Coaliţia Occident – Rusia: istoria se repetă?

25 noiembrie 2015   PE CE LUME TRĂIM

După atentatele de la Paris, o coaliție globală se profilează împotriva Statului Islamic, avînd la bază Franța, Statele Unite și Rusia. Aviația, sateliții și dronele îi conferă o superioritate colosală în comparație cu puterea de foc a Statului Islamic. Din perspectivă militară, sfîrșitul este previzibil. În plan politic, lucrurile pot fi un pic mai complicate.

Din punctul de vedere al unei Franțe puternic lovite de atentatori, nici un preț nu este prea mare pentru a pune pe picioare coaliția globală, în care Moscova își are locul ei bine definit. Și asta vine chiar de la președintele Hollande, cel care a blocat navele de război pregătite pentru Rusia de predecesorul său, Sarkozy. Franța este gata să admită acum că Al-Assad reprezintă, în orice caz, răul mai mic în comparație cu Statul Islamic – și iată o bună platformă de conlucrare cu Rusia.

Parisul însă trebuie să-și și convingă aliații săi europeni, dar și pe americani să lase la o parte reticențele față de regimul, în orice caz, criminal al lui Al-Assad. Un lucru e clar: coaliția se va face cu Rusia parte a procesului de pace și cu Al-Assad în cărți sau, mai degrabă, în cărțile pe care Kremlinul le va ține în mînă. Dacă va fi menținut într-un fel în structura de putere sau va fi sacrificat, asta depinde de interesul Moscovei. Dar o asemenea coaliție trebuie să nască multe întrebări în Europa de Est. Istoria pare uneori să revină, brutal și cinic, în viețile noastre prezente. Ceea ce se pune la cale acum seamănă cu o coaliție antihitleristă, iar Vladimir Putin chiar vorbea despre asta acum ceva vreme. Occidentul și Moscova s-au pus atunci de aceeași parte în fața răului cel mare reprezentat de nazism, lăsînd între paranteze confruntarea dintre comunism și democrație. Aceasta a adus, în final, victoria aliaților.

Dar pentru Europa de Est, căzută pentru o jumătate de secol în mîinile Moscovei, numai o victorie nu a fost. Se va trezi din nou Europa de Est că soarta-i va fi scrisă pe hîrtia unui șervețel? Să nu ne facem iluzii, politica Rusiei putiniste vizează tocmai refacerea sferei de influență a fostei URSS. Pînă unde? Pînă unde se va putea – și există nenumărate argumente în acest sens, de la răspunsul brutal la alegerea europeană a Ucrainei la amenințările la adresa Statelor Baltice.

Lucrurile par să semene acum, în mod straniu, cu evenimentele din al Doilea Război Mondial. Totuși, o deosebire fundamentală există: Europa este astăzi cu mult mai puternic integrată în comparație cu perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Punerea în comun a cărbunelui și oțelului de către Franța și Germania era ceva de neconceput în anii ’30 ai secolului trecut – nu mai vorbim de ceea ce a urmat.

Acum, în pofida nenumăratelor disensiuni și rivalități interne, Uniunea Europeană a dat dovadă de un neașteptat (pentru unii) spirit de coeziune cînd a fost vorba de a răspunde cu sancțiuni agresiunii rusești în Ucraina. A fost unanimitate, nici măcar unii precum Alexis Tsipras sau Viktor Orbán nu au făcut notă discordantă. Da, dar nivelul sancțiunilor a fost mai redus decît în cazul americanilor. Un fel de cel mai mic numitor comun. Este adevărat. Însă și nivelul relațiilor economice este altul, iar acesta este un alt adevăr de care trebuie să ținem seama. În definitiv, sancțiunile trebuie dozate în așa fel încît să sufere ei, nu noi.

Acum, tocmai gradul mult mai ridicat de integrare, față de ceea ce era acum 70 de ani, reprezintă argumentul și șansa regiunii noastre în fața unei posibile pretenții rusești de refacere a sferei de influență sovietice. Coeziunea europeană este acum un bun cîștigat, nu o slăbiciune – și asta în pofida unui anumit joc de realpolitik practicat acum la Paris, Berlin și, cine știe, chiar la Washington.

Pare ciudat, dar crizele care amenințau pînă acum să pulverizeze proiectul european au sfîrșit prin a-i da mai multă coeziune. Criza euro a adus mecanisme europene de control și intervenție în domeniul bugetar sau în cel financiar, de neimaginat pînă atunci. Criza refugiaților conduce către un răspuns comun (vezi concluziile summit-ului din Malta), mergînd pînă la politica de azil și controlul frontierelor externe.

Atentatele de la Paris ar trebui să ducă – și probabil vor duce – la o Europă mai unită din punct de vedere strategic și militar. Iar prezența într-o asemenea Europă va fi un bun cîștigat pentru regiunea noastră, în fața pretențiilor rusești, nicidecum un element de slăbiciune. Numai să se ajungă acolo.

Ovidiu Nahoi este realizator de programe la RFI România și TVR.

Mai multe