Cîteva semne de întrebare, la început de an

Principalul semn de întrebare este legat de consistența tandemului franco-german, fără de care nici un proiect european nu poate fi imaginat în mod serios. În 2017, președintele francez Emmanuel Macron și-a asumat, practic de unul singur, un rol de prim rang în Uniunea Europeană. A emis idei pentru viitorul Europei, a căutat soluții de compromis în probleme spinoase precum directiva muncitorilor detașați, a făcut din Uniunea Europeană liderul mondial în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Întrebarea este dacă el va reuși să-și mențină aplombul și în 2018, iar răspunsul depinde mai cu seamă de aspectele interne precum menținerea creșterii economice și a curbei descendente a șomajului, gestionarea problemelor privind siguranța cetățenilor și migrația. Dar și posibila „provocare“ corsicană, după ce pe insulă s-a instalat o guvernare naționalistă.

Cealaltă jumătate a problemei se află dincolo de Rin, în Germania. Cine va fi partenera sau partenerul de la Berlin? Probabil, tot Angela Merkel, deşi tot mai multe voci din Germania invocă necesitatea unei schimbări. Iar dacă va fi Angela Merkel, întrebarea este cît de slăbită va fi ea, ca urmare a grelelor negocieri pentru formarea majorității?

În chestiunile europene, partenerii social-democrați sînt mult mai „îndrăzneți“ – la sfîrșitul anului trecut, președintele Martin Schulz propunea un nou Tratat European pe model federalist, urmînd ca statele care nu vor semna documentul să fie pur și simplu lăsate pe dinafară. Pînă unde va merge însă Angela Merkel, cu prudența-i binecunoscută, și cît de mult se va lăsa ea împinsă de partenerii de coaliție în această direcție?

Semne de întrebare se ridică și dinspre Italia și Spania, economii majore ale zonei euro. La începutul lui martie, în Italia au loc alegeri legislative. Sondajele profilează o coaliție de dreapta, cu Forza Italia și Liga Nordului – deloc încurajator, după „dușul rece“ austriac de la sfîrșitul anului 2017. Cît despre Spania, preocupările vor fi mai degrabă de natură internă, legate de o posibilă soluționare a crizei catalane.

În privința negocierilor pentru Brexit, ce e mai greu de-abia acum începe. Dacă în discuțiile privind statutul cetățenilor europeni, cei 27 s-au situat în mod natural pe poziții similare, de data aceasta, interesele economice și comerciale pot să-i despartă. Iar britanicii, maeștri ai negocierii, vor avea tot interesul să maximizeze, în interesul lor, fracturi deja prezente în cadrul Uniunii, precum cea dintre Bruxelles și membrii grupului Vișegrad. Apropo de Vișegrad, în această lună vom avea alegeri prezidențiale în Cehia – pentru a doua oară sub forma sufragiului universal. Prima oară, în 2013, a cîștigat extravagantul populist Milos Zeman, eurosceptic și cu atitudini declarate pro-Kremlin. Turul al doilea se anunță disputat, iar una dintre temele importante ar putea fi grațierea premierului desemnat, liderul formațiunii populiste ANO, miliardarul Andrej Babis, acuzat de fraude cu fonduri europene.

În aprilie, în Ungaria au loc alegeri legislative, pe care mulți le văd ca pe o simplă formalitate pentru Viktor Orbán. El controlează societatea cu mînă de fier și nu a fost atins nici de acuzațiile de corupție la adresa camarilei sale, nici de protestele care au izbucnit la diferite intervale de timp.

Cu un Orbán întărit de foarte probabila victorie în alegeri, întrebarea este cum va evolua conflictul instituțional dintre Bruxelles, pe de o parte, și Varșovia și Budapesta, pe de alta. Ungaria și Polonia se vor susține reciproc, făcînd astfel imposibilă „lovitura de grație“ reprezentată de pierderea dreptului de vot. Dar pînă acolo, tot felul de piedici intermediare pot fi puse în calea celor doi „rebeli“. Să vedem pînă unde vor merge instituțiile europene, dar și liderii populiști de la Budapesta și Varșovia.

Merită să privim în perspectivă, către bugetul Uniunii Europene pentru 2021-2027, care urmează a fi negociat de către statele membre chiar sub președinția României, începînd cu 1 ianuarie 2019. Discuțiile din culise au început deja. Și unul dintre primele semnale a venit, cum era și de așteptat, dinspre Germania: ar trebui să existe o legătură între alocarea fondurilor structurale şi de coeziune și respectarea normelor privind democrația și statul de drept.

Următorul buget multianual va fi primul fără contribuția Marii Britanii. În consecință, ponderea Germaniei în calitate de contributor net la bugetul european va crește semnificativ. Așa că va crește și greutatea ei politică. Aceasta va fi una dintre temele recurente ale anului 2018 și o evidentă presiune la adresa Comisiei Europene, care în acest an trebuie să elaboreze proiectul de buget, discutat de statele membre începînd cu anul viitor.

În sfîrșit, să luăm act că președinția bulgară a Consiliului Uniunii a început la 1 ianuarie fără ca Sofia să își „rezolve“ vreo problemă legată de Spațiul Schengen și de MCV. Cine credea că Bulgaria și România vor fi în mod automat eliberate de aceste poveri doar pentru că își vor exercita mandatul de șase luni s-a înșelat amarnic. Dosarele Schengen și MCV poate că se vor afla, la un moment dat, pe agendă, dar aceasta nu va avea legătură cu președinția Consiliului.

Așa încît cei care pescuiesc în ape tulburi pe la București ar face bine să se pregătească pentru adevăratele provocări ce vor sta în fața României în primul semestru din 2019. Anul acesta oferă bune ocazii în această direcție. 

Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.