Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Președintele reales al Franței, Emmanuel Macron, a ratat obținerea unei majorități absolute pentru formațiunea sa. În turul final al alegerilor parlamentare de duminică, Ensemble a obținut doar 245 din cele 577 de locuri. Alianța Nupes (ecologiști, socialiști etc.) a lui Jean-Luc Melenchon are 131 de locuri în noua Adunare Națională, alți stîngiști ocupă alte 22 de fotolii. Republicanii lui Christian Jacob au doar 61 de locuri (cel mai slab scor din istoria partidului), alți conservatori – 13. Rassemblement National (extrema dreapta) are 89 de locuri – un triumf pentru Marine Le Pen care își răzbună astfel înfrîngerea de la prezidențiale. Alte formațiuni – 16 locuri.
Pe de o parte, aceste rezultate sînt expresia democrației redescoperite: o scenă politică fragmentată e și un semn al pluralismului, iar indecizia (aparentă) poate fi înțeleasă și ca o manifestare a unor tendințe politice mai diversificate. E clar că, cel puțin la stînga, și partidele au lucrat în spiritul eficienței, coalizîndu-se, la nivelul circumscripțiilor, în jurul candidaților cei mai puternici, adesea pentru a bloca accesul în Parlament al reprezentanților partidului prezidențial. Însă, chiar și așa, chiar și cu un număr mare de populiști de stînga sau de dreapta aleși în noul Parlament, democrația franceză a ieșit întărită din acest scrutin. În schimb, a cincea Republică – și tot ce presupune regimul politic francez în vigoare din 1958 – a suferit o uriașă înfrîngere.
Sistemul electoral majoritar francez, cunoscut printre altele și pentru că a generat condiții pentru stabilitate guvernamentală, produce acum blocaje, sistemul cu două tabere a devenit acum multipolar, cu formațiuni incompatibile, incapabile să formeze coaliții de guvernare. Alegerile parlamentare care au loc la scurt timp după alegerile prezidențiale sînt văzute de regulă ca o confirmare a voinței politice exprimate la scrutinul prezidențial, astfel că aceeași forță politică cîștigă adesea majoritatea absolută. Și tocmai pe această confirmare se și bazează regimul prezidențial din Franța. Rezultatul ultimelor alegeri e deci o lovitură grea pentru președintele Emmanuel Macron, a cărui tabără păstrează totuși majoritatea absolută în Camera inferioară a Parlamentului. Pentru a-și impune planurile de reformă, președintele va trebui să negocieze soluții de compromis cu parlamentari moderați din ambele tabere. Dar compromisurile sînt greu de obținut – mai ales în domeniile sensibile țintite de reformă: dreptul muncii, sistemul social și de pensii, arhitectura statului etc. În căutarea unei „majorități de acțiune”, Emmanuel Macron va încerca să-i seducă pe republicani, însă șeful partidului a anunțat deja că preferă să se retragă, strategic, în opoziție. Oricum, dincolo de cîteva puncte comune mai ales pe agenda economică ar fi fost greu să se găsească alte compatibilități. Și, oricum, diferențele ideologice între liberal-centriștii lui Macron și republicani sînt insurmontabile.
Nu e exclus ca președintele să găsească deschidere la unii dintre parlamentarii Nupes. În fond, propunerile sale în materie de ecologie sînt rezonabile: fără să fie maximale, ele indică, măcar la nivel de ambiții, o direcție de guvernare ceva mai verde. Însă măsurile sociale din planul lui Macron sînt inacceptabile pentru partidele de stînga.
La dreapta extremă, Marine Le Pen nu așteaptă nimic din partea președintelui. Și nici Emmanuel Macron nu va bate la ușa partidului ei, Rassemblement National.
Pînă nu demult, extremiștii constituiau fenomene marginale în Parlamentul francez. Erau vocali, dar puteau, cel mult, să deranjeze în tipul unei sesiuni plenare, nu să influențeze votul asupra unui pachet de legi. În noul Parlament, extremismul – de stînga sau de dreapta – e copleșitor. Ei vor avea o influență decisivă și vor putea bloca fără vreun efort de coordonare între partide orice plan al președintelui. Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat. Cum să guvernezi o țară care are atît de multe sortimente de brînză? Probabil că Emmanuel Macron se gîndește, duios, la această formulă apocrifă pusă pe seama lui Charles de Gaulle...