Cui nu-i plac OMG-urile
Se ia o tulpină de soia (un exemplu luat nu tocmai la întîmplare), se citeşte codul său genetic, se modifică o anumită secvenţă, iar planta nou obţinută (tot soia) este mai rezistentă la insecte, buruieni sau secetă. Se poate obţine o asemenea modificare prin selecţie îndelungată, preţ de mai multe zeci de generaţii de plante încrucişate controlat. Ar dura foarte mult şi ar costa enorm. Prin încrucişări repetate şi controlate s-au obţinut vaca Holstein, cîinele caniche sau porcul domestic. Să nu uit lipiţanii, găinile de ouă sau Frumosul de Voineşti (ăsta e un măr!). Tot astfel au apărut grîul de panificaţie (foarte departe de soiul sălbatic de acum 10.000 de ani), oaia ţurcană sau lalelele olandeze de un milion de feluri. Fără obsesia întru productivitate a zeci de generaţii de agriculturi din toate ţările lumii, planeta nu ar fi putut hrăni atîtea miliarde de oameni în ziua de azi. Diferenţa între procedeul „natural“ şi cel „genetic“ constă numai în viteză. Atît. Rezultatul este acelaşi: un soi mai productiv, mai performant, mai rezistent, obţinut strict din „materialul clientului“, adică planta pe care ne-a dat-o Dumnezeu (sau, pentru atei, Natura). În tot ciclul apariţiei unui OMG, sînt implicate foarte puţine chimicale. În tot ciclul de viaţă al unei plante MG e nevoie de foarte puţine chimicale. De fapt, ăsta este un mare necaz pentru una dintre cele mai bogate şi influente industrii mondiale: cea a îngrăşămintelor şi insecticidelor. Domniile lor sînt cei mai aprigi duşmani ai OMG-urilor. Am vaga bănuială că toata zavera împotriva OMG va dispărea de îndată ce marile corporaţii, precum Bayer sau DuPont, îşi vor crea divizii specializate pe biotehnologii. Nemţii de la Bayer au şi pornit investiţiile. De DuPont nu ştiu nimic. În acest articol voi face abstracţie de bugetele de miliarde pe care industria chimică le pune la dispoziţia „grupurilor de cercetători britanici“ pentru a dovedi că OMG-urile sînt o pacoste. De aceea, toţi vor fi consideraţi a fi „de bună-credinţă“.
Cei mai aprigi sînt „ecologiştii de bună-credinţă“. Ei cred că se duce naibii biodiversitatea (care este un soi de multiculturalism în agricultură) pentru că toţi fermierii lumii vor produce numai soiuri modificate, de mare productivitate. Ce se va alege de porumbul sau cartoful „tradiţional“? Habar nu am. Cert este că porumbul şi cartoful aduse de Columb în Europa au dispărut de mult. Altfel, Bătrînul Continent nu ar fi putut hrăni nici jumătate din locuitorii de azi. Noi mîncăm zi de zi cartofi modificaţi genetic timp de generaţii întregi de încrucişări naturale. În plus, i-aş întreba pe aceiaşi ecologişti de bună-credinţă: De ce ar prefera culturi stropite cu chimicale din greu? De dragul albinuţelor care tot dispar într-un ritm alarmant? Ba nu – mi se va spune – noi, ecologiştii, nu vrem nici chimicale, ci numai culturi organice. Atunci să facă bine domnii verzi să decidă un criteriu după care, într-o lume care cultivă doar bio, cam jumătate din populaţia planetei ar trebui eutanasiată. Şase miliarde şi jumătate de locuitori nu se pot hrăni doar din producţie bio. Sau e mai bine să se mai defrişeze vreo jumătate de Amazon?
Al doilea grup de inamici ai OMG-urilor este format din „autohtoniştii de bună-credinţă“. Ei nu plîng doar de mila Planetei (ca ecologiştii). Ei au şi griji sociale. Doresc prosperitatea micilor fermieri. Ignoră mecanismele pieţei, sînt dispuşi să subvenţioneze cu orice preţ… orice preţ. Doresc să cumpere legumele doar din poarta ţăranului, dispreţuiesc supermarket-urile iar globalizarea li se pare cam nasoală. De ce să cumperi mere din Argentina, cînd Voineştii sînt la doi paşi? Ciudat este că ei, „autohtoniştii“, sînt în aparentă contradicţie cu „tiermondiştii de bună-credinţă“ (categorie cvasi-inexistentă în lumea românească reală, cu excepţia cîtorva snobi cu lecturi nedigerate din Le Monde Diplomatique).
Fie vorba între noi, am constatat că pe la noi, prin piaţa publică, există doar o enormă ignoranţă în legătură cu ceea ce sînt, de fapt, organismele modificate genetic. Acesteia i se adaugă multe legende urbane, distribuite viral din greu pe Internet de către „mail-răspîndaci de bună-credinţă“ şi cocteilul e gata. Mama lor de biotehnologii! Huo!
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.