Corupţia internă – şi rezultatul ei vizavi de politica externă

În România, numai în cazuri excepționale, conformitatea, ipocrizia/vorbele goale, mita, compromisul, nepotismul sau lăcomia nu determină numirile ambasadorilor, consilierilor, secretarilor de stat, înalți diplomați și birocrați români desemnați în cadrul instituțiilor interguvernamentale importante. Aceste practici fac aproape imposibilă dezvoltarea unei strategii de reprezentare și influență în cadrul mecanismelor internaționale existente. Tensiunile și ambiguitățile în privința rolului și a relației dintre MAE și Președinție reprezintă alte obstacole serioase.

Ultimul ministru român al Afacerilor Externe care a îndeplinit un mandat complet a fost Mircea Geoană. Începînd cu 2004, mandatul miniștrilor a fost scurt (sub doi ani), iar cei responsabili aproape că nici nu au încercat – sau au eșuat lamentabil – să reformeze sistemul existent. Ca de obicei, președintele, la fel și prim-ministrul și miniștrii de Externe au fost înconjurați de lingușitori și sicofanți, fiind preocupați în majoritatea timpului de vizibilitatea lor la televiziunile de scandal. Cei mai buni/profesioniști diplomați români preferă să fie delegați în misiunile României din străinătate. Salariile lor sînt mult mai bune și stresul, în mod semnificativ, mai scăzut, ținînd la distanță ceea ce un respectabil diplomat român a numit „cohortele de idioți la nivel înalt“.

Aceste „cohorte“ sînt numite politic la nivelurile superioare de conducere în cadrul MAE ori de cîte ori miniștrii își -pierd sprijinul politic. Puținele numiri inteligente din structura de management a MAE au proiecții pe termen scurt și caută modalități rapide de îmbogățire și faimă, știind că mandatul lor va dura, probabil, nu mai mult de doi ani. Aceștia sînt preocupați de carierele lor politice și de vizibilitate și mai puțin de potențialul succes al diplomației României. În același timp, experiența și expertiza din cadrul MAE sînt în declin.

Puținii profesioniși pasionați și bine intenționați din cadrul Președinției și MAE joacă un rol minor, iar profesionalismul lor devine un handicap atunci cînd vine vorba de promovare. Conformiștii ajung să atingă poziții influente; cuvîntul lor poate fi adaptat la nevoile politicienilor sau ignorat cu uşurinţă de cei aflați la putere.

Locurile de muncă și carierele majorității liderilor politici din România depind de relațiile lor cu cele mai puternice (și, de obicei, corupte) grupuri din cadrul partidului sau de relațiile cu liderii de partid. Cel mai adesea, stimulentele de promovare în cadrul ministerelor sau partidelor politice nu au nimic de-a face cu profesionalismul, ci mai degrabă cu favoruri personale, legături de familie, ipocrizie, bani și sex.

Pozițiile bine plătite în cadrul instituțiilor interguvernamentale sînt rezervate pentru cei care servesc cel mai bine interesele personale ale celor mai influenți politicieni și nu pentru cei care sînt cei mai buni la locurile lor de muncă. Rezultatul: România este foarte slab reprezentată în cadrul instituțiilor interguvernamentale și, de cele mai multe ori, aproape că nu joacă nici un rol în stabilirea agendei acestor instituții. Există foarte puține cazuri în care români cu înaltă calificare ocupă poziții bune în instituțiile interguvernamentale, dar ale căror interese tind mai puțin spre cele ale României, deoarece au obținut acele slujbe prin forțele proprii, uneori chiar împotriva intereselor politice.

●Parlamentul European și nepotismul. Nu există nici un partid politic românesc care să dețină o strategie publică privind rolul pe care România ar trebui să îl joace la nivelul UE, așa cum nu există nici o corelație între o asemenea strategie și lista de candidați a partidului pentru Parlamentul European. În schimb, conducerea partidului – care trebuie să ramburseze „favorurile“ primite sau de primit – compune/formulează/stabilește aceste liste. În cel mai bun caz, ceea ce contează este mai degrabă vizibilitatea decît profesionalismul.

Decizia stupidă de a-și „pune“ fiica în Parlamentul European a făcut ca fostul președinte al României să nu aibă nici o legitimitate pentru a cere o reformă semnificativă a sistemului, bazat pe nepotism. Soțiile celor doi politicieni români importanți la momentul alegerilor ocupau şi ocupă, de asemenea, poziții nemeritate în cadrul Parlamentului European: ambele situații evidențiază nepotismul.

De fapt, o astfel de situație – obținerea unui post în Parlament –  este o sarcină relativ ușoară pentru oricine are o puternică/bună relație (și, de cele mai multe ori, coruptă) cu cei mai influenți primari sau politicieni. Pozițiile/locurile de muncă cu înaltă calificare ale celor mai importante afaceri conectate cu statul, ale organizațiilor interguvernamentale care lucrează în România și ale organizațiile internaționale ale societății civile sînt, de asemenea, controlate de politicieni puternici, iar astfel de situații sînt considerate a fi o „normalitate“ în rîndul elitelor românești.

Nu întotdeauna nepotismul și corupția sînt motivele pentru care rudele sau apropiații oamenilor puternici ajung în poziții influente nemeritate; puterea exemplului, conformitatea și lașitatea de a vorbi împotriva acestor numiri joacă un rol important. Practici similare pot fi remarcate la toate nivelurile societății românești. Situația este asemănătoare, și uneori mai gravă, în universități, spitale, școli, sindicate, ONG-uri, administrații locale, sistemul de poliție și justiție, ministere, afaceri mari.

● Concluzii. Nici diplomația română, nici elitele politice românești nu par să aibă idei bine definite sau strategii pentru a promova România la nivel internațional. Politicienii noștri par a fi incapabili să înlocuiască tradiția comunistă a cultului personalității cu mecanisme funcționale pentru a promova și proteja interesele statului de corupție și nepotism.

De fapt, nu avem un stat funcțional cu instituții funcționale; avem, în schimb, un grup de indivizi care acționează fie ca zei(țe) (deasupra controlului muritorilor), fie ca familiile mafiote, și instituții care servesc zeii la putere în general împotriva cetățenilor. Soțiile, fiicele, frații, fiii și iubiții/iubitele majorității liderilor politici din România sînt suprareprezentați în poziții de putere la toate nivelurile societății românești. Dezbaterile publice în jurul conformității și nepotismului sînt puternic descurajate în România, datorită faptului că ambele fenomene sînt predominante în cadrul tuturor sectoarelor societății românești.

Mai mult, elitele intelectuale preferă să dezvolte explicații incredibil de complicate pentru a justifica statu quo-ul existent decît să încerce să schimbe ceva. Politica externă a României se bazează, în principiu, pe politici tradiționale înrădăcinate în conformitate, ipocrizie, nepotism, șantaj și scandal, cît și pe un profund dezinteres față de tot ceea ce contravine interesului personal al politicienilor influenți. Fără o politică externă, de orice fel, parca fi mai bine…

Analiza este făcută la începutul lui 2014. Acum, spre sfîrşitul lui 2017, situaţia este mai proastă.