Cozmologia, ştiinţa nimicului

Nimic nu poate opri din drumul ei o idee proastă. E la fel ca la inundaţii: oamenii fac diguri, pun saci cu nisip, bagă pompe şi dau interviuri; degeaba. Cînd vine ideea proastă mare, cu buşteni şi sticle de plastic goale, nu se mai poate face nimic. Săptămîna trecută l-am auzit pe Miron Cozma aruncînd peste noi cu zoaiele aduse proaspăt de pe Rive Gauche. De uimire, am deschis gura la începutul discursului şi am închis-o abia la sfîrşit, cînd noul lider naţional mi-a dat pe loc repaus. Aţi observat probabil că tupeul poate să te surprindă mai tare decît geniul - poate şi pentru că tupeul nu e ţinut în loc de nici o idee preconcepută, ori bagaj cultural. După cum s-a văzut la televizor, omul şi-a luat copywriter, ca Băsescu, şi-a învăţat să vorbească în fraze scurte şi memorabile, de le mai zice şi sound-bites în America. E "ultimul haiduc", "singura speranţă a clasei muncitoare", şi, cine ştie, chiar inventatorul radioului - în detrimentul rusului Popov, un alt tupeist istoric. Nu-l invidiaţi, voi, plicticoşi politicieni de centru-centru! Deşi omul pare că are o carieră de demagog roşu înainte, viaţa stîngii româneşti nu e uşoară. Ea reprezintă un individ greu de definit muncitor, distins prin aceea că îşi doreşte să muncească numai din ziua în care rămîne şomer şi pînă în cea în care îşi găseşte o slujbă. Să fii liderul unei astfel de categorii sociale presupune un efort suplimentar de limbaj dublu: promiţi bunăstare unora şi puşcărie altora - iar ăştia ultimii se întîmplă să fie tocmai patronii care plătesc salariile primilor. Treaba asta se numeşte capitalism şi e naşpa, drept pentru care trebuie înlocuită cu o orînduire mai bună. Ne vom gîndi la ea în timpul mandatului de preşedinte pe viaţă al dlui Cozma. Conferinţa de presă a proaspătului condamnat mi se pare aşadar una dintre cele mai revoltătoare şi imbecile idei proaste din istoria recentă. A conţinut atîtea prostii sforăitoare, atîtea minciuni neruşinate, atîta demagogie, încît nimeni nu s-a putut abţine şi a dat-o la televizor. E firesc cumva: de cînd trebuie să tragem banda neagră pe sînii fetelor de pe Centură, orice urmă de obscenitate legală e exploatată la maxim. De cînd sîngele se taie la montaj şi înjurăturile la editare, cine mai poate rezista tentaţiei să-l dea la televizor chiar pe inventatorul sîngelui la televizor? Adevărul e că trebuie să-l vedem măcar şi pentru că un Cozma distribuit pe şest, pe casete video şi CD-uri pirat, ar fi fost cu mult mai puternic. Cozma cenzurat ar fi fost un erou. Aşa, e cel mult un artist persecutat. Un Gheorghe Zamfir al bătăii, minus problemele cu statul francez. Ca şi la indundaţii, în seara cu pricina aiurelile minerului au antrenat altele, ale analiştilor, aşa că pînă la capătul serii am ajuns toţi sinistraţi într-o mare de prostie, vîslind bezmetic cu telecomanda după scăpare. Au scăpat doar cei refugiaţi pe Insula Discovery, care însă - declară surse din interior - îi pregăteşte totuşi un slot din emisiunea medicală. Poate credeţi acum că nu-mi place deloc personajul. Greşit: nu-mi place agenţia lui de publicitate. Omul e nesfîrşit de natural în credinţa lui că rebranding-ul face minuni şi la bătăuşi, după cum i-au spus probabil băieţii de la strategie. Proaspăt repoziţionat în reprezentant al clasei muncitoare, e sigur că are culoar politic pe stînga, la preşedinţie. Sau, dacă nu cumva chiar mai bine, la dictatură. Aici are dreptate: în fond, Che Guevara al României nu poate fi orăşeanul Ponta, ci mai firescul în delir Cozma. Pesedişti, aţi fost avertizaţi: aveţi două săptămîni să predaţi la magazie tricourile roşii cu imprimeu, purtate abuziv! În ce mă priveşte, l-am dat la spălat pe cel negru, de la Jack Daniels. Măcar Jack n-a făcut rău nimănui. Sub o sută de grame pe zi, vreau să zic.