Cum va arăta lumea noastră?

6 ianuarie 2021   PE CE LUME TRĂIM

În ce direcție ne îndreptăm? De ce facem ceea ce facem? Pînă unde sîntem dispuși să mergem, atunci cînd e vorba despre suspendarea unui set întreg de libertăți cîștigate cu mare greutate? Cum procedăm cu libertatea de exprimare? Cît de conștienți mai sîntem de nivelul evoluției la care ajunseserăm în înțelegerea ideilor de libertate și democrație? Ca orice bunuri, odată cîștigate, chiar și marile idei riscă să se piardă în depozitul plin-ochi cu obiecte prăfuite, pe care le-am pus „să stea bine”, la păstrare. Că doar nu lucrăm cu ele absolut tot timpul. Iar în vremurile astea, a devenit destul de riscant să adresezi întrebări în afara unui grup de prieteni, în exteriorul unui cerc foarte restrîns. Imediat primești o etichetă care te aruncă într-o tabără de războinici împătimiți de emoțiile situațiilor acute. Nici n-apuci să respiri și primești în plină figură eticheta de „adept al teoriilor conspirației”, „negaționist al virusului” sau „antivaccinist”. E ca și cînd te-ai duce la măcelărie, ai îndrăzni să-ntrebi dacă e carnea proaspătă și-ai fi dat afară în șuturi pentru că te comporți ca un „vegan habotnic”. Deși tu intraseși acolo, salivînd abundent, să cumperi un kil de pastramă de oaie și-o cutie de mici.

Ce-i drept, pe scena improvizată a spațiului nostru public se-arată zilnic niște marțafoi care au de zis formule definitive. Rătăciți strecurați afară din toate bortele adulmecă mirosul de isterie și se pun pe confiscat scena. E un moment extrem de prielnic să te reșapezi, dacă ești un forfotist ajuns la periferia atenției publice și nu știi să faci altceva decît să te scălămbăi și să urli ce-ți vine la gură. Natura acută a momentului istoric pe care îl trăim le oferă specimenelor din această categorie un teren minunat de manevră. În împrejurările în care o situație de urgență impune un pachet de reguli, cu scopul de a depăși momentul de criză, dacă ești șmecher și știi să te orientezi repede, ai toate șansele să te alegi cu un cîștig. Care e cîștigul? Să fii băgat în seamă. Să capeți adepți. „Folouărși”. Iar dacă știi să te miști cu talent, poți să te-alegi din povestea asta (culmea ironiei!) chiar și cu o imagine de disident. Tu ești un sfertodoct, doldora de tupeu și de capacitate pulmonară, dar poți „să te scoți” dintr-o situație de felul ăsta ca apărător al libertăților. Gardian al bastionului civilizației. Martir al dreptului la liberă exprimare. Nu contează că din gura ta izvorăsc fluvii de tîmpenii. Important e că ai prins momentul să faci zgomot. Ca la revoluții. Știi să te miști rapid și să te-nfigi unde trebuie? Ai dat lovitura.

În condițiile astea, o parte din public se alege, în mod normal, cu alergii severe față de asemenea personaje. Numai că, deseori, alergiile astea față de niște idioți tupeiști și iresponsabili se transformă în gesturi de respingere sau de evitare a unor subiecte pe care n-ar trebui să le ocolim. Din nefericire, pentru că produc vacarm și fojgăială, marțafoii publici pun în umbră teme foarte serioase, care ar trebui să ne preocupe. Unii ar rîde acum și ar aminti procentul încă deconcertant de toalete în fundul curții, cu care ne mîndrim. Tot ei ar spune că, în condițiile astea sociale, discuțiile sofisticate despre direcția în care se îndreaptă omenirea ar arăta, pe-aici, pe la noi, ca o splendoare de tichie de mărgăritar. Lucrurile nu stau însă tocmai așa. La fel ca în alte părți de pe continentul ăsta și din lumea largă, exercițiul gîndirii despre ce ni se întîmplă și despre direcția în care ne îndreptăm nu ține cont nici de aerele, nici de închipuirile unora. El se manifestă spontan, ca o parte integrantă și esențială a ființei umane, oriunde s-ar afla aceasta.

Din Italia în Germania, din Franța în Anglia și în Statele Unite, mai mulți specialiști în discipline umaniste, personalități cu reputații consolidate în mulți ani de studiu, cercetare și predare la catedrele unor universități de prestigiu, adresează aceste tipuri de întrebări, referitoare la felul în care va arăta lumea noastră. Se vorbește, nu de ieri-alaltăieri, despre o poziționare a științei ca nouă religie, cu tot cu instituțiile, ritualurile, dar și radicalismele care pot decurge, în mod firesc, dintr-o asemenea reașezare. Se discută despre evidentele beneficii pe termen scurt, dar și despre riscurile enorme ale prelungirii puterilor discreționare ale guvernelor. Se analizează profundele schimbări produse în toate straturile alcătuirii noastre ca indivizi și ca societăți, atrăgîndu-se atenția că acest moment de inflexiune merită o atenție sporită din partea oricărei ființe gînditoare, preocupate de ce se întîmplă cu sine și de ce se petrece în jurul ei.

Ce schimbări vor produce vaccinurile în relațiile de egalitate/inegalitate dintre oameni? Ce se întîmplă cu țările care nu-și permit să vaccineze întreaga populație? Va funcționa vaccinul ca un pașaport pentru cei care acceptă să le fie administrat? Cîtă libertate de a dezvolta nenumărate mutații capătă virusul în situația în care vaccinul este administrat doar unei părți din populație? Nu vom asista la episoade peste episoade dintr-un serial pe care îl trăim deja și despre care nu știm cînd se poate încheia? Pentru că veștile proaspete ne spun că virusul traversează paradigma selecției naturale și se modifică în funcție de propriile nevoi de supraviețuire. Iar în eventualitatea asta, cît și cum se prelungește pachetul de măsuri sub care trăim de aproape un an? Adică pînă unde și cît pot merge restricțiile/limitarea libertăților? Nu e o discuție doar despre cum și cînd mai plecăm în concedii sau mai intrăm în sălile de teatru și de cinematograf. E o discuție despre chipul lumii în care vom trăi în anii care vin. E o temă extrem de importantă, căreia ar trebui să-i dăm mare atenție, indiferent de procentul de toalete aflate în fundul curții. Iar imperativul acestei atenții sporite e valabil pentru orice societate.

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Mai multe