celor două țări nu va fi tranșat la pachet cu cererea Ucrainei. Chiar și așa, există riscul ca unele state să propună o cuplare a celor trei state, în funcție de interesele politice regionale ori sectoriale.  

E deci puțin probabil ca la Consiliul European de săptămîna viitoare să se adopte o decizie favorabilă Ucrainei. Ceea ce poate obține Zelenski e o promisiune fermă și – la sugestia lui Emmanuel Macron – un fel de statut interimar care să-i consolideze relațiile cu UE și care să ateste angajamentul Bruxelles-ului pentru Ucraina. E suficient? Poate că Zelenski o să vadă în obținerea acestui statut special/intermediar un premiu de consolare. Pentru Europa, însă, orice promisiune făcută Ucrainei e o datorie. De care se va achita!