Combaterea extremismului islamic

26 martie 2015   PE CE LUME TRĂIM

Preşedintele SUA Barack Obama a găzduit luna trecută un summit de trei zile despre „Combaterea extremismului violent“. Această temă a produs deja un nou acronim, CEV, utilizat, într-o fişă informativă publicată de administraţia Obama pe 18 februarie, de nu mai puţin de 12 ori.

Fişa informativă utilizează de asemenea sintagma „extremism violent“ de 21 de ori. De cîte ori apar termeni ca „islam“, „islamic“ sau „musulman“? Nici o dată. Şi nu se face nici măcar o singură referire la Statul Islamic. Entitatea e pomenită doar cu iniţialele ISIL. 

Şi nu e întîmplător. Este vorba de o strategie pentru a cîştiga susţinerea majorităţii moderate a musulmanilor. Riham Osman, vorbind în numele Consiliului Musulman al Afacerilor Publice, care a participat la summit, a spus că folosirea unor termeni ca „islam radical“

Ceea ce reflectă parţial temerile îndreptăţite ale comunităţii musulmane, că asocierea islamului cu terorismul şi violenţa ar contribui la o creştere a discriminării şi a atacurilor împotriva musulmanilor în general. 

Un alt motiv pentru care nu s-a vorbit de „radicalism islamic“ sau de „Stat Islamic“ este că o astfel de practică ar confirma afirmaţiile teroriştilor, care pretind că acţionează în concordanţă cu învăţăturile islamului. Ceea ce i-ar putea atrage pe cei care se consideră musulmani pioşi de partea lor. 

În sfîrşit, utilizarea repetată a termenului „islamic“, ca element de descriere a grupării inamice, ar putea lăsa impresia că Occidentul se află „în război cu islamul“. Ceea ce i-ar putea determina pe musulmanii moderaţi să lupte alături de extremişti, ar amplifica conflictul şi l-ar face mult mai greu de soluţionat. 

Dar încercarea de a evita utilizarea acestor termeni implică şi ea probleme. 

Prima este o problemă de natură politică. Senatorul american conservator Ted Cruz, care s-ar putea să-şi anunţe candidatura la nominalizările prezidenţiale republicane, a spus: „Nu poţi combate un inamic dacă refuzi să recunoşti cine este.“ Această frază ar putea cîştiga multe voturi. Într-adevăr, nu e niciodată o idee bună ca un politician să dea impresia că neagă ceea ce este evident pentru oricine. 

Mai mult, întrucît e evident pentru oricine că extremismul cel mai violent este comis în numele islamului, este puţin probabil ca simpla evitare a termenului să poată preveni atacuri asupra musulmanilor, ca răspuns la această violenţă. 

O altă problemă iese la iveală de îndată ce ne întrebăm de ce este important ca liderii musulmanilor moderaţi să ia atitudine în mod public şi să declare că religia lor se opune uciderii oamenilor nevinovaţi, sau că cei care mor comiţînd astfel de fapte nu sînt „martiri“ şi nu vor fi răsplătiţi în viaţa de apoi. De ce ar trebui în special liderii musulmani să facă astfel de declaraţii, mai degrabă decît cei creştini, budişti, iudaici sau hinduşi? 

Răspunsul este, din nou, evident. Dar este evident doar fiindcă ştim deja că grupări ca Al Qaida, Statul Islamic sau talibanii nu urmează preceptele creştinismului, budismului, iudaismului sau hinduismului.

La summit-ul de la Washington, Obama a declarat că „fiecare dintre noi are responsabilitatea să respingă ideea că grupări precum ISIL reprezintă oarecum islamul, deoarece este un neadevăr care adoptă discursul teroriştilor.“ Spre deosebire de fişa informativă a Casei Albe, această afirmaţie admite cel puţin faptul că grupări precum Statul Islamic

că sînt islamice. Altfel, care ar fi relevanţa acestei afirmaţii în contextul „combaterii extremismului violent“? 

Cu toate acestea, afirmaţia lui Obama potrivit căreia „fiecare dintre noi“ are această responsabilitate trebuie să fie adresată unui segment mai restrîns. Dacă eu aş încerca să discut cu orice adept relativ bine educat al Statului Islamic în ce măsură această organizaţie este fidelă învăţăturilor islamului, nu aş avea cîştig de cauză. Nu sînt suficient de informat în materie de tradiţie islamică – şi puţini dintre noi sînt – pentru a fi sigur că extremiştii o răstălmăcesc. Responsabilitatea de care vorbea Obama o au cei care sînt cu mult mai competenţi în materie de islam decît „fiecare dintre noi“. 

Chiar şi pentru cei care cunosc islamul, asumarea responsabilităţii pe care Obama le-a încredinţat-o nu va fi uşoară, după cum o demonstrează parcurgerea unei edificatoare relatări recente a lui Graeme Wood. Wood ne prezintă o imagine a unor oameni care cred cu tărie în islam şi care îi cunosc bine textele fundamentale. Oricine e familiarizat cu fundamentalismul creştin din SUA ar trebui să poate distinge un tipar în atitudinile fundamentaliştilor religioşi, indiferent de confesiune.

Purtătorii de cuvînt ai Statului Islamic subliniază importanţa urmării preceptelor iniţiale, stabilite de Profetul Mohamed şi de primii săi discipoli,

şi fără ajustări circumstanţiale. Asemenea fundamentaliştilor creştini, ei se consideră precursori şi agenţi ai apocalipsei. 

Nu susţin nici o clipă că credinţele fundamentaliştilor creştini de astăzi sînt

echivalente cu cele ale fundamentaliştilor musulmani de azi. Există o diferenţă morală amplă între cei care se opun uciderii oamenilor nevinovaţi şi cei care ucid oameni din cauza apartenenţei la o naţionalitate, din cauza a ceea ce spun sau fiindcă sînt „apostaţi“. Viziunile fundamentaliştilor asupra lumii sînt însă asemănătoare din multe puncte de vedere, indiferent de religia de care aparţin. 

Deocamdată, problema combaterii celor care caută noi recruţi pentru „extremismul violent“, fără a pune accentul pe baza islamică a acestui extremism, ar trebui să fie clară. Celor care se gîndesc să se înroleze într-o grupare islamică extremistă ar trebui să li se spună: credeţi că orice altă religie e falsă, dar adepţii multor altor religii cred, cu la fel de multă tărie, că religia voastră e cea falsă. Nu puteţi şti cine are dreptate şi s-ar putea să vă înşelaţi cu toţii. În orice caz, nu aveţi o justificare suficient de bine întemeiată pentru a ucide oameni sau pentru a vă sacrifica propriile vieţi. 

Cu siguranţă, unii oameni nu sînt deschişi către nici un fel de raţionament şi nu vor fi influenţaţi de un atare argument. Dar alţii ar putea fi. De ce să excludem din plecare un astfel de argument, negînd că o mare parte din violenţa extremistă este motivată religios? 

The Most Good You Can Do

© Project Syndicate, 2015 - 

traducere de Matei PLEŞU  

Mai multe