Coaliţii

17 noiembrie 2005   PE CE LUME TRĂIM

Î n Germania, după îndelungi tratative, unele secrete, altele la vedere, determinate de rezultatul indecis al alegerilor, experţii Partidului Creştin-Democrat şi cei ai Partidului Socialist au elaborat, în sfîrşit, planul de acţiune al coaliţiei şi şi-au împărţit posturile. Pe 22 noiembrie, Guvernul va fi supus votului parlamentar. "Nimeni nu e obligat să ovaţioneze sau să îndrăgească această mare coaliţie" - spunea Gerhard Schröder, în ultimul său discurs ţinut în calitate de cancelar. În situaţia de criză, o alianţă între partidele opuse pe eşichierul politic este ultima soluţie înainte de cedarea puterii în mîinile extremiştilor, gata să aplice măsuri radicale, de la care nu mai există cale de întoarcere. În Germania, ambele partide au acceptat să introducă reglementări pentru o piaţă a muncii flexibilă (o concesie făcută dreptei), să crească impozitul pe marile cîştiguri (o concesie făcută stîngii), să reducă subvenţiile în toate domeniile unde existenţa lor paralizează modernizarea (o concesie făcută realităţii). Noul cancelar, purtător (purtătoare) de speranţe, doamna Merkel le-a cerut partizanilor ei să dea coaliţiei o şansă. Demisiile succesive ale domnilor Müntefering (social-democrat, nemulţumit de o decizie a colegilor săi) şi Edmund Stoiber (creştin-democrat, nemulţumit de decizia domnului Müntefering) sînt semnele conflictelor ce vor urma. Germania are nevoie de reforme ale căror consecinţe ar lovi segmente numeroase ale populaţiei şi populaţia se va revolta, într-un fel sau altul. Confruntaţi cu frămîntările sociale, liderii coaliţiei vor fi tentaţi să dea vina unul pe altul, mărunţind unitatea guvernamentală şi capacitatea ei de acţiune. Alianţele apar ca un remediu în momentele de criză, cînd e nevoie de o acţiune decisă. Or, dintre toate soluţiile politice, coaliţiile sînt cele mai puţin dotate pentru o acţiune reformistă cu adevărat: partidele s-au ales pe alte programe decît cele pe care sînt nevoite să le pună în practică, posturile de conducere se împart între foştii adversari, de obicei într-un mod jignitor pentru toată lumea. Conflictele între persoane devin probleme de principiu, cu ecouri în mişcările de masă. Or, cînd pierd ceea ce au avut, masele sînt întotdeauna gata să se pună în mişcare. Liderii coaliţiei depind, într-o măsură mai mult decît neplăcută, de conducătorii formaţiei cu care s-au aliat de nevoie, "fără să-i ovaţioneze şi fără să-i îndrăgească". În Israel, Partidul Muncii, de stînga, e într-un guvern de uniune naţională cu dreapta lui Ariel Sharon, uniune necesară jaloanelor unei păci deocamdată improbabile. Într-o reuniune internă, Partidul Muncii l-a ales ca şef pe Amir Peretz, în locul fostului prim-ministru Shimon Perez. Sindicalist de stînga, el va milita pentru revenirea la programele sociale, ceea ce-i va asigura susţinerea claselor defavorizate, dar tocmai acestea nu sînt dispuse să adere la apelul lui pacifist, la reluarea negocierilor cu liderii palestinieni. El a şi anunţat că va rupe protocolul cu partidul lui Sharon, Likud, se va ajunge la alegeri anticipate şi probabil chiar la şubrezirea poziţiei lui Sharon în propriul partid. Coaliţia - singura capabilă să obţină un sprijin majoritar pentru paşii necesari păcii - e aruncată în aer, în favoarea unui program acceptat doar de o minoritate. Parcă ferindu-se de viitoarele conflicte, în Polonia, partidele cîştigătoare s-au ferit de coaliţie: Partidul Dreptate şi Justiţie, condus de fraţii Kaczynski, e conservator, tradiţionalist, purtător de cuvînt al victimelor tranziţiei; Platforma Civică e liberală atît în programele economice, cît şi în principiile morale. Pentru a evita o alianţă de la început conflictuală, Partidul Dreptate şi Justiţie (singur e minoritar în Parlament) s-a aliat cu Samooborona, cu Tinerii pentru Marea Polonie, cu Liga Familiilor, ceea ce împinge formaţiunea spre extrema dreaptă. Urmaşi ai partidelor "xenofobe, antisemite, fără sensibilitate socială" (Karol Modzelewski), membrii noii alianţe jură că nu vor contesta integrarea europeană şi vor accepta reformele necesare modernizării ţării. Dar au obţinut voturi tocmai opunîndu-se lor. Coaliţiile sînt minunate pe hîrtie. Din păcate, în viaţă, ele funcţionează cu oameni. E ca şi cum trenurile şi robinetele din problemele de aritmetică s-ar porni dintr-o dată să circule şi să curgă: inundaţii şi catastrofe feroviare.

Mai multe