Cooleanu
Jocul de cuvinte familiar-argotic prin care cuvinte comune (substantive, adjective și adverbe, uneori chiar verbe) primesc terminații specifice numelor proprii a fost descris încă din prima jumătate a secolului al XX-lea de Leo Spitzer. Stilisticianul explica mecanismul acestui tip de creativitate orală ca pe un fel de ghicitoare, aptă să producă în ascultător, prin descifrarea cuvîntului ascuns sub aparentul nume de persoană, un efect de surpriză comică. În română, unul dintre sufixele onomastice preferate pentru acest procedeu este -eanu, pentru care am înregistrat cu mulți ani în urmă formele vinuleanu (cu semnificația vin: „vinuleanu gratis”, facebook.com; „cum stăteam io cu niște sticlari la un vinuleanu”, gandul.ro) și goldeanu (aur: „Coroană dă goldeanu am”, Academia Caţavencu, nr. 37, 1992). În ultima vreme s-au înmulțit atestările unei noi formații glumețe, care demonstrează că anglicismele la modă urmează căi de „autohtonizare” imprevizibile: mult discutatul adverb și adjectiv invariabil cool, prezent de cîteva decenii în limbajul tinerilor, a produs varianta glumeață și amplificată Cooleanu. O găsim în texte din Internet în mai multe ipostaze grafice: cu sau fără majusculă inițială, păstrînd scrierea englezească a bazei (cooleanu) sau adaptînd-o la regulile ortografiei românești, cu riscul de a-i produce cititorului anumite nedumeriri: „arată bine, e culeanu” (arhiblog.ro). Uneori, cei care scriu voit ludic, cu efecte de oralitate argotică, aplică noii forme, prin folosirea apostrofului, o regulă de transcriere a oralității care nu mai are legătură cu numele proprii, ci cu absența articolului -l: „Arată mega cooleanu’ plicul” (danarogoz.com); „P-ai mei îi îmbrac în uniformă că mi-e mai comod, arată culeanu’ cu ea și nu fac nazuri (încă)” (zoso.ro).
Variate (și uneori greu de disociat) sînt și valorile gramaticale ale formei ludice, corespunzînd utilizărilor deja fixate în oralitatea colocvială ale lui cool. Anglicismul colocvial a fost de mai multă vreme înregistrat în DEX, unde este definit ca termen evaluativ: „(În mod) grozav, (în mod) extraordinar”. Noua formă este folosită ca adverb, ca marcă de acord sau apreciere, exclamativ sau în construcții cu verbul a fi: „Mi-a plăcut maxim. E de belea! Cooleanu!” (gandul.ro); „Nu e, frăţică, cooleanu să fii în partide! (dilemaveche.ro). Primul exemplu este ambiguu, cuvîntul din structura eliptică putînd fi interpretat și ca adjectiv invariabil. Pseudo-numele propriu este, de altfel, frecvent folosit ca adjectiv: „Nu toate brandurile cu campanii cooleanu au și rupt cu vînzările, o știm prea bine” (revistabiz.ro); „Să mai lase cîteodată mergătorii culeanuși să-și ia opincile” (cabral.ro); „în faţa scenei de la Arenele Romane din București e o forfotă de dreaduri, ochelari de soare, ţoale largi și multicolore și adidași culeanu” (dor.ro).
Numeroase sînt construcțiile care supralicitează, mărind surpriza gramaticală prin folosirea cuvîntului (adverb sau adjectiv) la diverse grade de comparație: „încercările de vérité, alea cu înjurături, mai ales mima de violență, nu-s mega-ieșite. Era mai cooleanu să fi fost mai cumpătat” (cinemagia.ro). Superlativul realizat gramatical sau în alte construcții echivalente pare să fi devenit o modă în anumite anunțuri publicitare: „We Love Music Festival este despre muzica pe care o iubim și care are puterea să ne pornească pe toți, împreună, în cea mai cooleanu aventură muzicală” (welovemusicfestival.ro); „În fiecare weekend acțiunea de la mini-jocuri este maximă la cea mai cooleanu promoție din cazinoul meu“ (vladcazino.ro); „sorry guys, zilele astea vom ține magazinul închis, dar vă promitem că ne întoarcem mai cooleanu și mai odihniți ca niciodată!” (facebook.com).
În fine, uneori forma cooleanu este folosită substantival, chiar ca nume propriu: „Să ne amintim că chestia asta era vîrful lui cooleanu în anii 70” (arhiblog.ro); „Cooleanu de Dîmboviţa” (vice.com). În această ipostază, surpriza ludică este, desigur, mai mică. Tot astfel, sînt mai puțin spectaculoase forme ca bosseanu și bossuleanu, care păstrează valoarea substantivală a bazei – „tu ai insistat să îi arăți cine e bossuleanu și că nu te lași mai prejos” (trafictube.ro) –, fiind folosite mai ales la vocativ: „Te-ai gîndit, bosseanu, că nu-s aceiași oameni!?” (reddit.com); „Bossuleanu’, las-o mai moale la punctul mort, că rămîi cu căruța asta galactică în drum” (catavencii.ro). Observăm, oricum, că și acestea confirmă rapida integrare a anglicismelor în tiparele creativității populare.
Rodica Zafiu este profesor. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).