Crize

4 septembrie 2008   PE CE LUME TRĂIM

Marţi dimineaţa, ziarele, site-urile, jurnalele televizate fremătau de ştiri, înregistrînd crizele din toate părţile lumii. Convenţia Partidului Republican din Statele Unite, la un moment dat serios ameninţată de evoluţiile uraganului Gustav, şi-a reluat rutina, după ce liderii de azi, de ieri şi de mîine plus soţiile lor au ţinut atîtea discursuri şi au împărţit atîtea cuvinte de compasiune încît s-au asigurat că nu vor mai fi acuzaţi de incapacitate în gestionarea crizelor. Chiar uraganul şi-a redus efectele, devenind o biată furtună de categoria a doua. În aceste condiţii a devenit importantă ştirea conform căreia fiica adolescentă a doamnei Sarah Palin, candidată la vicepreşedinţia SUA, este însărcinată. Întrebaţi, aproape toţi participanţii la convenţia din Minnesota spun că e o problemă a vieţii particulare a doamnei Palin şi a fiicei ei, dar ştirea îşi face drum prin toate conversaţiile. Nu ştim încă dacă aceste evenimente - uraganul, sarcina - fac parte din planul CIA de a-l susţine sau de a-l doborî pe candidatul republican, John McCain. Comentatorii "avizaţi" care văd în viitor se întreabă dacă fiica lui Bill şi Hillary Clinton, Chelsea, va fi viitorul preşedinte Clinton în SUA. În acelaşi timp, în India, într-una din cele mai sărace regiuni ale lumii, în statul Bihar, inundaţiile au provocat deplasarea a 500.000 de oameni, 75 de morţi. Prin apele murdare ale fluviului, copiii poartă în braţe vase mari de metal, probabil necesare supravieţuirii. Sînt mai puţin interesanţi decît cei cu Gustav. În altă regiune a Indiei, în Kashmir, focar mocnit al unor majore conflicte etnice, s-a declarat starea de urgenţă. Stare de urgenţă s-a declarat şi în Thailanda, după ce în capitala Bangkok au avut loc ciocniri violente între suporterii prim-ministrului Thaksin (deocamdată refugiat la Londra) şi adversarii săi: "nu au destule locuri în închisori unde să ne închidă pe toţi", afirmă optimist unul dintre manifestanţi. Thailanda era considerată un model pentru ţările Asiei în drumul lor spre democraţie. Discuţia despre locurile din închisori pare a spune că drumul are cotituri neaşteptate. În Japonia, prim-ministrul Yasuo Fukuda a demisionat după o lungă agonie guvernamentală, cînd absenţa unei majorităţi parlamentare a dus la paralizarea vieţii politice. Una dintre cele mai dinamice economii ale lumii se poticneşte în crize politice care o scot temporar din competiţie. Revoltat că anumite sectoare ale economiei private "au pus mîna pe bogăţia naţiunii, fără o picătură de sudoare", preşedintele Venezuelei, Hugo Chávez, pregăteşte naţionalizarea sistemelor de distribuţie a petrolului, măsura vizîndu-le şi pe British Petroleum, Exxon Mobil, Chevron. La Bruxelles, Uniunea Europeană în întregul ei (vechii şi noii la un loc) a condamnat "reacţia disproporţionată" a Rusiei în Georgia, a declarat "inacceptabilă" recunoaşterea independenţei regiunilor Abhazia şi Osetia de Sud şi a adresat o chemare tuturor statelor să nu recunoască independenţa. Comentînd amînarea tratativelor pentru încheierea parteneriatului strategic UE-Moscova în funcţie de respectarea promisiunilor Rusiei în Georgia, oficialii ruşi au declarat că Europa se auto-pedepseşte. Televiziunea rusă a prezentat un film în care Vladimir Putin, prim-ministru, îmbrăcat în uniformă de camuflaj, împuşcă un tigru siberian, salvînd viaţa membrilor echipei de televiziune cu care efectua o vizită într-un parc naţional. În rest, în urma convorbirilor dintre premierii Berlusconi şi Gaddafi s-a anunţat că Italia va plăti Libiei 5 miliarde de dolari drept compensaţie pentru perioada colonială, cînd Italia a exploatat şi folosit bogăţiile Libiei. O fi mult, o fi puţin, o fi corect? În Inguşetia, proprietarul unui site critic la adresa puterii, Mehomed Eiloev, a fost îmbarcat la coborîrea din avion pe aeroportul din Nazran în maşina poliţiei unde a şi fost ucis prin împuşcare. În Baluchistan-ul pakistanez cinci femei în vîrstă de 18-20 de ani au fost îngropate de vii: trei dintre ele au vrut să se căsătorească fără voia părinţilor, celelalte două le-au ajutat... Continuă crizele din Pakistan, Turcia, Orientul Mijlociu, Sudan, Zimbabwe, războaiele din Irak şi Afganistan...

Mai multe