Cîte divizii are CPI?

Zilele acestea sînt destui cei care se întreabă ce temeiuri, ce efecte și, în general, ce rost poate avea un mandat de arestare pentru crime de război, emis pe numele președintelui Federației Ruse de către Curtea Penală Internațională, un tribunal creat printr-un tratat internațional din care Rusia nici măcar nu face parte. Problema aduce aminte întrucîtva de întrebarea ironică a lui Stalin despre cîte divizii are Papa.

Specialiștii în drept internațional ar putea analiza în profunzime această chestiune. Din perspectiva comentatorului de rînd, tind să cred că decizia CPI este totuși una dintre cele mai puternice lovituri împotriva lui Vladimir Putin, de la începutul invaziei în Ucraina. Dovadă că decizia tribunalului „doare“ sînt chiar reacțiile dure venite de la Moscova, unele de-a dreptul infantile („am putea lovi Tribunalul din Haga cu o rachetă hipersonică“), altele absurde (deschiderea în replică a unor dosare penale împotriva magistraților CPI care au luat decizia). Exprimarea indignată a fostului președinte rus Dmitri Medvedev, cum că au decis să judece „un președinte al unei puteri nucleare“, conține sugestia că „puterea“ trebuie să primeze în fața Justiției. De fapt, formula dezvăluie vechea mentalitate populară, înrădăcinată de secole în Rusia, că țarul e întotdeauna deasupra legii. Dacă omul obișnuit trebuie să plătească pentru faptele sale, conducătorul nu poate fi tratat cu aceeași măsură. E o temă care apare și în literatura rusă. Cu o astfel de credință, rușii nu-și vor trage conducătorul la răspundere. Cum își permite atunci să facă asta un tribunal din afară? Își permite, pentru că faptele n-au fost săvîrșite în Rusia, ci în Ucraina, care intră sub jurisdicția CPI. 

Mai ales noi, cei de prin estul Europei, ne temeam că în spatele frontului, în zonele ocupate de ruși, se pot petrece tot felul de orori. În afară de bănuieli, informații foarte vagi parveneau pînă la noi din acele locuri. Și acelea erau mai degrabă niște zvonuri greu verificabile, despre deportări, rele tratamente și lagăre. Din istoria celui de-al Doilea Război Mondial, trebuia să știm că, dincolo de bombele și gloanțele care omoară și rănesc soldați și civili ori produc dramatice valuri de refugiați, pot exista și altfel de orori, uneori chiar mai teribile. E vorba de acele grozăvii pe care nu militarii le comit, ci aparatele de represiune, sub comandă secretă, de chinuirea metodică și planificată a unor oameni fără vină și fără posibilități de apărare. Așa au fost lagărele naziste de exterminare, așa a fost gulagul sovietic. 

De data asta, a apărut o instituție care pare că poate face lumină în această zonă obscură, înaintea istoricilor. Instituție care chiar numește suspecții de ordonarea și organizarea unor crime de război. Și ce suspecți... 

Acuzația sub care s-a emis mandatul CPI, aceea de deportare „a cel puțin sute de copii“ din zonele Ucrainei ocupate de forțele ruse, intră sub incidența crimelor de război. E de presupus că o învinuire atît de gravă împotriva unei persoane atît de importante, din partea unui tribunal independent internațional precum CPI, nu putea fi lansată fără descoperirea unor indicii serioase, validate de magistrați cu înaltă pregătire și integritate profesională. De altfel, procurorul Karim Khan, cel care a cerut judecătorilor Camerei preliminare a CPI emiterea mandatului, are o lungă experiență în asemenea cauze (a fost implicat în investigații similare care au privit, printre altele, crime de război din fosta Iugo­slavie, din Rwanda sau comise de gruparea teroristă ISIS). 

Acuzația în sine, adică o fărăde­lege pe scară largă împotriva co­pii­lor, are o simbolistică im­portantă chiar și în Rusia. Trebuie a­min­tit că, în urmă cu zece ani, una dintre ultimele manifestații de amploare (încă posibile) împotriva lui Putin a fost declanșată de o lege care interzicea adopțiile internaționale. Legea a fost percepută ca un răspuns cinic al lui Putin la adoptarea în Statele Unite a celebrei legi Magnițki. Cu alte cuvinte, pentru că Guvernul SUA impunea restricții rușilor considerați responsabili de încălcarea drepturilor omului, de crime și de corupție la nivel înalt, Kremlinul bloca în schimb adopția copiilor orfani și bolnavi din Rusia, de către familii din SUA (foarte frecventă pînă atunci). Respectivilor copii, dintre care unii își cunoscuseră deja viitoarele familii americane, li se retezau practic șansele către o viață și niște tratamente mai bune. Inițiatorul legii Magnițki, Bill Browder (fost mare investitor în Rusia), spune, în povestea sa, că „rușilor li se pot reproșa multe lucruri, dar nu că nu-și iubesc copiii. (...) Rușii pur și simplu adoră copiii“. Manifestanții de atunci l-au comparat pe Putin cu Irod. Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia. 

O consecință importantă a respectivului mandat de arestare e că președintele rus nu va mai putea călători normal în cel puțin 123 de țări, nu doar pentru că ar putea fi umilit sau privit cu rezervă, așa cum i s-a cam întîmplat în ultimul an, ci pentru că, cel puțin teoretic, ar putea să fie chiar arestat. Poate că unele autorități din țări relativ prietene Rusiei, cum ar fi Africa de Sud (unde se ține viitorul summit BRICS), vor ignora mandatul, dar niciodată Putin nu va fi sigur de asta. 

Cealaltă persoană, responsabila (culmea) cu protecția copiilor din Rusia, acuzată de organizarea propriu-zisă a deportărilor, e încă tînără. Ea cu siguranță nu va mai putea călători aproape nicăieri și niciodată în străinătate. Asta e problema ei personală, dar  acuzarea internațională cu care s-a ales poate pune pe gînduri pe oricine va mai ajunge în situația de a executa astfel de ordine. 

Nu în ultimul rînd, elitelor rusești de toate felurile, chiar așa aservite conducătorului, cum par în acest moment, nu are cum să le convină să fie reprezentate prea multă vreme, la nivelul cel mai înalt, de un „arestabil“, acuzat internațional de crime de război împotriva copiilor.