Cum să te pregătești
 pentru corigență

Îmi povestește un prieten o ex­pe­rien­ță din adolescență. Prin clasa a XI-a, deși era considerat în familie un elev bun, a rămas corigent tocmai la limba și literatura română. Peste vară, a fost trimis la țară, la bunica sa, unde el s-a retras spăsit, cu sentimentul vinovăției. După cîteva zile de stat cu capul între umeri, bunica l-a anunțat că unchiul său, care locuia și el la țară, vrea să-i vorbească. S-a prezentat la unchi, care i-a spus: „Uite, măi, băiete, eu m-am gîndit ca de mîine să vii cu mine la muncă la atelier“. Unchiul deținea ceva atelier de strungărie, unde avea și cîțiva angajați, așa că nepotul, fără să protesteze, cu sentimentul că e pedepsit, a încuviințat tăcut. 

Zis și făcut, a doua zi, cu noaptea în cap, a mers cu unchiul la atelier. Acolo, i s-a arătat un maldăr de salopete soioase, murdare de ulei și de vaselină, fiind îndemnat să se îmbrace cu una, după care i s-au făcut minime instructaje despre ce are de făcut peste zi, urmînd ca de a doua zi, cînd va fi deprins deja principiile necesare unor operații simple, de muncitor necalificat, să primească sarcini chiar mai concrete de producție. S-a conformat și a intrat printre muncitorii gălăgioși, cu glume adesea de autobază, cu rîsul unor guri în care danturile erau știrbe. La prînz, cînd s-a oprit munca pentru momentul de masă, a participat la curățarea mîinilor de uleiuri și vaselină, cu o pastă care îndepărta doar uleiul, nu și negreala pătrunsă adînc în piele. Seara, ajuns acasă extenuat, după o zi de muncă fizică de muncitor necalificat, a stat și a cumpănit, apoi și-a luat inima în dinți, a mers la unchiul său și l-a întrebat dacă nu cumva ar putea ca de a doua zi să participe doar dimineața la munca de atelier, pentru ca după-amiaza să învețe. „Sigur, se poate!“, i-a răspuns unchiul. A doua zi, după munca de dimineață din atelier, a alergat spre casa bunicii de parcă avea aripi. A învățat toată vara, dar dimineața a continuat să meargă la atelier. Cu sentimentul că în nici un caz el nu ar putea trăi așa toată viața, că vrea un altfel de destin decît cel al muncitorilor din atelier. 

Vara s-a terminat și urma să meargă să dea examenul de corigență. Înainte de a pleca din sat, unchiul său l-a chemat și i-a înmînat un plic cu bani: „Sînt salariul pentru munca ta din atelier“. Nepotul s-a bucurat, pentru că nu se aștepta, credea că munca respectivă fusese doar o pedeapsă pentru corigență. La examenul de corigență a luat, apoi, nota 10. Prietenul meu este, astăzi, absolvent de două facultăți, una făcută imediat după liceu, a doua absolvită, cu masterul de după, la 46 de ani. Pentru că după 40 de ani a înțeles că vrea o schimbare profesională și o orientare spre un alt profil al dezvoltării sale. Și-a făcut singur un rost stabil în Cluj-Napoca, pe baza studiilor primei facultăți, venit fiind dintr-un orășel sărac din sudul țării. Acum, după ce a parcurs niște etape de acreditare și mai urmează să aibă o serie de supervizări, se pregătește, cum spuneam, să își reorienteze cariera.

Personal, nu am o experiență similară. Deși vara, în primii ani după Revoluție, mi s-a întîmplat și mie să muncesc, fie la săpatul unei grădini pe care o aveam la marginea orașului, fie alături de familia mea, la scos cartofi, la cules porumb sau la alte munci ale cîmpului, pe terenurile de la țară redobîndite și pe care, o serie de ani, ai mei s-au străduit să le țină fertile. 

Trec de la noi spre un alt tărîm. Citesc despre viitorul prim-ministru al Marii Britanii, Rishi Sunak. Care, după cum se știe, este printre cei mai bogați parlamentari ai țării, dacă nu chiar cel mai bogat. Provenit însă dintr-o familie modestă, emigrată din India. Și care, în timpul studiilor la o școală de elită, Winchester College, a lucrat ca ospătar într-un restaurant cu specific indian, pe timp de vară. E un exemplu actual și la îndemînă acesta, dar se știe că, în multe dintre țările cu democrații avansate și cu nivel de trai mult mai ridicat decît la noi, copiii din familii nu doar modeste lucrează pe timpul verii, adesea finanțîndu-și măcar o parte din studii. 

La noi nu prea există asemenea obiceiuri, în formatul acesta al celor care vara mai mergeau să își ajute familia la muncile cîmpului, pe vremea cînd încă exista modelul hibrid al orășeanului ce-și lucrează după-amiezile și în week-end pămîntul de la țară, model care astăzi s-a pierdut. Nu prea știu nici să existe în expansiune modelul muncilor sezoniere ale tinerilor, elevi din clase superioare de liceu sau studenți. Desigur, în mediul rural, implicarea copiilor în muncile gospodăriei este inerentă.

La noi, în urban, s-a încetățenit ideea că totul trebuie să fie, pentru copii, pentru elevi, ușor. Căci, dacă pentru părinții noștri a fost foarte greu, iar pentru generația mea a fost, de asemenea, greu, mulți ani, copiii noștri nu trebuie să mai facă eforturi inutile. Nu trebuie să muncească deloc, ei doar trebuie să învețe și, dacă se poate, chiar să nu învețe, dar să devină învățați, atestare obținută prin note mari și diplome cît mai înalte.

Nu zic că nu este în regulă să le u­șurăm copiilor noștri viața. Dar nu cred neapărat că prin a-i feri de o anumită conștientizare a inerentelor greutăți ale ei și de cultivarea sentimentului res­pon­sabilității. Și uneori e foarte greu să o facem, pentru că nu prea ai argumente atunci cînd majoritatea, ca să nu spun toți cei din jur nu aplică un astfel de model de intrare în viață. Noi ne recompensăm copiii, uneori chiar în avans, pe modelul domnului Goe, cu vacanțe în țări străine, cu dispozitive electronice de ultimă generație, cu haine de fițe și de firmă sau, cînd mai cresc, cu mașini și apartamente. 

Nu știu dacă e mai rău. Dar cu siguranță, pentru cei care aplică celălalt model, al unor minime inserții social-profesionale încă de la vîrste mai mici, fără a le lăsa sentimentul că averea părinților e garanția succesului copiilor, nu pare că a fost și că este rău. E doar un nod de reflecție. Răspunsurile pot fi, desigur, susținute cu argumente venite din mai multe perspective. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.