Culoarea profesionistilor
Cronicarul ziarului Le Monde l-a declarat "omul verii". E mai mult şi mai puţin de atît. În timp ce prezentatorul vedetă al postului TF1, Patrick Poivre dâArvor e în concediu, cel mai important jurnal de ştiri (în medie 10 milioane de spectatori) a fost prezentat de Harry Roselmack, jurnalist de culoare. A fost o decizie exprimînd dorinţa de a reprezenta pe micul ecran Franţa reală, cu mixajul ei de religii şi de rase, şi a fost marcată pe un spaţiu mult mai larg decît ar fi impus înlocuirea unui realizator cu altul: "E o dovadă a apartheid-ului mental la care am ajuns fără să ne dăm seama. Lăudăm frumuseţea fizică a lui Harry (chiar aşa!). Îl găsim elegant şi rasat, apreciem dicţiunea lui în limba franceză (totuşi limba lui maternă). Competenţa profesională nu este nici măcar evocată. Se consideră că e firească. În vara anului 2006, francezii se informează privind un negru şi în această oglindă se descoperă mai bogaţi şi mai complecşi decît se considerau. Nu e de rîs: uimirea este uimitoare pentru că am fost privaţi de această imagine de-a lungul deceniilor. Chiar dacă pare o caricatură, pînă acum oricare dintre noi cunoştea un negru, unii aveau chiar un prieten negru şi ni se întîmpla să aplaudăm un muzician, un comediant sau chiar un actor negru. Dar, global, în societatea noastră, negrii ocupă un loc periferic. Ni se încrucişează drumurile în transportul în comun, pe străzi; îi vedem pe şantiere, la birou, unde mătură. Şi ni se pare firesc. Ca şi cum aceasta ar fi ordinea lucrurilor. O ordine naturală şi deci imuabilă. Într-atît încît criza de la periferii, din noiembrie 2005, i-a surprins chiar pe cei care prevesteau că mai devreme sau mai tîrziu se va produce o catastrofă în cartierele dificile, bantustanele care dau în clocot pe lîngă marile oraşe". (Le Monde, 8 august 2006) E bine că un profesionist în concediu e înlocuit cu un profesionist odihnit. Ceea ce pare firesc nu este cu adevărat: discuţia despre culoarea unuia şi a altuia n-ar trebui să aibă loc. Dar tocmai pentru că acestui gest i se dă o semnificaţie, dincolo de cadrul profesional, dovedeşte cît de departe este societatea de rezolvarea reală a revoltei tinerilor de la periferii. Puţin probabil că băieţii revoltaţi, incendiatorii de automobile se vor simţi reprezentaţi de elegantul şi rasatul Harry Roselmack. (M. B.)