Crize

Dispariția lui Liviu Dragnea din peisaj lasă la guvernare un PSD umilit, dezorientat, în căutare febrilă a unei coerențe pe care nu știe cum să o dobîndească. În anii în care a condus partidul, dl Dragnea a eliminat aproape orice procedură, a ignorat structuri și a invalidat cutume care făceau partidul funcțional. Un animal uriaș cu sistemul nervos defect e la conducerea României azi. Este esențial ca PSD să își găsească o direcție dacă nu vrem ca, pe termen scurt, să asistăm la o imobilizare a administrației și la o implozie cu consecințe incalculabile pentru peisajul politic.

S-a spus adesea că politica românească trebuie să evite ascensiunea unor noi lideri cu tendințe autoritare. De asta e important ca PSD să nu se prăbușească. În momentul acesta, oameni ca Lia Olguța Vasilescu, Gabriela Firea sau Șerban Nicolae sînt exact modelul de care România nu are nevoie. Altă serie de ambițioși fără scrupule. PSD e obligat să caute și să găsească soluții decente.

Nu am să mă lansez acum în calcule și scenarii. Sînt deja vehiculate suficient de multe cît să nu mai fie nevoie de încă unul. Exaltări de tipul „PSD trebuie să dispară“ au sens doar în situații în care există o alternativă centristă care să ocupe rapid locul lăsat liber. În lipsa ei, locul acela va fi ocupat de excentrici oportuniști, iar consecințele pot fi neplăcute.

Discursul identitar-țîfnos practicat de PSD în campania care s-a încheiat produce efecte pe termen lung. Pentru prostiile spuse la televizor și în mitinguri în ultima perioadă va veni o notă de plată. Dragnea și retorica asociată lui nu ar fi existat fără derapajul din campania lui Victor Ponta din 2014. Pentru că am amintit de Ponta, pro-european zilele astea, rămîne de văzut dacă va reuși să fie consecvent tura asta și să nu cedeze tentației de a recupera puterea într-un PSD nereformat.

● Duminică seară, Klaus Iohannis și-a proclamat victoria, iar figura președintelui pe ecranele a milioane de televizoare avea ceva din mutra unui puști care a pus pastă de dinți pe clanța de la ușa clasei vecine.

Referendumul a însemnat o relegitimare pentru dl Iohannis similară cu aceea, involuntară, a lui Traian Băsescu de la primul efort de suspendare din funcție. Și atunci tot PSD era adversarul, și rezultatul a fost similar. Însă chiar și așa, dl Iohannis are o cale nemeritat de ușoară către al doilea mandat. Pentru sănătatea democrației românești, președintele trebuie să muncească dacă dorește să continue. De aceea, USR-PLUS ar trebui să evite încolonarea în spatele unui președinte care nu le oferă nici un beneficiu direct în afară de o asociere vagă între cîștigători de etapă. De altfel, șeful statului a insistat asupra victoriei PNL (incontestabilă), iar partidele noi nu au nici un fel de garanție că, după prezidențiale, peneliștii nu vor găsi o cale de colaborare cu un PSD care a învățat umilința. Prudența, în astfel de cazuri, e de preferat entuziasmului. Pînă la urmă, e același președinte care a numit trei premieri PSD sperînd inutil că nu va fi obligat să ia atitudine.

● Calculele PNL sînt relativ banale. În sediul din Aleea Modrogan se pleacă de la presupunerea că, pe un prezumtiv val pro Iohannis din toamnă, următoarele runde de alegeri vor avea culoarea PNL: nu e un raționament greșit, însă peneliștii trebuie să citească atent votul de duminică. Par să fi pierdut orice speranță în orașele mari, iar dacă în campania prezidențială apare vreo lebădă neagră, partidul va intra în haos. PNL încă își caută drumul, iar rezultatul alegerilor nu face decît să amîne un răspuns, nu să îl furnizeze. Scriu asta cu referendumul din toamna trecută în amintire. PNL a sprijinit nemărturisit acel eșec și n-a dat niciodată explicații pentru acele decizii. Acum s-a asociat efortului prezidențial, însă rămîne neclar cît era convingere și cît calcul. Cert e că am văzut mai multe dezbateri electorale în care candidați ai PNL au evitat să pronunțe cuvîntul „referendum“.

● Alianța 2020 e, fără îndoială, marele cîștigător al alegerilor. Nu numai că au reușit o campanie pentru europarlamentare eficientă, dar au și susținut ferm referendumul prezidențial. Au intuit corect sentimentul dominant din societate și au construit mesajele în consecință. În jur de două milioane de voturi pentru două partide care acum trei ani nu existau reprezintă o performanță uriașă. Însă, dincolo de observațiile astea, ar trebui ținut seama că alegerile pentru Parlamentul național și administrația locală nu sînt totuna cu europarlamentarele. Se poate identifica în votul pentru alianță un raționament similar cu cel care a stat la baza votului pentru Brexit Party în Marea Britanie: „Trimitem la Bruxelles oameni cu un mesaj clar pentru Europa“. În cazul Farage și compania e vorba de doua degete arătate continentului, în cazul alianței e o declarație de iubire.

Nu cred că e cineva în toate mințile care crede că, în alegerile pentru Parlamentul de la Londra, va cîștiga Nigel Farage. Nici vorbă.

De aceea, USR și PLUS trebuie să considere alegerile astea un premiu de etapă și să continue construcția. Încă sînt foarte slabe în teritoriu, încă nu au luat o decizie fermă privind candidatul la președinție și încă nu au decis cum se raportează la un PNL pe care numai strategia de campanie l-a făcut să se abțină de la atacuri fățișe în ultima lună. Și, mai ales, trebuie luată în calcul dispariția lui Liviu Dragnea, eveniment care lasă întreaga Opoziție fără o linie de atac esențială în retorica de pînă acum.

Toate aceste lucruri trebuie lămurite rapid dacă liderii alianței vor ca victoria să nu se disipeze într-o mahmureală neplăcută.

● Altfel, după doi ani și jumătate oribili, România se întoarce la criza ei obișnuită. La banalitatea unei administrații disfunc-ționale, a unui sistem politic semi-închis, a unor bugete prost supravegheate și a unei permanente căutări de sine.

Duminică a făcut un mic pas înapoi din fața dezastrului. L-a mai amînat o vreme.