Cîteva observaţii pe marginea unui sondaj
Institutul de Politici Publice a dat publicităţii în această săptămînă rezultatele unui sondaj ceva mai special prin întrebările puse. Astfel încît avem ceva date de opinie pe o serie de dezbateri la zi, nu doar clasicele întrebări legate de încredere, vot sau direcţia în care se îndreaptă ţara. Datele au fost culese la finele lui iunie, deci înainte de scandalul legat de pensii, iar unele direcţii de opinie sînt surprinzătoare, altele erau de aşteptat. La întrebarea "Consideraţi că unii politicieni care au afaceri în presă se folosesc de aceasta pentru a influenţa viaţa politică în avantajul lor?", avem un procent de nu mai puţin de 91 răspunsuri pozitive. Este de mirare procentajul bun de încredere cu care mass-media este creditată în general în opinia publică, deşi se poate observa o descreştere a acestei încrederi faţă de situaţia de acum cîţiva ani. Mă întreb dacă războiul preşedintelui Băsescu cu o parte din media nu afectează imaginea industriei ca atare, mai degrabă decît pe şeful statului. Dacă un om foarte popular, deci în care mare parte din public are încredere, spune mereu că presa este controlată de grupuri obscure care au interesul de a-l ataca, atunci la nivelul publicului său apare un conflict între încrederea în Băsescu şi încrederea în media. Din păcate, modul obsesiv în care unele ziare şi televiziuni îl atacă pe Băsescu îi dau acestuia apă la moară. Pentru că nu puteam comenta un sondaj fără să ajungem la imaginea preşedintelui, la întrebarea "Traian Băsescu i-a luat unei ziariste telefonul cu care îl filma, după care, discutînd cu soţia, s-a referit la ziaristă spunîndu-i Ťţigancă împuţită». Consideraţi că acest gest este normal?", 75% consideră că gestul nu este normal. Majoritatea categorică ce dezaprobă gestul respectiv arată o reacţie chiar a publicului său faţă de derapajul preşedintelui. Se infirmă astfel şi o marotă des vehiculată, după care Traian Băsescu dispune de un public captiv necondiţionat. Potrivit acestei perspective, Băsescu este un fel de vrăjitor-hipnotizator care dispune după bunul-plac de o masă de fani-zombie care aprobă automat şi necondiţionat tot ce face şi spune el. Iată că trei sferturi dintre respondenţi dezaprobă un gest al lui Băsescu atunci cînd greşeala este evidentă, raportată la bunul-simţ general valabil. Aşa cum, de cealaltă parte, publicul nu a marşat la interpretarea abuzivă după care Băsescu este un fel de dictator în devenire, care suferă de cezarită şi se pregăteşte să pună cruce democraţiei din România. La întrebarea "Credeţi că Traian Băsescu are un comportament de dictator (care nu respectă legile şi face tot ce vrea)?", 78% spun că nu este adevărat. Procentajul este similar cu cel obţinut la referendum. De remarcat că doar 11% s-au abţinut sau au răspuns cu "nu ştiu" la această întrebare. Astfel, se confirmă ipoteza că absenteiştii de la referendum reproduc statistic opţiunile celor care au votat. Cum se face că trei sferturi dezaprobă un gest al preşedintelui şi tot trei sferturi resping acuzaţia de autoritarism adusă de adversarii săi politici? Cred că este vorba aici despre raportul complex dintre Băsescu şi electoratul său: pentru că este simpatic, lui Băsescu i se iartă mai mult decît altor politicieni, cîtă vreme publicul său are încredere în el că urmăreşte scopuri mai largi şi pozitive în sine. Nu e de mirare deci că la o altă întrebare legată de disputele cu adversarii săi, majoritatea îi ţine din nou partea: 65% cred că "preşedintele Băsescu ar trebui să conducă mai des şedinţele de Guvern". Încrederea mare în Băsescu duce şi la o disproporţie în modul de receptare a atacurilor politice. Deşi mesajul din mass-media este destul de divers, unele televiziuni străduindu-se să ţină un echilibru, altele străduindu-se să-l atace din toate poziţiile pe preşedinte (trustul lui Dan Voiculescu), vedem din sondaj că etichetele lipite de Traian Băsescu în apariţiile sale publice se prind mult mai bine decît cele ale adversarilor. IPP a adresat o întrebare deschisă care a sunat în felul următor: "În ultima vreme se discută foarte mult despre oligarhi. Puteţi să numiţi doi?". Răspunsurile spontane i-au desemnat drept oligarhi în cea mai mare măsură pe Dinu Patriciu şi Dan Voiculescu. Urmează apoi Călin Popescu Tăriceanu şi Adrian Năstase (următorii trei, la ceva distanţă fiind Gigi Becali, C.V. Tudor şi Traian Băsescu însuşi). Din disputa lor cu Băsescu, Dinu Patriciu şi Dan Voiculescu s-au ales cu o etichetă (răspunsuri deschise, spontane îi califică drept oligarhi) de care le va fi greu să scape. Din conflictul preşedinte-premier, rezultă în sondaj că 62% cred că Tăriceanu ar trebui să demisioneze din funcţia de prim-ministru. De asemenea, la întrebarea "Cine credeţi că este vinovat pentru destrămarea Alianţei D.A.?", 42% spun că Tăriceanu, 11% spun că PNL (53% adunat), pe cînd tabăra Băsescu-PD este blamată de 26%.