Cum îşi poate salva Nicuşor Dan cariera şi partidul

28 iunie 2017   PE CE LUME TRĂIM

A trecut puțin observat un eveniment al USR prin care partidul marca un an de opoziție în interiorul administrației locale din București. Nici n-ar fi fost mare lucru de relatat de acolo, mai toate întrunirile publice ale USR au o notă de terapie de grup în care jumătate din pacienți sînt excesiv de optimiști, iar ceilalți au venit pentru că au cedat la insistențele prietenilor. Și totuși, evenimentul respectiv are o oarecare relevanță pentru că, într-unul din rarele sale momente de luciditate, USR arată că n-a uitat de unde a plecat și nici unde îi este majoritatea covîrșitoare a electoratului.

USR este, în acest moment, într-o situație nefericită. Deși îi place să se prezinte ca al treilea partid al României și alternativă la partidele clasice, prezența sa e mai degrabă discretă, mesajele confuze și greșelile multe. Aș aminti aici doar recentul scandal provocat de unul din parlamentarii partidului care a reușit, într-o dezbatere la Bruxelles, să articuleze confuz argumentele privind utilitatea Mecanismului de Cooperare și Verficare căruia îi este supusă România. A reieșit că parlamentarul USR nu e tocmai un admirator al MCV. Asta în contradicție cu poziția oficială a partidului. Ulterior, omul a revenit cu o suită de explicații încercînd să stingă focul. Însă răul fusese făcut, iar incidentul a aruncat în ridicol pretenția de partid anticorupție a USR, care tocmai anunțase că e dispus să intre la guvernare într-o coaliție dacă va primi Ministerul Justiției.

Ar fi de adăugat și prestația abisală de la alegerile locale parțiale. Sigur, rezultatele slabe pot fi explicate de contextul specific din fiecare localitate, selecția de candidați sau prin metoda favorită a dreptei românești: electoratul e de vină. Ceea ce nu poate fi explicat e stupefianta incapacitate a USR de a prezenta candidați. Pretenția de partid național devine imposibil de susținut atunci cînd, din 49 de localități în care ți se oferă oportunitatea unei lupte, reușești să găsești pe cineva dispus să candideze în numele tău în doar șapte. USR e partidul 7 din 49.

Iar evoluțiile externe vizibile se suprapun conflictului inutil din interior. USR e condus acum de un președinte interimar fără ambiții, în timp ce, în disprețul oricărei noțiuni de democrație internă, Nicușor Dan încearcă să recapete controlul absolut asupra partidului. Pentru cine n-a avut răbdare să urmărească zbaterile interne ale USR, un scurt reminder: președintele și fondatorul USR a demisionat din partid după ce a refuzat să accepte o poziție fermă referitoare la referendumul privind modificarea Constituției. Prin natura și publicul său, USR era singurul partid care ar fi putut să se opună coerent ascensiunii așa-numitei Coaliții pentru Familie (un amalgam de ONG-uri și personalități cu agendă neclară și legături externe dubioase). Reacția publică a electoratului USR a fost suficient de fermă cît să invalideze argumentul că partidul nu contează și n-ar trebui să aibă opinii pe acest subiect. Combaterea extremismului e întotdeauna o temă validă.

În prezent, dl Dan și apropiații săi desfășoară o complicată operațiune de PR menită să repună USR în poziția de vehicul pentru fondatorul său. Nu e clar dacă va reuși, dar, pe termen lung, e irelevant. Ceea ce fac cele două tabere din USR în acest moment este să imobilizeze partidul în încleștarea lor ridicolă într-un moment în care publicul ar fi vrut să vadă totuși acțiune politică coerentă în opoziție și dovezi de competență.

Soluția e relativ banală, însă ea depinde în proporție covîrșitoare de felul în care își calibrează Nicușor Dan ambițiile. Iar dacă e un loc în care Nicușor Dan a contat, atunci acela este Bucureștiul. De aici a plecat și aici ar trebui să se întoarcă, dînd în același timp o șansă partidului pe care l-a creat să devină o construcție funcțională și democratică. Altfel spus, dl Dan ar putea să se întoarcă la lupta pentru București pe care a abandonat-o atunci cînd a decis că are chiar mai mult de salvat decît un oraș de două milioane de locuitori.

Aminteam la început de evenimentul care a marcat un an de opoziție. Ei bine, fără Nicușor Dan, useriștii bucureșteni au fost prezențe palide, chiar dacă bine intenționați. Asta este principala concluzie a acelui an. Pe termen lung, cei care i au votat nu vor reține decît dezamăgiri.

Actuala administrație a orașului nu are încă o opoziție de care să se teamă, așa cum nici administrația centrală nu are. De aceea, pentru binele USR și pentru sănătate politică, dl Dan ar trebui să revină la preocupările sale inițiale cu un obiectiv clar, și anume acela de a deveni primarul Capitalei în cel mai scurt timp posibil. Ar crea coerență în fața valului de decizii stupide, PR răutăcios și incompetență care definesc administrația Firea și care riscă să provoace pagube irecuperabile și durabile.

Pentru Nicușor Dan, asta ar fi o dovadă de pragmatism și inteligență. Iar pentru USR, o gură de aer și evitarea unei implozii și a unei căderi în irelevanță. Altfel, așa cum arată lucrurile acum, USR ratează Bucureștiul și ratează România. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Mai multe