Cum ne apucă greşit mîndria naţională

Der Standard a publicat un articol despre România şi Bulgaria în care observă că guvernele celor două ţări au scăpat de frica Europei. Dacă, pînă la 1 ianuarie 2007, Bucureştiul şi Sofia erau elevii cuminţi care iau notiţe, acum încep să ignore profesorul. Cotidianul austriac dă exemplu chiar ultima tresărire de orgoliu naţional petrecută la Bucureşti: Călin Popescu Tăriceanu a declarat că nu va renunţa în ruptul capului la taxa de primă înmatriculare şi că "ar trebui să avem curajul de a ne împotrivi UE, cînd ne cere ceva ce e împotriva intereselor ţării". Era oricum clar că ceva urma să se schimbe în raportarea la UE. Cîtă vreme a fost un stat candidat, România depindea de Comisie în scopul său de a se alătura clubului olimpicilor europeni. Comisia scria reţetele şi era însărcinată să ne supravegheze dacă ne luăm pastilele la timp. Acum, puterea de presiune a Comisiei asupra guvernului de la Bucureşti a scăzut dramatic. Relaţia dintre UE şi România s-a mutat spre Consiliu şi spre Parlament. Este relaţia normală dintre un stat membru şi executivul Uniunii. Tăriceanu are dreptate în principiu: România trebuie să-şi gestioneze cu maturitate statutul de membru. Avem nevoie să participăm la crearea politicilor europene, nu doar să fim subiecţi pasivi ai deciziilor de la Bruxelles. Trebuie să ştim să facem alianţe şi să ne promovăm interesele. Va trebui să ne decidem dacă vrem să jucăm cartea poloneză (sabotăm deschis şi gălăgios proiectele Uniunii, dacă acestea ne enervează), cartea ungară (luăm bani de la UE, dar dezertăm la prima afacere avantajoasă pentru noi) sau cartea balticilor (trecem mai degrabă neobservaţi la nivel continental, ne ţinem problemele cu Rusia în plan secund şi, în acest timp, ne dezvoltăm inteligent). Primul guvern Tăriceanu nu a mai apucat să finalizeze strategia de post-aderare de care s-a făcut mare caz la începutul anului. Al doilea guvern Tăriceanu pare a fi pierdut chestiunea de pe agendă. România trebuie să-şi gestioneze altfel noul rol. Numai că acum traversăm adolescenţa şi trăim inutil crizele vîrstei. Ni se trezeşte orgoliul naţional pe subiecte greşite şi prin poziţii aberante. Deşi are dreptate în principiu, premierul Tăriceanu greşeşte grav pe subiectul despre care vorbea: taxa de primă înmatriculare. Această politică a fost deliberat proiectată ca discriminatorie faţă de produsele din afară. Iniţial, era vorba despre protecţia mediului. România are dreptul suveran să implementeze politici de protecţie a mediului. Dar, prin taxa respectivă, România doreşte să-şi protejeze mediul numai faţă de "rablele" (cum spune Tăriceanu) europene, nu şi faţă de rablele autohtone. O politică de mediu serioasă ar trebui să suprataxeze şi toate maşinile poluante deja înmatriculate. Adică milioane de Dacii aflate în posesia păturilor puţin avute ale populaţiei. Cum din punct de vedere politic era inacceptabil aşa ceva, guvernul român s-a gîndit să mascheze o taxă de import sub această găselniţă a taxei de primă înmatriculare. O sfidare a regulilor pieţei comune. Sfidare deliberată, pentru că încă înainte de intrarea în vigoare a legii au existat semnale de la Comisie că taxa va fi atacată în instanţele europene. De parcă lucrurile nu stăteau oricum foarte rău, Tăriceanu a mers în vizită la uzinele Dacia şi le-a spus muncitorilor de acolo că respectiva taxă le protejează locurile de muncă şi că nu va renunţa la ea şi din acest motiv. Adică, premierul român recunoaşte deschis că a impus o taxă protecţionistă, pentru a proteja produsele authtone - din nou o încălcare a principiilor pieţei comune. Avem de fapt un guvern care nu ştie ce vrea - ba protejează mediul, ba locurile de muncă -, care ia deliberat o măsură sfidătoare şi ştie că va trebui să plătească amenzi şi să dea banii înapoi după ce va pierde procesul intentat de Comisie, dar o ţine pe-a lui, pe principiul: "fac ce vreau, că acum sînt băiat mare". Faptul că şeful guvernului este şi preşedinte de onoare la Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (grupul de lobby care se teme de maşinile second-hand din import) nu reuşeşte decît să decredibilizeze discursul său despre apărarea intereselor naţionale în faţa UE. Atunci cînd interesele naţionale se confundă periculos cu interese de afaceri de care eşti legat, pe o politică prost croită şi incorentă, putem spune că am găsit cel mai prost subiect să ne umflăm muşchii în Europa. Deşi, dacă s-ar face un top de genul "subiecte stupide de arătat muşchii", eu aş vota pentru capul listei subiectul "Agenţia Naţională de Integritate". În acest caz, mîndria naţională s-a umflat în jurul chestiunii: este bine să ne oblige UE să avem politicieni oneşti şi responsabili sau mai bine rămînem mîndri, suverani şi corupţi? Observ că ne apucă un dor nebun de drepturile omului atunci cînd este vorba despre politicile anticorupţie. Atunci cînd am sărbătorit revelionul integrării, ştiam că au existat nişte condiţii, mai ales în domeniul Justiţiei. Trebuia ca în martie (acest martie, care a trecut deja) să existe o evaluare în care să arătăm că avem o ANI puternică şi independentă. Nu o avem, iar Parlamentul a votat oricum pentru o ANI anemică şi subordonată politic. Nu am făcut ce am promis, ba chiar am atins aproape un consens politic pentru a-l pune pe liber pe cel mai credibil ministru la Bruxelles. Am adus în locul său un necunoscut care umblă după ONG-işti buni la export, să-i pună secretari de stat. E aproape sigur acum că ni se va activa clauza de salvgardare. Să vezi atunci discuţii aprinse despre mîndria naţională. Probabil Macovei va fi de vină. Să recapitulăm - mîndria naţională românească s-a trezit pentru: a) apărarea rablelor autohtone şi pentru dreptul producătorilor şi importatorilor de maşini noi să ne taxeze scump fiindcă le limităm concurenţa; b) dreptul oamenilor politici de a nu fi controlaţi asupra modului în care şi-au dobîndit averile. Nu ştiu cum se face că sîntem patetici şi dubioşi cînd se umflă mîndria naţională în noi. Elevul cuminte care mima că ia notiţe nu doar că ridică privirea. Acum a trecut clasa, aşa că iese de la ore, trînteşte uşa şi se duce să fumeze la toaletă.