Cu dragoste, din Laos

21 octombrie 2015   PE CE LUME TRĂIM

Sînt în nordul Laosului, aproape de Myanmar. Am aterizat în Luang Prabang. Viza a mers repede: 31 de dolari. Drumurile sînt puţine şi tare-tare proaste: aproape patru ore de condus pentru 174 de kilometri. Excesul de adrenalină, dat de multiplele oportunităţi de a sfîrşi glorios pe post de afiş pentru TIR-uri, a făcut ca timpul să treacă în mod interesant. 

Ţara este foarte frumoasă, măricică şi slab populată, undeva sub şapte milioane de locuitori. Cu excepţia capitalei, sînt oraşe mici – sub 50.000 de locuitori – şi multe sate, departe unul de celălalt şi locuite în medie cam de 60-80 de familii. O mare parte dintre sate nu au curent electric, iar cîştigul pe familie este sub 80 de dolari pe lună. Mai mult de jumătate din populaţia rurală trăieşte cu mai puţin de 40 de dolari pe lună. Mă simt ca şi cum m-aş fi întors în Valea Jiului din anii ’80, cu telefoane mobile şi climă tropicală. Dacă Volkswagen-ul continuă să ne ajute şi dacă-l mai avem şi pe Dragnea, ales cu o majoritate jenantă pînă şi pentru comuniştii din zonă, în cîteva zeci de ani avem şansa să ajungem ca Laosul şi Cambodgia. 

Securiştii sînt peste tot. Budele sînt un lux. Primesc şi semnez rapid regulile de cazare de la

de poliţie. Aşa scrie:

. Prima regulă: 

1. Turiştii trebuie către tine datorează cazarea la 24,00 (mijlocul noptni) 

Mă gîndesc rapid: „pace independent“! – cum scrie în titlul docomentului. Şi, cum vreau să îmi fac treaba pe aici şi nu să vizitez arestul, care sînt sigur că este deosebit de primitor, îmi pun pe

piticii supăraţi ce ţopăie pe sinapsele proprii.

Mă cazez şi verific singurul canal TV accesibil: Kuru TV. Este peste aşteptările mele şi intră în Top 3 al celor mai penibile canale TV la care m-am uitat vreodată. Visez că, în sfîrşit, aş avea recomandări potrivite pentru o bună parte dintre vedetele noastre TV, în cazul în care Ghiţă, Guşă şi Voiculescu închid şandramalele lor. 

Mă trezesc la 5,30, cu cîteva sute de păsări ciripind, la întrecere cu vreo 50-60 de cocoşi loviţi de streche. La 6 seara era beznă, aşa că se compensează. Mănînc fructe proaspete: mango, papaya şi guava. Sînt exact cum ar trebui să fie şi nu au nici o legătură cu ce se găseşte în România. La 7,30 urc, împreună cu securistul însoţitor şi cu doi colegi de întreprindere, într-o chestie îngustă şi lungă care ar trebui să funcţioneze ca barcă. Descopăr că Mekong-ul (rîul care trece prin mai multe ţări vecine) este un mijloc mai sigur şi mult mai rapid de a ajunge în multe dintre satele de aici. Două ore mai tîrziu sînt, în mod neaşteptat, viu – cada cu motor a funcţionat impecabil – şi năuc de minunăţiile văzute, fiindcă peisajul e vrednic de un documentar pentru National Geographic. 

Am înţeles şi de ce Laosul este pe locul 139 din 144 de ţări ca indice de dezvoltare. Învăţătorul din satul vizitat cîntă bine, bea senzaţional şi l-ar face mîndru pe oricare dintre puştii mei din Ferentari. Socoteala 2015-1987 i-a dat 32. Puştii de clasa a V-a abia ştiu să adune şi să scadă numere pînă la 10. Tablouri cu Marx şi Lenin stau lîngă tablourile cu liderul lor cel unic şi deştept. Experienţa asta se repetă şi în următoarele zile. Peisaje demne de Pandora (planeta aia imaginară din

), comunişti mulţi şi incompetenţi, drumuri de coşmar.

Ţara are un potenţial turistic senzaţional, dar e nevoie de mulţi proşti săraci ca să păstrezi sistemul comunist, aşa că nu sînt mari şanse să se dezvolte prea repede. Băiatul de la partid, în schimb, parcă e replica tîmpită a lui Iliescu: rînjeşte tot timpul cu gura pînă la urechi. În mod ironic, poartă o geacă de camuflaj pe care scrie US Army.

Multe puştoaice, în special cele din satele cele mai sărace, sînt traficate în Thailanda, unde sfîrşesc în bordeluri. Dacă nu, pe la 16 ani se mărită. Încălţările sînt un mare lux. Mîncarea e super-ieftină: cu 3-4 euro mănînci chestii cu gusturi fantastice, care te cufuresc la fel de spectaculos. Serile vin frînt şi mă duc să mă semneze hotelierul din Ngoi. Nu de alta, dar sînt o valoare şi trebuie să respect regula nr. 3. 

3. De fiecare data tu eşti semnat în Hotle tu trebuie să îţi înregistrezi Bunurile dacă eşti lucruri valoare tu trebuie să dai receptionistului să aibă grijă pentru tine şi ambele oarti trebuie să semneze pentru înţelegere dacă nu în caz ceva pierdut va fi responsabil tu.

Nu înţelege băiatul ce vreau de la el, dar rîde amabil la mine şi dă din cap energic, de parcă şi-ar dori decapitarea. Mă bucur că nu sînt hermafrodit şi că piticii mei sînt invizibili, fiind bine ascunşi în creierul propriu, căci altfel ar fi greu să respect regula 5. 

5. Nu faceţi nici un drog, scoică bing sau să fi în acelaşi timp femei şi bărbaţi care nu este Soţul sau soţia proprie în cameră pentru făcut dragoste.

În Luang Prabang (unde petrec o noapte înainte de a pleca) sînt întrebat de vreo zece ori de şoferi de

(motociclete care sînt folosite ca taxiuri) dacă vreau droguri. Pedeapsa pentru droguri este o vizită rapidă pe tărîmul celălalt. Deşi piaţa de noapte

în Luang Prabang e senzaţională şi poţi să cumperi şi să mănînci cam tot ce e posibil în nordul Laosului, nu găsesc nici un fel de scoică bing.

După experienţa de produs un documentar nu vreau să mă mai bag la cinematografie. Mă simt uşurat, de asemenea, că doctorii din Myanmar, unde îmi petrec marea majoritate a timpului, sînt la fel ca unicornii. Ceva despre care vorbeşte lumea, dar cei care i-au văzut fie sînt morţi, fie nu s-au întors din călătoria iniţiatică sau sînt consideraţi nebuni. Sper că securistul care stă lipit de mine tot timpul nu e specialist în examene de prostate, căci altfel stau bine şi cu regula următoare. 

6. Nu permiteţi turişti locali sau străini aducă prostate şi alţii în acomodare să facă filme sexuale în cameră noastră, este restricţie.

Mă simt oarecum extatic cînd ajung înapoi în aeroport, deşi am de gînd să mai vin în Laos. De data asta nu mi-am luat bătaie, în ciuda incapacităţii de a respecta în totalitate regulile de cazare, mai ales că una dintre ele (4) era super-ambiguă:

Recitesc regula 11 înainte de a mă urca în avion:

11. Dacă nu respectaţi regulile de cazare, veţi fi bătaie pe baza legilor din Republică Populară Democrată Laos.

Hai, pace independent, tovarăşi, şi va uresc stări plăcute în hotleuri, oriunde sînteţi!

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului şi fondator al Policy Center for Roma and Minorities. 

Mai multe