Credeţi că reîntregirea salariilor ajută?
Am mai pus la pămînt un record european. Unul în sens negativ, fireşte. România înregistrează cele mai îngrijorătoare cifre la nivel european în privinţa încrederii în ziua de mîine şi în instituţiile statului democratic.
Studiul sociologic „Structuri şi tendinţe pe spaţii societale şi regionale 2007-2011“, realizat de profesorul Dumitru Sandu şi prezentat săptămîna trecută în cadrul unei dezbateri organizate de Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti, arată o prăbuşire puternică a încrederii în viitor, la români, în perioada 2008-2010.
Astfel, dacă la începutul lui 2008, 44% dintre români aveau încredere că o vor duce mai bine în anul care urmează, în 2010 ponderea s-a redus la 16%. România a înregistrat, de asemenea, o cădere a stării de optimism de 16 puncte procentuale în primăvara anului 2009 faţă de 2008. Pentru acelaşi interval de timp, declinul mediu al optimismului, în cele zece state care au aderat în 2004, a fost de numai opt puncte, în timp ce în Bulgaria, care a aderat la UE odată cu România, a fost de cinci. Scăderea optimismului, în aceeaşi perioadă de timp, în cele 15 vechi state membre, a fost de trei procente. Căderea a continuat în România şi în perioada 2009-2010, cu încă 12%. În această ultimă perioadă, în restul statelor membre, declinul a fost fie mult mai mic, fie înlocuit prin stabilitate sau chiar o uşoară creştere.
Situaţia atinge cote dramatice atunci cînd vine vorba despre tineri. Numărul tinerilor care privesc cu încredere la viitorul lor s-a redus cu peste 30%. Astfel, dacă la începutul anului 2008, 65% dintre tinerii cu vîrste între 15 şi 29 de ani erau convinşi că vor trăi mai bine peste un an, la începutul anului 2011, ponderea s-a redus la 29%.
„O evoluţie mai gravă a mai fost întîlnită într-un singur loc: în Grecia“, spune profesorul Dumitru Sandu.
Tinerii nemulţumiţi reprezintă, în opinia profesorului Dumitru Sandu, „principalul actor social al României în momentul de faţă“. Întrebat dacă datele cercetării ar fi putut prezice mişcările de stradă din ianuarie 2012, autorul cercetării a afirmat că nu, dar „variaţiile în zig-zag ale încrederii favorizează mişcările sociale“.
Dar ce a determinat această prăbuşire a optimismului, începută, nota bene, cu aproape un an şi jumătate înainte de celebra tăiere a salariilor din primăvara-vara anului 2010? Nu cumva politicienii aflaţi la putere se amăgesc atunci cînd consideră că prăbuşirea lor în sondajele de opinie a fost cauzată exclusiv de hotărîrea privind reducerea cu 25% a salariilor din sectorul public? Nu cumva simpla revenire a acestor salarii la nivelul de dinainte de mai 2010, mişcare prevăzută să aibă loc cu puţin timp înainte de alegerile locale din iunie, va constitui doar o reparaţie superficială, problema fiind mult mai profundă?
Creşterea salariilor în sectorul public va mulţumi, desigur, o mare parte a bugetarilor, dintre care unii, poate, se vor arăta recunoscători la vot. În aceeaşi măsură, decizia va produce nemulţumiri în mediul de afaceri, care avea alte aşteptări, legate de reducerea poverii fiscale. Nu se ştie însă cîte dintre nemulţumiri, legate de funcţionarea în general a instituţiilor statului, vor putea fi potolite printr-o simplă creştere a cheltuielilor salariale în sectorul public.
În ce-i priveşte pe tineri, al căror optimism a fost afectat în cea mai gravă măsură în ultimii ani, ei resimt acut sentimentul de excludere socială şi economică.
Aproape un sfert dintre tinerii de pînă în 25 de ani sînt şomeri. Există, desigur, exemple şi mai rele în Europa. În Spania, rata şomajului la aceeaşi categorie de vîrstă se apropie de 50%, în Grecia trece de 45%, iar în Italia, Lituania şi Portugalia trece de 30%.
Dar nicăieri în Europa rata şomajului în rîndul tinerilor nu este de peste trei ori mai ridicată decît media pentru toate categoriile de vîrstă, aşa cum se întîmplă în România. Oamenii judecă, evident, comparînd exemple din imediata apropiere. În plus, nemulţumirea tinerilor fără perspective sociale şi economice se transmite automat generaţiei mai în vîrstă – părinţii sînt la rîndul lor frustraţi să-şi vadă copiii într-o asemenea situaţie.
Profesorul Dumitru Sandu afirmă că şi schimbarea mentalităţilor, generată de fenomenul emigraţiei, a determinat creşterea dramatică a pesimismului în România. Panta abruptă a curbei optimismului corespunde cu îngustarea şanselor de găsire a unui loc de muncă în afara ţării, pe fondul acutizării crizei în Italia şi Spania. De asemenea, se simt efectele modificărilor de atitudine la românii aflaţi deja de o perioadă mai lungă în străinătate şi, prin influenţă, la familiile şi apropiaţii acestora de acasă. Pur şi simplu, aşteptările lor faţă de instituţiile publice au crescut, iar statul român nu a furnizat răspunsul adecvat.
Aici s-ar putea să fie una din cheile mişcărilor sociale din ianuarie 2012 şi aici se pot găsi explicaţii importante privind starea generală de nemulţumire din societatea noastră. Iar liderii politici ar putea să se concentreze mai curînd asupra acestor chestiuni, în loc să vopsească gardul promiţînd măriri de salarii.
Ovidiu Nahoi este jurnalist, redactor-şef la Adevărul Europa.