Copilul din copaie
„Să nu arunci copilul odată cu apa din copaie.“ De cîte ori nu ați auzit vorba asta? Se referă la oricare gest pripit, greșit, insuficient gîndit, prost planificat, aducător de pagubă, mai degrabă decît de profit. Ai, carevasăzică, de rezolvat o problemă care-ți mănîncă ficații. Soluția trebuie găsită repede, criza este nasoală, pagubele curg în avalanșă. Nu mai ții situația sub control. Orice soluție îți pare bună, cu condiția să apară repede. Mai degrabă repede decît bine. Orice acțiune e mai bună decît nici o acțiune. Nu ai timp de planificare, nu ai timp să prevezi efectele adverse, nu poți planifica măsuri pentru „pasul doi“. Ai de luat măsuri. Le ai de luat repede. Acum, azi. Nu mîine. Nu peste o oră, nu peste o lună. Acum! Apelezi mai degrabă la instinct decît la analiză. Nu ai timp. Faci ce faci, semnezi legea, susții decretul, votezi o majoritate. Peste ceva vreme, constați că paguba e copleșitoare. Ai rezolvat atunci, pe loc. Lumea te-a aplaudat că ai stins focul, la un moment dat. Necazul e că paguba e mai mare acum. Așa că ți se spune că ai aruncat copilul odată cu apa din copaie.
Cam asta e Europa, azi. Uniunea are de rezolvat criza refugiaților. Nu e vorba despre o soluție pentru următorii cinci ani, pentru următoarea perioadă de programare bugetară (cu strategiile astea ar fi fost obișnuită). Nici vorbă! Uniunea are de rezolvat „chestii neprevăzute“ acum! Nu mîine! Azi!
Angela Merkel și-a făcut un calcul (inclusiv economic) și a zis ce a zis (ceea ce știți cu toții): lăsați sirienii să vină la mine! Ei au venit. Cu milioanele. Pe drum, ei au creat pagube. În Ungaria, în Grecia, în Slovenia, în Austria. Țările astea au făcut garduri, au închis frontiere, în interiorul Uniunii. Ce să te miri? Era vorba despre amărîții de membri UE dinspre est și sud-est. Nasol este că au urmat Danemarca și Suedia, din flancul „pur și dur“ nordic, cel al „integrității morale“ europene, pus pe tavă și servit restului UE, cu titlu de exemplu, de ani de zile. Lucrurile se amestecă îngrozitor, acum. Mai vine, colac peste pupăză, porcăria „revelionului din gară“, observată prima oară în Köln, cu toate că s-a încercat, din toate puterile, mușamalizarea, ascunderea sub preș, ignorarea evenimentului, pe o clasică linie a corectitudinii politice de stînga (pusă, de data asta, în slujba dreptei). Acum, doamna Merkel este (cam) la colț. I se strigă, din stradă: „Ai grijă mai degrabă de nemțoaice decît de democrația din Polonia!“ Ani de zile, a fost singurul lider puternic dintre cei 28 ai Consiliului. A făcut tot ce a dorit. Întru norocul Europei, a vrut și binele comun, pe lîngă cel național, nemțesc. Acum, poziția ei este sub asediu. Oficiali ai Bruxelles-ului și ai Berlinului recunosc: mai avem două-trei luni. Să zicem, optimist, pînă în vară. Dacă nu este născocită o soluție rezonabilă pînă atunci, tratatul Schengen se duce, dispare, se anulează. Nu va mai exista. Apare întrebarea firească: ce rost mai are moneda euro în lipsa unui tratat Schengen? A doua întrebare naturală: fără euro, ce se va alege de Uniunea Europeană? Cu cît ne întoarcem în timp? Cît va costa?
Întrebările astea au fie soluții durabile, fie soluții rapide. În condițiile în care cancelarul german a creat imaginea deținătorului adevărului politic absolut (în condițiile unei regretabile mediocrități de rit birocratic în celelalte țări membre), inclusiv pentru că oricare poziție adversă era considerată a fi nefrecventabilă și retrogradă (iaca Ungaria și, mai de curînd, Polonia), nu e de mirare că, atunci cînd apa din copaie s-a tulburat, copilul pare a fi în pericol major.
Carevasăzică: avem o problemă: refugiații din lumea arabă. În număr mare, ducînd în bagaj cu ei o cu totul altă formațiune culturală. Se aleg soluții rapide, în lipsa celor durabile. Ele produc mai degrabă daune. În final, se renunță la apa din copaie, devenită sursa de migrene. Ăsta e tratatul Schengen. Din grabă, se poate să aruncăm la canal copilul. Pe el îl cheamă Uniunea Europeană.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.