Cozonacul ei de treabă!

Mi-am promis un cadou uriaș în anul ce-a trecut. Să fac cozonac. N-am făcut. După ce mi-am luat degetele de pe tastatură, după ce-am scris pentru Dilema veche că asta mi-e dorința, în viața mea au intervenit situații dramatice. M-am tăiat la trei degete. Unul s-a vindecat cît de cît. Tăiasem niște roșii din piele, din pielea mea. La altul era de la un cuțit cu două tăișuri. Și nu s-a vindecat în timp util. La al treilea, la fel, același cuțit. Cuțitul ăla! Nu puteam frămînta cozonaci cu deștele șiroind de sînge. Cu degetele învelite în plasturi care să-mi oprească sîngele. Nu puteam frămînta. Nu puteam sau puteam, dar am găsit un motiv? Habar n-am. Nu mă doare durerea. Mă scoate din sărite iritația, mica scrijelitură. Așa sînt eu mare bărbat. Și cum cozonacul trebuia frămîntat de mîna mea goală-goluță, m-am lăsat dureros pe tînjală. Pe scurt, de Crăciun mi-am făcut cadou trei tăieri la degete. Am încercat eu ceva, totuși. M-a făcut cu nervii Mirel Bănică. El și-a făcut cozonacii – dat dracului e omul ăsta – și mi-a trimis poze. Am fost negru de invidie, Ce coacere minunată! Eu am încercat pîine la tigaie. Am frămîntat sîngerînd, tot sîngerînd. Fără drojdie. Au ieșit niște clise. Bune pe moment. În zece ore, gata, crocante ca pielea de cal. Deci, de Crăciun, nu mi-am făcut nici un cadou. Ce om sînt, vai de capul meu! Ce s-o alege de mine în 2020?