Condamnat cu suspendare

În grădina zoologică sînt mai multe animale: unele îşi fac nevoile într-un colţ, altele - în mijlocul cuştii, destule - la lădiţa cu nisip. Unul singur are un obicei ciudat: se c... în mînă şi îşi aruncă fecalele printre gratii, spre vizitatori. Na, bă, boule: să vezi şi tu cum e să miroşi urît! Ăsta e urangutanul din Carpaţi. O specie pe cale de apariţie, în cetina verde de la marginea spectrului politic. De fapt, a apărut mai de mult, însă acum e momentul extinderii habitatului: de la cuşca naţională la tăpşanul european. Spaţii larg - şi mult c...t! Asta visează, pentru asta trăieşte, într-acolo trage: urangutanul nostru are ca misiune planetară să-i umple cu mizerie pe toţi cei care se apropie. De ce? Uite, chiar aş vrea să ştiu? Cu ce se alege să-i vadă pe ăilalţi plini de pete maro? La ce-i foloseşte să-şi transforme toţi apropiaţii în vidanjori amatori? Cu ce îl face mai fericit, mai curat, mai puternic? Nu răspunde pînă nu încerci şi tu - şi ţine minte că materia asta are poezia ei: ieri a fost mîncare în farfurie, astăzi... e istorie. Ce vrei mai puternică metaforă vizuală pentru trecerea sălbatică a timpului? Şi ce poate fi mai uşor de înţeles, chiar şi de către publicul care nu-şi poate ţine saliva în gură decît acel simplu "Mă .... pe tine!"? De fapt, căcatul e culmea nostalgiei. El îşi conţine propriul trecut şi, mai mult decît atît, se hrăneşte (scuzaţi!) din el. Să arunci cu aşa ceva e un act metafizic: e o invitaţie în maşina timpului, pentru cine se poate ţine bine de nas! Mînă, birjar, pînă în 1971! Ce frumos era...! Acum cîteva seri m-am enervat pe Vadim, dar acum vă invit să-l înţelegem, chiar şi după ce a aruncat cu ce-a putut peste oasele românilor ucişi de comunism. Omul are încă o viaţă de trăit: de ce să fie şi el o victimă colaterală şi tîrzie a aceluiaşi sistem pe care marele său inamic politic se întîmplă să-l condamne de la tribună? N-are rost. N-are nici un motiv serios, cultural, moral sau fiziologic. În plus, n-are nici timp, că la 9 trebuie să fie la talk-show. Să-l înţelegem deci, vă rog. O să vedeţi, e uşor. E singurul lucru pe care noi, ca naţiune, ştim să-l facem perfect. Înţelegem tot. Cîteodată dăm din cap, ca lumea să fie sigură. Alteori rămînem aşa, cu privirea în gol. Însă înţelegem. Mănînci. Digeri. Arunci cu c...t! Ce e complicat în asta? Nu e, şi asta recomandă toate manualele de media: fă gesturi simple, uşor de ţinut minte. Spune cuvinte puţine, pe care oamenii să le poată repeta în veceu, ba chiar aşterne pe perete cînd se termină hîrtia igienică. Fii viral: adică produ mesaje pe care oamenii să vrea să le repete unii altora, ca să nu cheltui mult pe reclame! Exact asta face Vadim, iar noi, fraierii, ne închipuim că, undeva, Dumnezeu îl aşteaptă cu o joardă şi-o morală divină. Şi dacă Ăl de Sus e consultant de campanie, ai? Pînă la urmă, chiar şi vorba asta, comunism, e doar un nume de hotar între cele două ideologii care au rămas după el: să foloseşti mizeria sau să te ruşinezi de ea... Ce e de preferat? Eficienţa sau morala? Cînd vizitezi Hiroshima, ai de ales între a simţi suferinţa miilor de victime şi a te minuna de tehnologia americană, care a făcut atenţi - şi morţi, ca efect secundar! - o sută de mii de oameni. Aşa e şi cu şedinţa noastră din Parlament cu comunismul: nu ştii dacă să arunci o privire spre pantofi, ruşinat, sau să te îmbăiezi în tsunami-ul maro al galeriei. Nu ştii dacă să-ţi fie jenă sau să iei notiţe, că poate te întreabă mîine vreun client... Generaţia mea are totuşi un motiv personal să-i fie ruşine. Noi am condamnat comunismul, însă niciodată n-am reuşit să punem sentinţa în aplicare. Nici unul dintre noi n-a vrut să se facă gardian: toţi am vrut să fim canadieni, americani, nou-zeelandezi, patroni. Nici unul dintre noi n-a putut spune unde e celula, unde e cheia şi ce-am făcut cu actele de la proces. Pentru noi, comunismul e un deţinut căutat fără chef de poliţişti graşi şi cu gîndul în altă parte. Pentru noi, comunismul e un condamnat cu suspendare. Şi care din cînd în cînd trece pe la puşcărie şi scrie pe zid, cu carioca maro: "C...t!" Are dreptate.