Consultări cetăţeneşti. Europene

27 martie 2009   PE CE LUME TRĂIM

În perioada interbelică, la uzinele General Electric, managementul, impresionat probabil de nou-apărutele teorii ale lui Maslow, a pus la cale un experiment, încercînd să afle cu exactitate ce îi motivează pe angajaţi să muncească mai bine. Au separat o secţie în două. În prima săptămînă, grupul-ţintă a primit un spor de salariu. Productivitatea a crescut. Aha, are dreptate Maslow, omul e motivat de bani. Apoi, au îmbunătăţit condiţiile de lucru. Productivitatea a crescut. Aha, iată, condiţiile de muncă au şi ele rolul lor. Apoi, au făcut o creşă pentru copiii celor din grupul-ţintă. Productivitatea iar a crescut. Iată, viitorul copiilor este alt factor motivant " şi-a zis managementul. Să vedem acum care dintre factori este mai important ca pondere. Şi au scăzut salariile. Surpriză! Productivitatea a continuat să crească. Au înrăutăţit condiţiile de la locul de muncă. Productivitatea a crescut mai departe. Au desfiinţat şi creşa. Nici o problemă. Productivitatea a crescut continuu. Deoarece nu mai înţelegeau nimic, managerii au cerut echipei de cercetători să treacă la interviuri individuale, pentru a afla ce s-a întîmplat. Rezultatul este trecut în orice carte de teorie a managementului. Angajaţii nu erau motivaţi nici de salariu, nici de condiţiile de muncă, nici de creşa pentru copii. Pur şi simplu, deoarece pe parcursul experimentului, în fiecare dimineaţă, cercetători în halate albe îi întrebau cum se simt şi ce cred despre fabrică, muncitorii se simţeau bine. Erau motivaţi pentru că li se cerea părerea. Nu m-am putut opri să mă gîndesc la acest faimos experiment, săptămîna trecută, cînd am participat la a doua ediţie a Consultărilor Cetăţeneşti Europene. Acestea au strîns la Palatul Parlamentului 50 de români de toate condiţiile sociale, de toate vîrstele şi profesiile, conform algoritmului sociologic impus unui focus-grup reprezentativ. Consultarea s-a desfăşurat în paralel cu alte opt ţări membre, urmînd ca, timp de alte două week-end-uri, toate ţările să desfăşoare astfel de manifestări. Cetăţenii au fost rugaţi ca, timp de două zile, să dezbată care sînt provocările Europei pe următorii ani. Şomajul, educaţia, siguranţa publică, energia, mediul, imigraţia ilegală? S-a pus apoi problema ca aceiaşi cetăţeni să indice clar în care tip de probleme ar trebui să se implice UE. Trebuiau indicate şi domeniile în care Comisia ar face mai bine să stea deoparte şi să lase guvernele şi autorităţile locale să se descurce. Evenimentul este finanţat de Direcţia Generală Comunicare a Comisiei Europene, prin Fundaţia Regele Baudoin (din Belgia, evident). Partener la Bucureşti a fost Societatea Academică din România. Procedurile de organizare a acestor consultări sînt extrem de riguroase, programul trebuie respectat la minut, altfel nu îţi indeplineşti obiectivele (Luca Niculescu şi Sever Voinescu cred că îşi mai amintesc de data trecută). Rezultatele din acest an nu au fost o mare surpriză, ele păcătuind, ca şi cele din restul ţărilor membre, prin exces de generalităţi şi truisme în fraze greoaie (se găsesc, pentru lectură completă, pe www.sar.org.ro). Surprinde, la noi, oarecum, plasarea pe primul loc (recomandările sînt înşirate în ordinea priorităţii) a cererii de monitorizare "externă" a proiectelor de infrastructură finanţate de UE în România. Zăpăcitor. Politicienii dau cu "nu s-a cheltuit un euro din banii europeni", ziarele scriu despre "românii campioni la fraudat fonduri europene". Ambele sînt şabloane ieftine. Românii însă le-au asimilat adevărului absolut. Ce aţi vrea să spună cetăţenii? Din păcate, şabloanele respective sînt alibiul perfect pentru lene. De ce să mă agit să fac un proiect, că oricum se dă pe pile şi oricum toată lumea fură. Mai bine stau în fotoliu şi mă uit la televizor, că e mai plăcut. Altminteri, recomandările 2, 3, 4, 6 şi 7 au într-însele cuvintele "comunicare", "informare", "educare". Aşadar, cetăţenii simt că nu sînt extrem de competenţi în a judeca politicile comunitare. Remarcabilă smerenie pentru un focus-grup... Recomandările 3, 4 şi 5 se referă la agricultură şi zonele rurale, ca domenii de implicare mai susţinută din partea Comisiei. E logic pentru România, avem aproape jumătate din populaţie la sat. Interesantă este prezenţa unei recomandări referitoare la voluntariat şi la încurajarea acţiunilor bazate pe voluntariat (pe locul 6). V-aţi fi aşteptat să găsiţi aşa ceva într-o consultare populară în vremi de criză? Cetăţenii au participat cu tot sufletul. Dădeau idei, se contraziceau, negociau. După două zile epuizante, cu toţii erau bucuroşi. Nu pentru că se terminase, în sfîrşit. Nici vorbă. Ar mai fi stat. Erau mîndri că fuseseră consultaţi, erau obosiţi după atîtea ore de dezbatere, dar erau foarte bucuroşi că ideile lor erau băgate în seamă, că or să ajungă pe masa Comisiei Europene. Vom avea 50 de votanţi cerţi la apropiatele alegeri pentru Parlamentul European. Dacă aş fi fost cîrcotaş, le-aş fi tăiat un pic din entuziasm. Le-aş fi spus că acţiunea cu pricina are o solidă componentă propagandistică. Aş fi mormăit că organizarea în 27 de state a costat destul de mult şi că rezultate concrete ale evenimentului nu vor fi defel simţite. E drept că, după două zile, ca şi în cazul muncitorilor americani de la General Electric, oamenii s-au simţit bine. Au fost băgaţi în seamă. S-au simţit, fie şi numai pentru un week-end, europeni implicaţi. În mod sigur, de acum încolo, vor urmări mai cu atenţie rarele ştiri şi articole din presa noastră, dedicate Uniunii Europene. Necazul este că ar trebui organizate, numai în România, vreo 400.000 de asemenea consultări (de cîte 50 de cetăţeni) pentru stabilizarea euro-entuziasmului. În Irlanda ar trebui 80.000, că ei sînt doar vreo 4 milioane. Cu drept de vot la referendum, poate jumătate. Ne trebuie deci cam 40.000 de consultări cetăţeneşti şi rezolvăm şi reformarea tratatului constituţional. De fapt, pentru un vot cu 50% plus unu, ne trebuie numai 20.000. Astfel, prin această idee, am adus şi eu o contribuţie la viitorul Europei.

Mai multe