Dacă Trump revine

7 iunie 2023 PE CE LUME TRĂIM

Campania electorală prezidențială pentru alegerile primare din SUA a început și, cel mai probabil, vom asista la o reluare a competiției dintre președintele Joe Biden și Donald Trump. Dacă ne uităm la harta electorală din 2020, Biden are șanse mari să cîștige. Dar politica americană e imprevizibilă și există o mulțime de factori de ordin sanitar, juridic sau economic care pot schimba perspectivele. De aceea, mulți prieteni din străinătate m-au întrebat ce s-ar alege de politica externă americană dacă Trump ar reveni la Casa Albă.

Faptul că Trump însuși e imprevizibil complică o dată în plus această întrebare. Președinția a fost prima sa funcție politică, iar istoria sa personală s-a transpus într-un stil politic extrem de neconvențional. Succesul său ca star „reality-TV” se traduce în faptul că e întotdeauna preocupat să fie în centrul atenției – adesea prin declarații mai mult scandaloase decît adevărate și prin încălcarea normelor convenționale de comportament.

Trump a intuit și că ar putea mobiliza nemulțumirile multor oameni, denunțînd efectele economice inegale ale comerțului global și răscolind resentimentele față de imigrație și schimbare culturală – cu precădere în rîndul bărbaților albi mai în vîrstă, fără educație superioară. Emițînd în mod constant declarații populiste, protecționiste și naționaliste, el și-a asigurat o la fel de constantă acoperire media.

Întorcîndu-ne în anul 2016, mulți s-au așteptat ca Trump să migreze spre centru, pentru a-și spori atractivitatea politică, așa cum ar fi făcut cei mai mulți politicieni normali. Dar el a continuat să mizeze pe electoratul său de bază, pe care l-a folosit ca armă împotriva oricăror membri republicani ai Congresului care au îndrăznit să-l critice sau să-l contrazică. Republicanii care i s-au opus fățiș au fost, în general, înfrînți, la alegerile primare, de candidații susținuți de Trump. Astfel, Trump a obținut un control aproape total asupra Partidului Republican. Dar recursul său la extrema dreapta, la alegerile din 2020, s-ar putea să-l fi costat sprijinul unor republicani moderați și al unor independenți din „statele pivot” (swing states) cheie.

Ca președinte, Trump s-a diferențiat de toți predecesorii săi. A anunțat adesea pe Twitter decizii politice majore (sau demiterea unor membri ai cabinetului), luate, se pare, spontan. Ca atare, administrația Trump s-a caracterizat prin schimbări frecvente la vîrf și prin mesajele politice contradictorii ale unui președinte care își subminează propriii miniștri și consilieri. Ceea ce a pierdut în materie de coerență organizatorică a compensat printr-un control aproape total asupra agendei sale politice.

Viziunile politice profunde ale lui Trump, în măsura în care le are, sînt mai degrabă eclectice decît tradițional republicane. El a formulat vreme îndelungată puncte de vedere protecționiste despre comerț și a stimulat resentimentele naționaliste, susținînd că aliații Americii profită de ea. A contestat deschis consensul postbelic cu privire la ordinea internațională liberală și a declarat că NATO e o alianță perimată, determinîndu-l pe John Bolton, unul dintre foștii săi consilieri pentru siguranță națională, să se teamă că va retrage SUA din Alianță, dacă va fi reales. Iar Trump a promis de curînd: „Voi duce la capăt procesul de reevaluare a obiectivelor NATO pe care l-am început sub președinția mea”.

Ca președinte, Trump s-a retras din Acordul Climatic de la Paris și a abandonat Parteneriatul Trans-Pacific negociat de președintele Barack Obama; a fragilizat Organizația Mondială a Comerțului, a impus taxe pentru importurile de oțel și aluminiu din țările aliate, a lansat un război comercial împotriva Chinei, s-a retras din Acordul Nuclear cu Iranul, a criticat G7 și a lăudat conducători autoritari binecunoscuți pentru încălcări ale drepturilor omului. A fost neobișnuit de afabil în relația cu președintele rus Vladimir Putin și sceptic față de sprijinul acordat de SUA Ucrainei.

Sondajele arată că soft-power-ul american a scăzut considerabil în timpul guvernării Trump. Chiar dacă tweet-urile pot fi de folos pentru stabilirea unei agende globale, tonul și substanța lor pot ofensa alte țări. Trump nu a acordat atenția cuvenită drepturilor omului, iar discursurile sale au expediat rapid principiile democrației, îmbrățișate fără rezerve de toți președinții americani, începînd cu Jimmy Carter și Ronald Reagan. Chiar și observatorii care au aplaudat atitudinea mai dură a lui Trump față de China i-au reproșat că nu a colaborat cu aliații săi pentru a formula un răspuns comun la comportamentul chinez. În plus, Trump a subminat avantajele de care America s-a bucurat atîta vreme, ca actor principal al multor instituții internaționale.

Așadar, ce s-ar întîmpla dacă Trump obține un al doilea mandat?

Să ne amintim că, înaintea alegerilor din 2016, cincizeci de republicani, foști funcționari de stat din domeniul siguranței naționale, au semnat o declarație prin care avertizau că „un președinte trebuie să fie disciplinat, să-și stăpînească emoțiile și să acționeze numai după o atentă deliberare și reflecție. […] Trump nu posedă nici una dintre aceste calități esențiale. Nu încurajează punctele de vedere contradictorii. Îi lipsește autocontrolul și acționează impulsiv. Nu tolerează criticile la adresa propriei persoane. I-a alarmat pe aliații noștri cei mai apropiați prin comportamentul său haotic”. După ce Trump a cîștigat, acești critici au fost excluși din orice funcție în administrația sa, ceea ce probabil că s-ar întîmpla din nou.

Trump a dovedit în mod clar că e un lider politic capabil să acumuleze putere. Dar temperamentul și stilul său de guvernare au arătat că îi lipsește inteligența emoțională care le-a asigurat succesul unor președinți ca Franklin D. Roosevelt și George H.W. Bush.

După cum spunea odată Tony Schwartz, autorul autobiografiei lui Trump, „am înțeles de la bun început că, la Trump, sentimentul propriei valori e în permanent pericol. Cînd se simte agresat, reacționează impulsiv și defensiv, plăsmuind o narațiune autojustificatoare care nu se bazează pe fapte. […] Trump, pur și simplu, nu manifestă emoții sau interese pentru alți semeni. […] O parte esențială a acestei narațiuni e că definiția faptelor diferă de la o zi la alta, în funcție de dispoziția lui Trump”. Cît timp a fost președinte, nevoile personale ale lui Trump i-au distorsionat adesea motivațiile și au interferat cu obiectivele sale politice.

Temperamentul lui Trump i-a obnubilat adesea și inteligența contextuală. Chiar dacă lipsa de experiență în materie de guvernare și de politică externă l-a făcut să fie mai puțin calificat ca cei mai mulți dintre predecesorii săi, el nu și-a manifestat aproape deloc dorința de a învăța și de a-și acoperi lacunele. Mai rău, nevoia sa constantă de a fi aprobat a dus la alegeri politice greșite, care au slăbit alianțele americane – cu exemplul întîlnirilor la nivel înalt din 2018 cu Putin și cu președintele Coreei de Nord Kim Jong-un.

Judecînd după comportamentul lui ca fost președinte, Trump nu s-a schimbat deloc. Încă nu-și recunoaște înfrîngerea din 2020, iar campania sa electorală pentru a reveni la Casa Albă după alegerile de anul viitor mizează din nou pe declarațiile extremiste care mobilizează electoratul său loial. Dacă reușește, singura trăsătură previzibilă a politicii externe a SUA va fi imprevizibilitatea.

Joseph S. Nye, Jr., profesor la Universitatea Harvard şi fost vice-secretar SUA al Apărării, e autorul, printre altele, al volumului Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump (Oxford University Press, 2020).

traducere de Matei PLEŞU