Clotilde. Avertisment

Apariția intempestivă a Clotildei Armand pe radarul politic românesc e un avertisment. Energică, proaspătă, greu de confundat în peisajul mai degrabă deprimant al figurilor de politicieni români, doamna Armand este dovada vie că un pic de efort și un pic de personalitate pot crea o breșă semnificativă într-un electorat altfel mereu bănuit de blazare și cinism.Am văzut deja opinii privind viitorul politic al fostei candidate a USB la Primăria sectorului 1. Sînt oameni care se gîndesc la ea ca la viitor lider politic național cu șanse de a obține chiar funcții în Guvern. Ea însăși nu își refuză, atunci cînd e întrebată, un astfel de viitor. Scenariul ăsta nu e tocmai neplauzibil, însă e un pic prematur. Biografia politică a doamnei Armand e veche de două luni.

Profilul ei public, acela de luptătoare împotriva unui sistem anchilozat și neonest, e subliniat aproape zilnic, paradoxal, cu ajutorul statului care îi refuză acea banală, dar esențială, renumărare a voturilor din sectorul 1. Pentru orice cetățean, din orice sector sau localitate ar fi el, Clotilde Armand se transformă încet-încet în purtătoarea de drapel a micilor enervări zilnice rezultate din interacțiunea cu administrația publică. Clotilde Cea-Care-Nu-Acceptă. Clotilde-Care-Nu-Se-Resemnează.

Imaginea aceasta a fost răsplătită la o manifestație de sprijin într-o sîmbătă leneșă, la care au apărut sute de oameni, între care am văzut suficienți lideri de opinie cît să fiu convins că doamna Armand a reușit să disloce energii pe care le bănuim întotdeauna  în pragul epuizării. Personal, sînt tentat să fiu sceptic. La o privire mai atentă, doamna Armand are, de fapt, profilul clasic al politicianului român. Cîteva argumente:

● Vine dintr-o zonă de business în care veniturile sînt obținute din contracte cu statul. Indiferent ce opinie am avea despre acest fapt, el nu poate fi contestat. Presupunînd că va obține vreodată o demnitate publică, doamna Armand se va alătura unei armate de cîteva mii de indivizi care au urmat același traseu. Trebuie adăugat aici că sistemul politic românesc e astfel construit încît oamenii care nu au legături cu statul anterior carierei politice sînt aproape inexistenți.

● Se declară o persoană religioasă, avînd un soi de revelație tîrzie care sugerează un tip de înțelepciune accesibilă doar vîrstei a doua, cînd oamenii sînt mai calmi, mai responsabili și mai împăcați cu sine. Parafrazîndu-l pe Oscar Wilde, Clotilde nu mai e atît de tînără încît să știe totul.

● S-a înscris în competiția electorală fără să aibă o istorie verificabilă de preocupări legate de zona administrativă pe care vrea să o conducă sau de administrația publică în general. Conversațiile private nu se iau în calcul aici. Probabil asta sună neplăcut pentru electoratul USB, însă trebuie remarcat că artificiile retorice din ultima lună nu înlocuiesc absența din ultimii douăzeci de ani. Aici Clotilde Armand e fundamental diferită de, să spunem, Nicușor Dan sau de orice alt militant din zona civică ce și-a întors privirile spre politică.

Stat, religie, ambiție. Cam ăsta e profilul public al doamnei Armand, așa cum a reieșit din aparițiile sale publice. Alt­fel spus, Clotilde Armand este reprezentanta unui anume tip de conservatorism șic cu esențe românești.

Cred că ar fi avut un loc foarte bun în oricare dintre cele două mari partide ale României. Doar politica defectuoasă de resurse umane a PSD și PNL au făcut ca ea să ajungă să reprezinte în alegeri un partid care se declară antisistem. Nu e nimic antisistem în biografia sau discursul doamnei Armand. E doar politică veche românească. Nu o spun ca pe un reproș.

Și aici ajung la avertismentul cu care am început acest text. Entuziasmul cu care a fost primită Clotilde Armand (combinat cu rezultatele generale ale USB) arată că, încet‑în­cet, electoratul român devine exasperat. Mă gîndesc aici mai ales la clasa de mijloc. Cei mai mulți dintre acești oameni au încercat de-a lungul timpului să se plaseze cumva în centru, să ia decizii raționale și să respecte convenția care spune că România e un stat occidental și trebuie să rămînă așa.

Voturile de la sectorul 1 pentru Clotilde sînt cumva similare cu voturile pentru un fost primar al Sibiului cu nume mai puțin comun. Pe linia Iohannis-Armand se înscriu acei oameni care tot speră într-un avans mai clar al comunității și ieșirea din stagnarea călduță pe care o propune establishment-ul politic românesc.

În cazul domnului Iohannis, vocile care îl contestă sînt deocamdată temperate doar de lipsa unei alternative. La București, unde această alternativă a existat, rezultatele s-au văzut în procentele USB. Însă nu e nimic care să garanteze că USB, cu incoerențele sale organizatorice și doctrinare, nu va sfîrși prin a fi asociat cu partidele mari, lăsînd loc singurei forțe politice netestate încă în ultimii douăzeci de ani. Aceea a izolaționismului fără nuanțe, a antioccidentalismului manifest și a arbitrarului.

Clotilde Armand e un avertisment. USB e un avertisment. Klaus Iohannis a fost un avertisment. La fel și Traian Băsescu. La un moment dat, oamenii vor obosi de atîtea avertismente și vor abandona centrul pe care s-au încăpățînat să îl voteze de atît de multe ori fără să simtă că această încredere le‑a fost cu adevărat răsplătită.

Votul „antisistem” e, de fapt, un vot pentru un sistem curat. Pentru o administrație care încearcă măcar să respecte tranzacția cu societatea. Deocamdată, și asta e foarte important, nimeni nu oferă sau cere schimbări radicale. Ci doar un pic de onestitate. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.