„Ciuta bătăilor“

29 octombrie 2015   PE CE LUME TRĂIM

O declaraţie recentă, rostită într-un interviu, în legătură cu anchetele care îi vizează pe politicieni, a fost preluată de mai multe agenţii de presă şi de diverse ziare şi posturi de televiziune cu aproximaţii care o făceau de neînţeles: „Înţeleg că acum

este E.U., deci trebuie să-i facem dosare, să o arestăm de cîte ori vrem să dăm mesajul că ne luptăm cu corupţia în România“ (

).  Ciudăţenia formulei nu a fost analizată mai atent, provocînd cel mult titluri senzaţionaliste: „E.U., declaraţii uimitoare: «Acum, ciuta anticorupţie este E.U.»“ (realitatea.net). Unii au perceput totuşi slabul i din finala genitivelor româneşti şi au normalizat gramatica declaraţiei: „Înţeleg acum că ciuta anticorupţiei…“ (stirileprotv.ro).  Pentru a înţelege despre ce era cu adevărat vorba în mesajul transmis printr-un fel de „telefon fără fir“ ar mai fi fost nevoie de un pas: trebuia observat că forma ciuta înlocuia de fapt (într-o confuzie de forme care exista din păcate chiar în declaraţie) cuvîntul ciuca. Astfel, ciuca anticorupţiei se dovedea a fi doar o variantă adaptată la situaţie a unei expresii populare bine cunoscute: (a fi) ciuca bătăilor („a fi victima predilectă, a fi cel urmărit, bătut, învins de toţi“). Confuzia ciucă – ciută ar putea fi rezultatul unei simple neatenţii în pronunţare, dar pare să aibă o anumită circulaţie: o regăsim în Internet, în cîteva comentarii sportive sau politice – „Schitu Goleşti e ciuta bătăilor“ (cjnord.arges.blogspot.ro); „poporul a fost ciuta bătăilor“ (poezie.ro) etc. –, dar şi în articole jurnalistice: „Sperietoare în Europa, ciuta bătăilor în campionat – aşa glumesc jurnaliştii spanioli înainte de meciul de miercuri“ (sport.ro). Exemplele nu sînt multe, dar confirmă o tendinţă mai generală: deseori un cuvînt neînţeles dintr-o expresie este înlocuit de vorbitori cu altul mai cunoscut, chiar dacă substituţia nu are nici o motivaţie semantică, ba chiar produce rezultate absurde. 

Expresia

este destul de des folosită în limbajul popular şi colocvial actual, cu sensuri mai mult sau mai puţin figurate (

fiind agresiuni, meciuri pierdute, pedepse etc.): „De ce au ajuns poliţiştii

«Le este frică să folosească arma»“ (

); „Antrenorul italian a transformat «ciuca bătăilor» din turul Ligii 1 în campioana returului“ (

); „Statul român,

la CEDO“ (

) etc. Formula este înregistrată la sfîrşitul secolului al XIX-lea, cînd apărea în textele lui Gr. M. Jipescu – „Socoteam că săteanu este un zid mort,

, un trunchi de lemn“ (Opincaru, 1881); „la cazarmă, e

şi rîsu lumii“ (despre soldat, în

1888). Iorgu Iordan, care discută expresia într-un articol din

, din iulie-octombrie 1926 – „Metafore din lumea animalelor“ –, o consideră muntenească şi aduce propria mărturie asupra utilizării ei: „La Buzău am auzit foarte des această metaforă, şi în aceleaşi împrejurări“. Vorbind despre metafore animaliere, lingvistul nu se gîndea însă la vreo legătură cu

, ci la

– „stăncuţă“; explicaţia semantică pe care o imaginează nu este însă convingătoare. Iordan compara expresia din română cu unele asemănătoare din alte limbi, în care obiectul persecuţiei generale este bufniţa, presupunînd că în română e vorba de o confuzie populară între păsări sau de faptul că „ceuca, destul de asemănătoare cu ciorile, este totuşi simţită ca străină de acestea şi de aceea ciupită şi alungată din mijlocul lor“. O explicaţie la fel de puţin convingătoare apărea la Iuliu Zanne, în

vol. 1 (1895): „Ciuca, nefiind altă pasăre decît cioara sau stanca, poreclă proverbială care se dă ţiganilor, este probabil că de la dînşii, atîta amar de vreme robi şi vecinic bătuţi, s-a născut această zicătoare“ (idee preluată şi în

al lui Şăineanu). 

Expresia nu se referea totuşi doar la bătaie, putînd cuprinde şi denumiri ale altor agresiuni:

(dintr-un spectacol popular cu Irozii, cules de G. Dem Teodorescu). În dicţionarul academic al lui Puşcariu (Litera C, 1940), cuvîntul

– omonim cu

– „vîrf de munte, măciulie“ – este înregistrat cu ceva sensuri abstracte: „nărav, fel de a fi, pasiune, fixaţie, ocazie favorabilă“ – şi în mai multe expresii, printre care

În

(DELR), din care tocmai a apărut volumul al doilea, partea I (

), sînt trecute în revistă soluţiile etimologice propuse pentru

– „vîrf“ şi pentru

– „obicei“, primul este considerat un element de substrat, cu corespondente în alte limbi balcanice, iar despre al doilea se presupune că provine din primul, dar cu o evoluţie semantică neclară. Oricum, chiar dacă sensurile cuvîntului

rămîn încă un mister etimologic, legăturile lor cu

şi mai ales cu

sînt prea puţin posibile.  

Limbaj şi politică

101 cuvinte argotice

Mai multe