Combaterea marilor minciuni
Începînd cu Protocoalele înțelepților Sionului și pînă la afirmațiile absurde ale lui Putin potrivit cărora Ucraina e condusă de naziști care comit genocid față de vorbitorii de limbă rusă din țară, Kremlinul a fost întotdeauna un expert în arta întunecată a dezinformării.
Un text fraudulos publicat în Rusia la începutul secolului al XX-lea, Protocoalele scot la iveală, chipurile, o conspirație prin care evreii urmăresc să pună stăpînire pe întreaga lume. A fost cea mai mare minciună care s-a spus vreodată și a devenit fundamentul antisemitismului virulent care a dus în cele din urmă la exterminarea masivă a evreilor din Europa sub Hitler, în timpul celui de-al Treilea Reich.
Cît despre marea minciună a lui Putin, ea nu a prins aproape nicăieri în afara Rusiei, dar a inspirat, se pare, cîteva dintre atrocitățile pe care soldați slab instruiți și ignoranți le-au comis în Bucha și în alte locuri. Dezinformarea și minciunile pot ucide. Și pot totodată să proiecteze o țară de partea greșită a istoriei.
Democrațiile vestice au primit un semnal de alarmă în 2016, cînd Rusia a interferat cu alegerile prezidențiale din SUA în favoarea lui Trump și cu ocazia referendumului Brexit din Marea Britanie în favoarea părăsirii Uniunii (Leave). Aceste două șocuri au alertat democrațiile lumii cu privire la un nou tip de război informațional lansat de statele autoritare împotriva lor, cu scopul de a destabiliza, de a diviza și de a slăbi societățile, politica și instituțiile democratice – începînd cu Uniunea Europeană.
Pînă de curînd, Franța nu a perceput pericolul ingerințelor străine în politica internă a țării. Ceea ce s-a schimbat odată cu alegerile prezidențiale din 2017, cînd e-mail-uri furate de la Emmanuel Macron în perioada campaniei electorale au fost propagate online, cu doar cîteva zile înainte ca electoratul să voteze. E-mail-uri autentice au fost amestecate cu mesaje false, care sugerau în mod mincinos că Macron ar deține conturi bancare offshore. În 2019, atacuri similare, soldate cu scurgeri de informații private, au fost lansate și împotriva cancelarului german Angela Merkel și a altor sute de politicieni germani.
În timpul alegerilor pentru Parlamentul European din 2019, amenințarea ingerințelor rusești era deja de la sine înțeleasă, iar Comisia Europeană a reacționat elaborînd un Plan de Acțiune împotriva Dezinformării și alte cîteva măsuri pentru protejarea procesului electoral. Dar chiar și așa, democrațiile se confruntă cu un dublu pericol în fața ingerințelor electorale, manipulării și războiului informatic.
În primul rînd, democrațiile nu pot răspunde cu propria contrapropagandă – sau riscă să-și piardă credibilitatea în ochii unui public și așa neîncrezător. Ca atare, trebuie să se rezume la confruntarea cu realitatea (fact-checking), ceea ce are efecte limitate. În plus, democrațiile nu pot renunța la principii esențiale, precum libertatea de expresie, pe care Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului din Franța o descrie ca pe „unul dintre cele mai de preț drepturi”.
Desigur, această libertate nu e absolută. Nimeni nu are dreptul să încalce drepturile altora. Și, spre deosebire de SUA, multe țări europene au legi împotriva discursului instigator la ură. În Franța și în alte părți, bunăoară, negarea Holocaustului constituie o infracțiune, iar demonstrațiile „suprematiștilor albi” ar fi de neconceput.
Poate că tocmai datorită acestor diferențe, UE a făcut mult mai mult decît SUA pentru reglementarea platformelor digitale, despre care se crede în tot mai mare măsură că vor deveni garantele integrității informaționale. Sub efectul Legii serviciilor digitale (LSD)/Digital Service Act a UE, care va intra vigoare în 2023, platformele online vor trebui să îndeplinească noi standarde de transparență, cum ar fi să explice modul de funcționare a propriilor algoritmi, și să publice raporturi anuale despre conținutul ilicit (cum ar fi discursul instigator la ură) pe care l-au eliminat.
Platformele vor fi de asemenea obligate să informeze Justiția cu privire la informațiile care pot reprezenta infracțiuni sau pot indica o amenințare gravă la adresa vieților și securității cetățenilor. Iar companiile care nu vor respecta reglementările LSD se vor confrunta cu penalități de pînă la 6% din venitul anual global.
Dar textul LSD nu reglementează realmente „dezinformarea”, un termen inventat de sovietici în anii 1920, pentru a descrie instrumentul lor preferat de propagandă și destabilizare. UE vizează mai degrabă „informațiile – false sau înșelătoare în mod verificabil – create, prezentate sau propagate pentru a obține avantaje economice sau pentru a induce în eroare cu bună știință publicul” sau, mai precis: „tentativele coercitive și înșelătoare ale unui actor statal străin sau ale agenților săi de a perturba formarea și exprimarea liberă a voinței politice a indivizilor”.
Practic, textul LSD plasează dezinformarea în gestiunea propriilor coduri de conduită ale platformelor online. Ultimii cîțiva ani au arătat că această abordare e departe de a fi satisfăcătoare. Legislatorii trebuie să fie mai inventivi și mai direcți. Chiar dacă nu ne dorim crearea vreunei poliții a gîndirii, ar trebui să tratăm marile minciuni (Big Lies) drept ceea ce chiar sînt: atacuri deliberate asupra societăților în care trăim.
Semnalînd un pas în direcția bună, Tribunalul General al Uniunii Europene a respins recent un apel făcut de Russia Today, în urma suspendării licenței de emisie a postului TV în Franța. Tribunalul a considerat că, între interesele postului controlat de Kremlin și UE, balanța se înclină clar în favoarea UE. Interesele UE, a decis curtea, „urmăresc să protejeze statele membre împotriva campaniilor de dezinformare și destabilizare duse de mass-media controlată de conducerea Rusiei, care amenință ordinea și securitatea publică a Uniunii, cu precădere în contextul agresiunii militare împotriva Ucrainei”.
Acest raționament nu ar trebui să se limiteze la contextul unei invazii militare. Sancțiunile împotriva celor care colportează știri false ar trebui gîndite după același principiu. Recenta decizie a Consiliului UE-SUA pentru Comerț și Tehnologie de a lua măsuri coordonate împotriva dezinformării creează oportunitatea elaborării unor măsuri mai eficiente față de amenințarea războiului informatic purtat de statele autoritariste.
Pentru a-l parafraza pe Carl von Clausewitz, democrațiile lumii trebuie să realizeze că dezinformarea e, nici mai mult, nici mai puțin, o continuare a războiului prin alte mijloace. Pentru a ne apăra în fața unor astfel de amenințări e nevoie nu doar de mijloace logistice mai trainice, dar și de instrumente legale mai puternice.
Noëlle Lenoir e fostă membră a Consiliului Constituțional al Franței și a Consiliului de Stat și fost ministru european.
Foto: Vladimir Putin la sediul postului de televiziune Russia Today (wikimedia commons)
Copyright: Project Syndicate, 2022
Traducere de Matei PLEŞU