Cumpăr, deci exist!

21 aprilie 2008   PE CE LUME TRĂIM

Mă uit bine şi pipăi atent bucata de plastic galbenă cu litere în relief: e rece. Cu toate astea, cînd o pun în portofel şi-o duc la piept, ceva arde înăuntru. Focul iadului, în variantă miniaturizată. Lampă cu acetilenă, model de buzunar, capabilă să taie cea mai groasă armură. Senzaţia e mai acută cînd intru în magazin: parcă o mie de viermi ies din portofel şi încep să-mi roadă inima, cîntînd la unison cu vocea lui Bruce Willis dintr-un film, fireşte, comercial: buy, buy, buy! Evident că vorbesc de cardul de credit. Cel cu limită dincolo de cea a bunului simţ. E blestemul oricărui om cu două degete de la o mînă încă libere, dintre atîtea sacoşe. Bucata de plastic inertă are puteri nesfîrşite: poate amîna moartea contra unui comision, vindecă de depresie (în versiunea gold), rezolvă problema încălzirii globale prin simpla achiziţie a unui aparat de aer condiţionat uriaş, pe care o să-l instalăm pe Lună (şi nici nu va fi un mare efort: 45 de zile fără dobîndă, apoi doar un miliard la sută pe an, în rate egale şi plătibile cu viaţa...). Acum cîteva zile, The Onion (www.theonion.com) lista 10 produse care ne pot ajuta să ne luptăm cu societatea de consum. Eu am acasă cel puţin 25, luate în week-end-ul ăsta. Erau, toate, necesare, pentru ca locuinţa mea să nu se prăbuşească sub greutatea oprobriului public al musafirilor. Faţa de masă cu model perlat, tava de lemn pentru servit cafeaua, rondele de pus paharele, cuţit de brînză, vopsea, maşină de găurit, cuier, cuie, aţă, ibrice: exploratorii polari erau mai puţin dotaţi la plecare. Iar eu nu mă duc nicăieri. Ba da, dacă stai să te gîndeşti bine: mă duc în societatea de consum. E o lume cu reguli simple: cumperi ca să stai la suprafaţă. Te-ai oprit, rişti oricînd să te îneci într-o mare de lucruri posedate de alţii. Şi toate se leagă, nici un produs nu mai e singur pe lume. Aparatul de făcut îngheţată de casă cere o casă de făcut îngheţata în ea, în care să te învîrţi în cămaşa boţită din fabrică (nu mai poţi s-o iei pe aia de anul trecut, călcată!) pe care să dai îngheţata, fără să uiţi să iei medicamentele care să ţină îngheţata la distanţă de artere, pentru care însă ai nevoie de apa cu care să le înghiţi, care cere pahar de designer în care să pui apa, filtru cu care s-o purifici, conducta nouă pe care s-o aducă instalatorul care şi el are un card de credit cu care tocmai a cumpărat un grătar care nu poate trăi fără fleică, sare, condimente, şi dacă tot a intrat în supermarket, hai, să mai ia şi nişte... Sîntem milioane de oameni prinşi în cursa asta. Şansele să ieşim sînt mici: cere putere de concentrare să aduci un card la zero şi să-l laşi aşa. E ca şi cum ai merge pe sîrmă deasupra parcării de la mall, în vreme ce lumea de jos aruncă în tine cu obiecte contondente, scumpe, mişto sau doar utile. O replică celebră dintr-un film anonim spune că "înăuntrul sufletului, sînt cu adevărat superficial". Nu te poţi certa cu fraza asta: visele oamenilor au acum un cod de bare pe ele. Sînt clare, metalice, cu inserţii de carbon. Acum 20 de ani visam o seară liniştită, cu muzică şi-un pahar de vin poate. Acum ne dorim aceeaşi seară, într-o sufragerie Natuzzi, în faţa unei plasme Panasonic, cu un pahar de Bordeaux. Precizia e importantă. Un studiu recent arată că publicul din România e mai infidel faţă de branduri, în comparaţie cu francezul sau britanicul. Sîntem gata să cedăm avansurilor Celuilalt Detergent, să ne combinăm în prima noapte cu Următorul Somnifer, să ne lăsăm detoxifiaţi de Ultimul Iaurt. Ca orice popor paşnic şi fără armată, sîntem o pradă uşoară. Frigiderul, şifonierul, inima noastră pot fi invadate şi ocupate după un baraj de doar cîteva zile de reclame. Fireşte, cînd nu opui rezistenţă, nu sînt nici victime: n-avem un José Bové care să dea cu piatra în geam la fast-food. Sau avem, dar nu poate să se aplece, de burtă. Posesorii de card sînt acum mai mulţi decît membrii tuturor partidelor. Au în mîna lor soarta ţării. Viaţa lor e un card care trece încet prin POS-ul existenţei, şi ea sponsorizată de Mastercard. La final, după mii de zile adunate la cumpărături şi zeci de tone de produse folosite, iubite şi abandonate, vom avea desigur puterea să ne semnăm pe ultima recipisă. Indescifrabil.

Mai multe