Cîți oameni costă o Tesla?
Nici unul dintre guvernele lumii nu a reușit pînă azi să răspundă unei dileme: care este granița dintre nevoia de a proteja sănătatea populației și nevoia de a opri prăbușirea economică?
Discuția pe care nimeni nu vrea, de fapt, să o poarte ține de valoarea vieții umane. Altfel spus: merită să pierzi un număr x de vieți pentru a asigura producția unei fabrici de, să spunem, autoturisme? Exemplul nu e teoretic și dezbaterile din jurul lui pot fi urmărite în timp real pe contul de Twitter al lui Elon Musk. Șeful Tesla duce, zilele acestea, un război cu autoritățile locale din Alameda, California pentru că acestea refuză să permită deschiderea afacerilor non-esențiale din regiune. Între ele, și o fabrică Tesla.
Musk argumentează că interdicțiile sînt anticonstituționale, se bucură de sprijinul public al unor reprezentanți ai guvernului federal și amenință că va muta fabrica în altă parte. La ora la care scriu acest text, Musk a anunțat că va deschide liniile de producție indiferent de ce cred autoritățile locale.
Beneficiind de audiența sa uriașă și folosind amprenta semnificativă a unui business cu mii de angajați și milioane de dolari în impozite plătite, Musk nu este în situația unui patron de restaurant. Își poate permite, pînă la un punct, să sfideze politicieni și regulamente locale. Ba chiar, din schimburile sale de replici de pe Twitter, se poate bănui că omul se distrează trollînd ocazional universul.
Autoritățile din Alameda au un pic de ghinion pentru că au de-a face cu un antreprenor foarte gălăgios și foarte important. Însă scenariul de acolo se repetă mai peste tot în lume. În fața evidențelor contabile, în fața numărului tot mai mare de șomeri, guvernele trebuie să ia decizii. Și o fac prudent, recunoscînd cu jumătate de voce că sînt într-o situație imposibilă și sperînd că relaxarea restricțiilor nu se va întoarce împotriva lor sub forma unor statistici privind decesele. Omenirea e, zilele acestea, într-un fel de transă în care speranța devine cumva mai importantă decît rațiunea, iar gîndirea magică domină. Un om care speră îți dă curaj, un guvern care speră pentru că nu prea are nimic altceva la dispoziție e un pic înspăimîntător.
Guvernatorul New York-ului, Andrew Cuomo, a făcut deja o alegere: „Viața umană nu are preț, nu facem nici o tranzacție cu ea”. Declarația asta a fost citată des, dar singurul merit al lui Cuomo e acela de a fi emis public ecuația pe care tot restul lumii o calculează în gînd, fără să reușească însă să ajungă și la o rezolvare. Statul New York se pregătește și el să mai relaxeze din restricții în baza datelor care spun că numărul de infecții și de morți scade semnificativ. Dar asta se întîmplă tocmai pentru că restricțiile, cu tot cu costurile lor economice, au funcționat. Riscul revenirii la dezastru e acolo și privește ironic către Cuomo și subordonații săi din Albany. Relaxare e tranzacție, indiferent de cum o prezintă guvernatorul.
Adevărul sumbru e că vom ști cine a procedat corect de-abia la final. O planetă de oameni vii care nu știu dacă vor mînca mîine sau o economie funcțională și o listă lungă de decese ce va fi trecută, ca în vremuri de război, la capitolul pagube colaterale? Cine să răspundă la așa ceva?
Doar la final vom ști dacă Musk e rațional sau doar cinic, dacă mult discutata strategie a Suediei a funcționat sau dacă prudența confuză a unor guverne a fost de preferat. Și nu e deloc sigur că evaluările se vor face după criteriile pe care le folosim azi.
Pe de altă parte, dacă uităm de COVID-19 pentru două secunde, astfel de răspunsuri se dau tot timpul, dar fără beneficiul unei atenții la fel de mari din partea publicului. Spre exemplu, atunci cînd un guvern, din orice țară, decide să nu investească în infrastructura rutieră, acel guvern acceptă că numărul victimelor provocate de accidentele de circulație va fi mai mare. La fel se întîmplă în cazul spitalelor: cînd ani de zile nu faci nimic pentru a elimina infecțiile nosocomiale, accepți că o parte dintre oamenii care se internează acolo vor muri din cauze care nu au de a face cu problema inițială.
Poate fi cuantificat costul salvării unei vieți? Experții militari ar putea răspunde că mai ușor de calculat e costul distrugerii unei vieți, de preferință a inamicului. Însă aici nu există inamic, nici ideologie și nici rivalitate istorică. Există doar grade de apropiere de cei care ar putea să sufere consecințele unui astfel de calcul. Și nimeni n-a vrut vreodată să fie persoana care dă veștile proaste.
Iar zilele acestea sînt două feluri de vești: proaste și mai puțin proaste decît ar fi putut fi.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.