Cu toții am trecut prin Transporturi

16 noiembrie 2022   PE CE LUME TRĂIM

În primii ani de învățămînt, am fost profesor într-un liceu tehnologic, Liceul de Transporturi. Acolo mi-am făcut ucenicia, timp de vreo opt ani, cu o întrerupere de un an, în care am fost solicitat într-un liceu de top, unde eram detașat în interesul învățămîntului, pentru că decedase cu cîteva zile înaintea începerii anului școlar o admirabilă profesoară și delicată prietenă, Adriana Cean. În liceul tehnologic în care mă aflam, primisem, desigur, și clase de profesională și de ucenici. Pentru cine nu știe, clasele de ucenici erau cu un nivel mai jos decît clasele de profesională, pregătirea lor școlară după gimnaziu se reducea la doi ani de studiu și practică, față de cei trei ani ai claselor de profesională. 

Programa de limba și literatura română pentru aceste clase era, de fapt, o selecție restrînsă din programa de liceu, dar fără nici o ajustare prin care să se țină cont în mod real de potențialul și de interesul acestor elevi. Trebuia să faci istoria literaturii române, doar că numărul de texte și de autori era mai restrîns decît în cazul claselor de liceu. Ei bine, acești elevi nu știau, o parte dintre ei, nici să citească și să scrie, decît la un nivel de clase primare. Mulți, poate majoritatea, erau interni, veniți de la țară și cazați în căminul liceului, toți fiind din familii sărace și adesea disfuncționale. Mediul de proveniență nu îi ajuta deloc, probabil nici gena, astfel încît, dacă e să ne referim la factorii influențării personalității, conform teoriei pedagogiei, rămînea ca al treilea, educația, să amelioreze dezavantajele din destinele lor.

Naiv și neexperimentat încă, aveam ambiția de a face cu ei studiu de literatură aproape așa cum făceam la liceu, unde, de asemenea, plusam prea mult, în contextul în care clasele de liceu tehnologic nu erau nici ele populate cu elevi foarte înzestrați cu simțul literaturii și al esteticii. Desigur, încercam să mă apropii de ei, să îi cuceresc, să le par interesant, dar fără să îmi dau seama, din primul an sau poate nici în următorul, că insistînd pe o abordare filologică cvasi-elitistă nu am nici o șansă. Cu timpul, însă, am început să înțeleg și ajunsesem, în cele din urmă, să nu mai respect programa școlară la aceste clase de ucenici și de profesională, decît în termeni vagi, găsind alte soluții pentru a-i sprijini să se dezvolte și să rămînă cu seturi de informații și de competențe care chiar să-i ajute în viață. Dar munca cu ei era foarte dificilă și nu o dată am simțit că-mi pierd răbdarea, mințile, că o iau razna. A rămas, între noi, cei cîțiva prieteni care am fost în etape succesive profesori acolo, o vorbă: „Cu toții am fost prin Transporturi”.

Îmi aduc aminte de un episod, care și acum mi se derulează cinematografic în minte. Aveam într-o astfel de clasă un elev care mă depășea în înălțime cu mai bine de un cap, bine făcut, genul pe care atunci l-ai fi încadrat în categoria cocalar. Într-o zi nu era prezent la începutul orei. La cîteva minute după ce intrasem, am auzit muzică pe coridor și aproape imediat a bătut la ușă și a intrat. Avea pe umăr un casetofon cu boxe detașabile, mai țineți minte, poate, modelele acelea, mari, voluminoase. A intrat, așadar, și a solicitat să fie primit la oră, fără a opri muzica. Unii dintre colegii lui erau împietriți de uimire, alții pe sub bănci, împrăștiați de rîs. L-am primit, rugîndu-l doar să oprească muzica. Și l-am întrebat ce melodie asculta. Nu mai țin minte exact ce era, o manea, în tot cazul. În următoarea oră cu ei, am mers cu textul acelei manele și am discutat pe marginea lui. A fost unul dintre momentele bune, care au contribuit la transformarea mea și a percepției, respectiv atitudinii lor.

În anul în care am fost detașat într-un liceu de top, cum spuneam, am fost surprins să mă confrunt cu probleme de atitudine și de disciplină pe care le credeam specifice doar liceelor tehnologice. Deși aveam elevi înzestrați intelectual mult mai bine decît cei din tehnologic. Problemele le-am constatat însă mai ales la clasele de gimnaziu și la clasa a IX-a de liceu, în vreme ce cu o clasă de a XII-a, cu elevi mai maturi, a mers ca uns, aproape. Fără să mai amintesc episoade concrete (poate doar secvența în care un elev de-a IX-a a apărut la oră cu o bîtă de baseball, cu care amenința în jur), spun doar că o vreme, pînă cînd am reușit să îi seduc, am avut și acolo dificultăți de gestionare a cîtorva colective de elevi. M-au ajutat, însă, sfaturile și sprijinul colegelor de catedră, mai ales Dorina Kudor, Tenzi Popa și celelalte.

De ce am relatat aceste experiențe personale? Am văzut zilele trecute o postare a unei profesoare debutante pe un grup al profesorilor. Evident disperată, cerea ajutorul pentru a scăpa de o clasă dificilă: „Vă rog să mă ajutați cu o informație. Pot face cumva astfel încît să nu mai predau la o clasă? Să renunț la acele ore? Cu riscul de a rămîne cu ore mai puține... Efectiv nu pot face nimic cu ei. Sînt nesimțiți, vorbesc urît […], nu vor să scrie, nu își fac temele, fac mișto toată ora de mine sau de alți colegi. Nu mai vreau să intru la această clasă. Nu am găsit nici o soluție pînă acum și, sincer, nu cred că există o soluție...”.  

Mi-a plăcut răspunsul pe care i l-a dat o profesoară, Haraniță Ana-Maria-Claudia, pe care îl reproduc parțial, cu acordul dînsei. „E normal să simțiți îngrijorare, furie și dorința de a renunța la ore. O spun din proprie experiență. În al doilea an de învățămînt mi s-au dat trei clase de a XII-a dificile, pe care titularii nu le-au dorit. În primul semestru am spus că, dacă nu îmi dau demisia, voi fi din ce în ce mai bună în domeniul meu. Mă dezarma tupeul unora, iar ideea de a mă plînge la diriginți sau la director nu mă mai ajuta la nimic. Atunci cînd închideam ușa, eram tot eu cu ei. Ușor-ușor, am început măcar să nu mă mai doară atît de mult ceea ce făceau, căci nu era despre mine, ci despre ei. Am predat, am ascultat și am pus notele așa cum am crezut de cuviință. S-a ameliorat situația și le mulțumesc acelor copii că au existat în viața mea. Mi-au dat o forță extraordinară de a intra la orice clasă! Nu vă fie teamă că unele ore nu le veți face, reglați comportamentul cu blîndețe și apoi orele vor ieși. Pe testate! A renunța nu e o soluție. Sînt provocări care vă vor face mai puternică!”

Cine nu a trecut prin astfel de experiențe poate să creadă orice. Dar cine a trecut știe cît sînt de dificile și că nu tu, profesor debutant sau poate chiar cu experiență, ești vinovat pentru cum arată un astfel de colectiv de elevi. Iar ca să îl schimbi, efortul este cu multă, multă muncă și consum nervos, dar obligatoriu și cu ingeniozitate, cu experiența împărtășită de alți colegi, cu sprijinul direcțiunii etc. Și, desigur, cu puțină vizibilitate și apreciere, spre deloc, dinspre societate. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.

Mai multe