Convergenţe

1 martie 2007   PE CE LUME TRĂIM

Într-un reportaj înregistrat de Radio France Internationale la Lille, unde Jean Marie Le Pen îşi anunţa candidatura pentru scrutinul prezidenţial, toţi cei care se pregăteau să voteze pentru el optaseră în alegerile anterioare pentru candidaţii stîngii radicale - comunişti, troţkişti etc. Mulţi tineri şi mulţi reprezentanţi ai categoriilor defavorizate s-au simţit solidari cu Le Pen cînd acesta îi apăra pe agricultori, pe muncitori, pe cei dispreţuiţi de marii patroni; un discurs al luptei de clasă plus "preferinţa naţională". Convenţia prezidenţială s-a ţinut la Lille pentru că aici Frontul Naţional obţinuse în 2002 rezultate remarcabile: liderul Frontului Naţional, considerat extremist de dreapta, avusese un scor mai mare decît cel naţional. Iar cel naţional a scufundat ţara în criză: cu 18% din voturi, Le Pen l-a eliminat din competiţie pe candidatul socialist, Lionel Jospin, şi Jacques Chirac a obţinut cel de-al doilea mandat cu un scor de plebiscit. Politica ieşise din cadrele ei tradiţionale ale alternanţei dreapta/ stînga aducînd în prim-plan un lider extremist, exprimînd deschis programul de excludere a străinilor, de limitare a accesului lor la locurile de muncă, în şcoală, la programele de asistenţă medicală şi socială. Faptul că, la un moment dat, el a definit Holocaustul ca un "detaliu al istoriei" era un indiciu în legătură cu lucrurile serioase care-l preocupau. La cea de-a cincea campanie electorală, Le Pen nu are nimic dintr-un loser, nu pare un maniac, statura lui de om politic se defineşte din ce în ce mai limpede, obţinînd o adeziune solidă, departe încă de un vot majoritar, dar suficientă pentru a modifica discursul celorlalţi candidaţi. La vedere, se desfăşoară cu dificultate campania de colectare a celor 500 de semnături necesare depunerii unei candidaturi. Cei 500 trebuie să fie notabili, primari, consilieri, persoane cu un mandat popular. De fiecare dată, în această fază, Le Pen întîmpină refuzuri. Primarii şi consilierii care acceptă să semneze explică mereu că a-i permite lui Le Pen să participe la alegeri nu înseamnă a-l susţine, dar graniţa e prea subtilă pentru ca în mintea alegătorilor să nu funcţioneze amalgamul. La Lille, Le Pen şi-a început discursul demascîndu-l pe Philippe de Villiers că s-ar fi dedat la "manevre ticăloase" sfătuindu-i telefonic pe notabili să nu semneze pentru Le Pen. Villiers este şi el un om de dreapta, întemeietorul partidului Mişcarea pentru Franţa. Ideile lui Villiers cresc pe acelaşi sol cu cele ale lui Le Pen şi, chiar dacă acuzaţia cu telefoanele este lansată pe baza unui zvon, rivalitatea e reală. Adversar al politicii "politicianiste", Le Pen îi denunţă pe "europeişti, cartelul celor patru miniştri - Sarkozy, Royal, Bayrou şi Buffet - toţi vinovaţi, toţi responsabili". El tună şi fulgeră împotriva capitalismului financiar planetar de care beneficiază cîteva mii de "prădători": ei nu au decît un singur scop - rata profitului să aibă cel puţin două cifre - şi fac parte din aceeaşi naţiune, cea a banului. După succesul din 2002, cînd acest discurs l-a adus în turul doi, comentatorii se aşteptau ca Le Pen să prezinte un program în care ceţoasele chemări la luptă revoluţionară să fie înlocuite cu propuneri politice de îmbunătăţire a realităţii. Concret, în programul expus la Lille se preconizează inversarea fluxului migrator prin suprimarea ajutoarelor sociale acordate emigranţilor şi reducerea la trei ani a duratei permisului de şedere. Faptul că 1 din 4 (după alte calcule 1 din 5) alegători e de acord cu aceste măsuri l-a făcut şi pe Nicolas Sarkozy să adopte un ton intransigent: "Sînt primul politician de dreapta care susţine că avem nevoie de o emigraţie selectivă şi convingerea mea profundă este că nimeni nu e obligat să trăiască în Franţa, dar dacă face această alegere, trebuie să iubească Franţa şi s-o respecte". Pentru majoritatea francezilor, revolta periferiilor are chipul adolescenţilor care nu merg la şcoală şi al tinerilor fără serviciu, de religie musulmană; în aceste condiţii, programul lui Le Pen, avertismentele lui Sarkozy, propunerile candidatei socialiste Royal sînt toate semne ale voinţei de a limita numărul pasagerilor de pe Titanic. Ideile care ar putea devia traseul nu sînt luate în seamă, problema principală a alegerilor pare a fi arta oratorică a căpitanului.

Mai multe