Cum ne trage curentul
De cum a venit de la Consiliul European dedicat construcţiei şi consolidării unei pieţe energetice comune în UE, preşedintele Iohannis a făcut o declaraţie senzaţională: „România susţine dreptul statelor membre de a-şi stabili în mod suveran propriul mix energetic“. Altfel spus, dacă Franţa vrea să producă electricitate în centrale nucleare în proporţie de 80%, este dreptul său să decidă ca atare. Dacă Germania doreşte să închidă centralele nucleare şi, în schimb, să mizeze pe gaze din Rusia şi pe eoliene în mările din nord, este iarăşi treaba Germaniei, şi nu a Comisiei Europene sau a oricărei alte instituţii comunitare. Dacă România are norocul să aibă un mix energetic relativ echilibrat (cărbune, gaz, hidro, nuclear, eolian), nimeni nu are a se amesteca. Senzaţionalul declaraţiei stă în… banalitatea rostită. Dreptul suveran al statelor membre în privinţa stabilirii mixului energetic este prevăzut în tratatele fondatoare ale Uniunii, încă de pe cînd se chema „a cărbunelui şi oţelului“. Nu am auzit nici un cuvinţel despre interesul României şi cartea pe care acest stat membru ar trebui să o joace, în interes naţional, în acest moment, în care se desenează alte hărţi de putere pe pieţele mari ale energiei.
Ştiu, în schimb, că respectiva şedinţă a Consiliului a fost dedicată pieţei unice energetice europene. Sună bine, ştiu! în fond, avem o monedă comună, avem o legislaţie comună, o politică agricolă comună, de ce nu am avea şi o piaţă comună pentru gaze şi curent? Avantajul uriaş: Uniunea ar putea negocia importurile de gaze la comun, împreună, cîştigînd enorm în materie de poziţie de negociere. E drept, înainte de toate, ar trebui ca toate statele membre să fie interconectate la curent şi la conductele de gaz. Fără legătura fizică între pieţele naţionale, însăşi ideea unei pieţe unice nu are vreo noimă. De asemenea, este greu de imaginat o asemenea piaţă fără o bursă unică unde să se stabilească preţurile (cît mai comune). De aici încolo, în opinia mea, apar necazurile. Trebuie să admitem: între Germania, Franţa, Olanda şi România, Polonia, Bulgaria există oarece diferenţe de venituri lunare medii. Acelaşi preţ al kilowattului pentru nemţi, francezi, olandezi şi români, polonezi, bulgari nu sună a soluţie rezonabilă. Un bun cunoscător al pieţelor energetice îmi sugera o soluţie: definirea unui „consumator vulnerabil“ (adică sărac) şi instituirea unui sistem de subvenţii pe modelul celui din Politica Agricolă Comună. Am zîmbit. Cunoscătorii ştiu de ce, nu vreau a intra în detalii, pentru moment.
Am putea să ignorăm (ştiu, greu exerciţiu de imaginaţie) că nivelul veniturilor este atît de divers între vestul şi estul Europei. Ar mai rămîne o problemă: ţările cu resurse proprii nu mai au nici un avantaj comparativ. Un exemplu: Germania vine pe piaţa comună cu energie mai scumpă, produsă de centrale eoliene, România se iţeşte cu energie produsă ceva mai ieftin din hidro, ceva gaz importat, ceva gaz propriu şi centrala de la Cernavodă (e drept, plus ceva eoliene). Mixul nostru sună a fi ceva mai ieftin. Ei bine, toate mixurile astea se combină şi rezultă un preţ cît de cît unic. Ghiciţi dacă acesta va fi mai mare sau mai mic decît cel de pe piaţa naţională, acum. în atari condiţii, industria românească nu mai poate beneficia de resursele proprii, teoretic mai ieftine. Totul va fi pus la un loc. în ultimă instanţă, dorinţa (legitimă, poate) a nemţilor de a lichida riscul nuclear şi de a marşa pe energia produsă de vînt, precum şi greşeala de a merge pe mîna gazului rusesc vor fi plătite (măcar parţial) prin ipotecarea dezvoltării româneşti pe termen mediu şi lung.
România are o dezvoltare energetică echilibrată. La o adică, pot fi arşi în continuare şi cărbunii de mai proastă calitate din Motru. Avem speranţa unor zăcăminte mari de gaz pe sub Marea Neagră. Nu sîntem disperat dependenţi de importurile din Rusia. Carevasăzică, am putea avea o bună poziţie de negociere a condiţiilor de construcţie a pieţei energetice comune. Cu o condiţie: să ne aşezăm la masa tratativelor cu ceva mai mult decît un principiu agreat încă de acum mai bine de 60 de ani prin tratatele fondatoare ale UE.
(va urma)
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.