Cum să ieși din matrice dacă nu știi că ești în matrice?

Mi s-a întîmplat zilele trecute ceva care mi-a schimbat perspectiva asupra propriului comportament. Nu este ca și cum nu știam deloc lucrurile respective, ci ca și cum brusc ai revelația că ceea ce știi chiar are exact semnificația pe care o știi și că trebuie să faci ceva în această privință.

Istoria e cam așa: prins cu altele, nu am intrat o vreme pe Messenger de pe telefon, nici pe Facebook. Văzusem că am notificări, dar le-am lăsat să aștepte pînă cînd am considerat că e timpul lor, cîndva mai spre seară. Printre altele, cineva îmi reproșa că nu răspund, deși sînt online. I-am spus că nu eram online. Avea dreptate însă: fiind logat în aplicație, eram online, chiar dacă nu o deschideam, deși eu știam că, nedeschizînd-o, se vede că sînt inactiv de x ore. Nu, eu apăream cu bulina verde, activ. Mi-a ridicat un semn de întrebare și am început să cercetez. Acum voiam cu tot dinadinsul să apar inactiv în perioada în care nu deschideam aplicația. Ei bine, deși nu o deschideam, nu deschideam nici Facebook-ul, nu apăream inactiv, ci activ. M-am iritat și am vrut să mă deconectez de la Messenger de pe telefon. Surpriză! Nu există această opțiune. De fapt, există, dar presupune să ștergi aplicația. Pas cu pas, constatam că, deși îmi dezactivez notificările, tot rămîn online, că deși mă deconectez de pe telefon, tot rămîn online, deși mă deconectez și de pe laptop, pe care de asemenea nu îl foloseam oricum în perioadele de stat departe de rețele, tot rămîn online. Cu intermitențe, dar din cînd în cînd apar. Sau apare că am fost activ de curînd. Am închis apoi adresa de e-mail care era conectată cu Facebook-ul, am dezinstalat niște aplicații pe care le bănuiam conectate cu el, inclusiv Instagramul. Cu chiu, cu vai, după ce am făcut o curățenie generală, inclusiv schimbări de parole, am reușit, în formula în care am ales să nu mai folosesc deloc telefonul pentru aceste aplicații, să intru doar de pe laptop, uneori, cît să verific ce mai e nou sau să postez eu dacă am ceva important de spus.

Mi-am dat seama însă, mai bine zis am conștientizat, cum mi se crease o adicție și cît de pervers își ramifica ea tentaculele, pentru a mă ține captiv. Cînd am stat mai mult de 24 de ore fără Facebook, am simțit o ușurare semnificativă, nu pentru că reușisem să controlez adicția, ci și pentru că deja constatasem cît e de inutilă, în aceeași măsură cu nocivitatea ei. Nu pierdusem de fapt nimic, decît ore întregi probabil de scrolat inutil, în gol.

În paralel, am început să mai și citesc una-alta despre, să văd niște documentare, să mă informez. Documentarul Dilema socială a fost semnificativ în ordinea clarificărilor la un cu totul alt nivel, unul planetar. Apelînd la oameni care lucraseră efectiv în dezvoltarea acestor platforme de social media (inclusiv la cel care inventase butonul de like), dar care la un moment dat au înțeles perversitatea cu care acestea se dezvoltă, producătorii reușesc să ofere o imagine de ansamblu asupra fenomenului adicției și manipulării prin aceste rețele. Repet, la nivel teoretic știam aceste lucruri, dar le ignoram. Facebook și Messenger? Instagram? Ce dacă au datele mele, la urma urmei? Ce dacă știu ce produse caut eu să cumpăr sau pe unde m-am plimbat? Ce dacă îmi livrează fluxuri de informație după un algoritm? Acum însă mi se lipiseră de scoarța cerebrală toate aceste evidențe și îmi dădeau fiori.

I put a spell on you, celebrul șlagăr din 1956, este una dintre temele documentarului despre care aminteam. I put a spell on you / Because you’re mine... Articularea argumentației pe această melodie, atît de touching, este, firește, tot un produs media. Dar care susține cu acuratețe și ideile. Nu e despre dragoste, cum poate părea, ci despre dependență și manipulare. Reascultați și cîntecul, merită.

Toți intervievații din documentarul amintit subliniază scopurile inițiale pozitive pe care le aveau în vedere. Nici o adicție nu începe cu scopul declarat de a te face sclav. Îți propune ceva bun pentru tine. Nu e cazul să fac eu aici teoria adicției, însă mecanismul, pe scurt, e acesta. Apoi, nu mai vezi răul care crește în jurul aparentului bine. Trăiești sub semnul a două caracteristici ale ei: te ține dependent într-o ficțiune, o buclă mincinoasă, și te împiedică să te bucuri de realitatea concretă, care e fix lîngă tine.

Dar mai pervers decît adicția în sine e mecanismul uriaș care se dezvoltă apoi manipulatoriu. Concluzia documentarului nu este că rețelele social media sînt un rău în sine. Ci că au capacitatea de a scoate la iveală răul din lume, polarizînd societatea, printr-un uriaș și pervers mecanism de condiționare, în cadrul căruia nici un individ în sine nu mai contează. Contează doar mașinăria, care trebuie să își dezvolte la nesfîrșit puterea de influență și de control.

Ce vreau să spun? Nu poți ieși din matrice dacă nu știi că ești în matrice. Oricum, la un moment dat, e greu să ieși și dacă știi. Dar fără să știi e imposibil. Ești captiv într-o iluzie care te subjugă. Te anulează, de fapt, ca voință și individualitate. E valabil în cazul oricărei adicții, dar, în speța de față, experiența pe care am relatat-o mai sus m-a convins, încă o dată, că e nevoie să avem în școli un mecanism de educație prin care să încercăm măcar să limităm aceste efecte nocive. Singurul mecanism de această natură, cel puțin singurul pe care îl văd eu acum, este educația media. Care, îndrăznesc să spun, devine mai importantă existențial decît multe alte discipline. O educație media consistentă, serioasă și empatică, atentă la factorul uman și la sănătatea socială. De aceea, mă bucur că în curînd va demara proiectul pe care Centrul pentru Jurnalism Independent îl derulează în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, în urma căruia profesori de limba și literatura română din cîteva zeci de școli-pilot din țară vor fi pregătiți pentru a infuza curriculum-ul de specialitate cu elemente de educație media. E un prim pas.

Pînă la al doilea, să ne dorim să stăm cît mai departe de orice fel de adicții care ne îndepărtează de realitate sau care ne-o prezintă deformat!

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.