Comparaţii

14 august 2008   PE CE LUME TRĂIM

Acţiunea militară a Georgiei, încercarea de a redobîndi prin forţă autoritatea administrativă asupra unei regiuni secesioniste s-a dovedit a fi un eşec. Un eşec cu consecinţe semnificative pentru echilibrul puterilor. Ca şi Cecenia, Osetia şi-a declarat independenţa, ca şi în acel caz, comunitatea internaţională n-a recunoscut acest act. În ambele cazuri (şi la fel ca în Kosovo, des citat în acest context) regiunile separatiste au început să-şi organizeze o administraţie proprie, să folosească o altă monedă decît autorităţile cărora le datorau impozite şi să se comporte ca şi cum ar fi de-adevăratelea independente. După diverse încercări ratate de a găsi conducători sau forţe politice capabile să impună un compromis, toate puterile "centrale" au trecut la ocuparea militară a teritoriului disputat; considerente geo-strategice şi economice ambalate într-o trufie naţionalistă impenetrabilă au asigurat susţinerea internă pentru acţiunile în forţă. În Cecenia a fost nevoie de două războaie, cu avioane, tancuri şi rachete, de stimularea celor mai brutale instincte printre soldaţii trupelor de ocupaţie, care au torturat, violat, ucis, ca pe un teritoriu de vînătoare unde s-ar fi ascuns fiare periculoase. Putin, după ce i-a urmărit pe ceceni "pînă la closet", are de ce să fie mulţumit: teritoriul e pacificat, televiziunile din lumea întreagă transmit materiale de propagandă unde gospodinele se laudă cu casele noi construite pe locul celor bombardate. Dar propaganda nu poate adăuga bărbaţi pe stradă. Răposatul preşedinte al Serbiei, Miloşevici, a vrut să aplice aceeaşi tactică: să împiedice Bosnia-Herzegovina să-şi proclame independenţa şi să "pacifice" regiunea Kosovo folosind armata iugoslavă şi paramilitarii, luptători fără nici o obligaţie faţă de convenţiile privind prizonierii de război şi alte fleacuri umaniste. Procesul pe cale de a fi isprăvit a fost stopat de diplomaţia occidentală şi de bombardamentele americane, care au reuşit să pună capăt ostilităţilor, dar nu au asigurat dinamica unei vieţi normale. Desigur, mai există şi precedentul Malvine, coroana britanică lichidînd rapid visele de neatîrnare ale locuitorilor unor teritorii scoase din anonimat. Rusia, Serbia, Marea Britanie, Georgia se revendică de la aceleaşi legi, scrise sau nescrise. Preşedintele Georgiei avea nenumărate semnale din partea conducătorilor ruşi, prin care i se spunea că orice mişcare militară va primi un răspuns pe măsură. Cînd a atacat Osetia de Sud, conta pe o victorie rapidă, ştia că nu va fi întîmpinat ca un eliberator, populaţia de acolo e favorabilă ruşilor, spera în reţinere din partea conducătorilor ruşi şi pe sprijinul occidental. Conducătorii ruşi n-au nici un motiv să dea dovadă de reţinere. Pe vremuri, ei vegheau la construcţia comunismului. Acum veghează la integritatea conductelor de petrol şi se asigură că traseul lor nu-i favorizează pe concurenţi. Armata rusă acceptă economia de piaţă, vede avantajele, dar face tot posibilul ca pe piaţă să rămînă doar un singur jucător. Pe de altă parte, Rusia trebuia să dea un semnal puternic în legătură cu voinţa ei de a-şi păstra zonele de influenţă. "Nici o mare putere nu se retrage vreodată integral" - a scris Kissinger. Marţi dimineaţă, Armata Roşie ameninţa capitala Georgiei, Tbilissi. E puţin probabil că va fi o ocupaţie de durată, dar e probabil că se va obţine înlocuirea, printr-un procedeu mai mult sau mai puţin legal, a conducătorului statului. Nu aşa au procedat Statele Unite cînd au vrut să-l înlăture pe preşedintele Irakului, Saddam Hussein? Rusia şi Statele Unite se revendică de la aceleaşi legi, scrise sau nescrise. Din 1990 încoace, politica Georgiei e mereu zguduită de crize politice, dezvăluiri compromiţătoare, comploturi militare, atentate, lupte fratricide departe de morţii de pe drumurile Georgiei, de răniţii din spitalele bombardate, de refugiaţii cu bocceluţe. Oamenii aceştia pentru care luptă Medvedev şi Putin, Saakaşvili şi Bush, Sarkozy şi Kouchner, vor trebui pînă la urmă să se descurce singuri. Diplomaţii se temeau de un nou război rece, oamenii suportă consecinţele unui vechi război cald.

Mai multe