Codrul, frate cu Bruxelles-ul

La motivele de justificat orgoliu global, Europa a ţinut musai să îşi mai adauge unul: cel de campion mondial la protecţia mediului şi la prietenia cu natura. Uniunea s-a ţinut băţoasă în toate rundele de negocieri globale, a mîngîiat pe frunte marile „corporaţii nonguvernamentale“ de tip Greenpeace, şi s-a luat serios la trîntă cu măgarii de americani şi chinezi, care nu vor să facă nişte eforturi (a se citi „nu vor să închidă industrii întregi“) pentru a salva ursuleţii polari, pîrtiile de schi din Austria şi doi atoli din Pacific (imaginile cele mai reprezentative asociate „încălzirii globale“, care acum poartă titlul de „schimbări climatice“). În plus, s-a dat exemplu pre sine însăşi şi a dat drumul unor politici puternic mediatizate, de încurajare a industriilor mai puţin poluante şi a producţiei de energie din surse aparent prietenoase cu natura.

Din păcate, entuziasmul trîntei cu poluarea a fost, în multe cazuri, fie inegal, fie relativ prost documentat. Nu aş fi făcut decît să mă amuz dacă România nu ar fi reacţionat „prea europeneşte“, sărind etape, reacţionînd exagerat şi luînd decizii pripite. Primul exemplu: biocombustibilii. Rapiţa, soia şi porumbul au fost prezentate, o vreme, ca fiind soluţia eco de înlocuire a petrolului. A fost lansat şi un oarecare plan de subvenţionare a respectivelor culturi. După numai două sezoane, dramă: soia şi porumbul ar fi trebuit să fie din soiuri modificate genetic. Nu ar fi tuşit motorul dacă se băga bioetanol, din porumb „bioinginerit“, numai că suferea biodiversitatea! Ceea ce campioana lumii la prietenia cu natura nu putea admite. Colac peste pupăză, au mai crescut şi preţurile globale ale grînelor, astfel încît, tot programul de biocombustibili a fost lăsat baltă. Doar rapiţa supravieţuieşte, pe la noi şi în alte cîteva state membre, pentru a nu se duce dracu’ judeţu’.

Exemplul doi: colectarea DEE-urilor (pe româneşte, a deşeurilor electronice şi electromagnetice). Adică a televizoarelor, computerelor şi aspiratoarelor vechi. Ni s-a dat şi o cotă de X kilograme pe an, pe cap de locuitor. Misia directivei europene era să se recicleze industrial ce se învecheşte pe lîngă casa omului şi a da, astfel, încă o dovadă de prietenie cu natura. Pioniereşte, România s-a băgat în joc. Televiziunile au transmis tone de reportaje cu dom’ primar, ducînd la depozitul de vechituri cîte un televizor Sport (domnul Onţanu, de exemplu). Relativ repede, am constatat că planul era prost. În primul rînd, depozitele s-au umplut. În al doilea rînd, nu avem în ţară suficiente fabrici de reciclat aspiratoare vechi. În al treilea, dar nu ultimul rînd, românul are un sistem propriu de reciclare. În loc să dea aspiratorul vechi la depozitul din gura pieţei Obor, „al nostru“ îi scoate bobina, recuperează firul de cupru şi îl duce la socri, la ţară, să întindă via. Sau transformă carcasa fostului frigider în coteţ pentru cloşcă. Cum să arunci, la depozitul Primăriei, atari obiecte valoroase? Aşa că, încet-încet, s-a cam uitat şi de programul de colectare a DEE-urilor, deşi avem obligaţii asumate chiar prin tratatul de aderare.

În fine, certificatele verzi şi energia eoliană. Pioniereşte şi nemţeşte (ştiu eu de ce zic nemţeşte), România a pornit la stimularea producţiei de energie electrică produsă de generatoare eoliene. Rezultatul: industrii întregi împinse spre faliment, terenuri de mii de hectare scoase total din circuitul agricol, un kilowatt scumpit pe factura lunară a cetăţeanului. Locuri de muncă au fost create doar în Germania şi în Danemarca, dar reportajele din presa noastră continuă să prezinte triumfal deschiderea cîte unui nou parc eolian prin Dobrogea, întru ciuda pescăruşilor locali, defel fericiţi de prezenţa vîrtelniţelor în zona lor de cuibărit.

De fapt, unele state membre au promovat prietenia cu natura pe baza unor statistici şi calcule economice, iar altele – doar de gura doamnei diriginte de la Bruxelles. Cred că bănuiţi în care categorie se află România. Probabil de aceea nici nu avem partid ecologist puternic. Pentru că nu are pentru ce să se bată. O pierde el timp şi bani, dar românul tot fratele codrului rămîne. Mai ales cînd aşa i se spune (şi) de la Bruxelles.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.