Cît va costa Uniunea Europeană furia fermierilor?

În ultimele două decenii, protestele fermierilor au fost privite în toată Europa ca o curiozitate. Ele erau cu adevărat insolite, în sensul că fermierii veneau cu tractoarele în centrul Bruxelles-ului, de exemplu, vărsau lapte într-un gest extrem de frustrare sau aruncau cîte un camion de bălegar în centrul Parisului. În general, locuitorii capitalelor europene îi priveau cu simpatie pe fermierii care protestau, probabil și dintr-un tip de nostalgie „pășunistă”, legată de mediul rural, de văcuțele care cresc la țară sau de meseria lor ingrată, dar atît de utilă.

Îndeobște, fermierii au știut să aibă un tip de șiretenie, adică au vorbit despre rolul social esențial al îndeletnicirii lor, acela de a produce hrană pentru cetățeni, sau despre condițiile dure în care lucrează, dar au omis să aducă în discuție și profiturile pe care le obțin, subvențiile pe care le primesc din bugetul european sau cel național și beneficiile personale pe care le-au acumulat ca urmare a activității prestate în agricultură. 

Fără îndoială, agricultorii europeni au fost susținuți de populație în numele unei nostalgii a vieții la țară, pe care o bună parte din cetățenii lumii occidentale au pierdut-o în timp și pe care încearcă să o regăsească. Doar că idilica viață în mediul rural nu are aproape nimic de-a face cu obiectivele economice și uneori politice ale majorității agricultorilor europeni. De fapt, declicul s-a produs în urmă doi ani, în primăvara anului 2022. Atunci, crescătorii de animale din sectorul zootehnic și procesatorii din industria alimentară din Olanda protestau în forță împotriva reglementărilor pe care Guvernul voia să le impună pentru reducere poluării cu azot. Nu era neapărat o normă europeană, ci Executivul olandez își propunea să scadă efectele unei agriculturi intensive. 

Adevărul este că Olanda are cea mai mare densitate de animale și păsări în ferme, în raport de suprafața țării, din Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că performanța evidentă a sectorului de creștere a bovinelor, porcinelor și păsărilor aduce o problemă, și anume cea a deșeurilor provenite din zootehnie, din sectorul avicol și din industria de procesare. Toată lumea recunoaște că Olanda are o problemă de poluare cu azot (de exemplu, autorizarea construcțiilor din domeniul infrastructurii de locuit sau de transport este condiționată de reducerea concentrației de azot), dar fermierii au fost profund nemulțumiți de încercările de reducere a emisiilor de azot și au reacționat spunînd că doar ei sînt obligați să facă eforturi de scădere a deșeurilor de azot, în timp de industria nu este deranjată. Cert este că protestele fermierilor olandezi din primăvara anului 2022 au devenit un exemplu pentru agricultorii europeni, care au privit revolta fără prea multe nuanțe și mai mult prin „vizorul” propriului interes. 

Nu a fost doar atît. Fermierii au resuscitat un partid creat în anul 2019, „Mișcarea Fermier-Cetățean” (BBB), și au avut în martie 2022 un succes neașteptat obținînd 20% din voturi la alegerile locale. Momentul a avut două efecte rapide: fermierii europeni, inclusiv cei români, au început să își facă speranțe față de implicarea lor în politică, iar politicienii europeni au înțeles în ceasul al 12-lea că trebuie să recucerească un bazin electoral, din mediul rural, de 25% din populație, la nivelul Uniunii Europene. După momentul martie 2022, lucrurile s-au mai schimbat, în sensul că la alegerile parlamentare din Olanda, din noiembrie 2023, partidul fermierilor nu a obținut decît 5% din voturi, ceea ce îi permite totuși să se afle într-o negociere pentru o viitoare coaliție de guvernare. Dar, între cele două rînduri de alegeri, scăderea electorală este evidentă. Olanda a fost, așadar, noul punct de plecare al revoltei fermierilor europeni și al atenției crescute a politicienilor față de agricultori și mediul rural. Rezultatele le vedem astăzi. 

Furia agricultorilor s-a întins în multe zone ale Europei, iar speranța ascunsă sau manifestă a fermierilor este să repete micile victorii economice și politice ale olandezilor. Astfel, revendicările fermierilor europeni sînt destul de diferite. Germanii vor să convingă Guvernul federal să renunțe la măsura anulării graduale a subvenției acordate pentru acciza la motorină, francezii acuză veniturile insuficiente, concurența neloială a produselor alimentare din import, taxele și impozitele prea mari și reglementările complicate din sectorul agricol, românii au o listă lungă de revendicări, precum tema importurilor de cereale și alte produse alimentare din Ucraina, amînări ale ratelor bancare pentru creditele acordate agricultorilor sau plata despăgubirilor pentru secetă și compensarea pierderilor cauzate de importurile ucrainene, polonezii sînt deranjați de prețul și abundența cerealelor venite din Ucraina (de altfel, tranzitul sau importurile din Ucraina sînt o caracteristică a statelor de graniță cu Ucraina din Europa Centrală și de Est), producătorii irlandezi sînt în război cu marile rețele comerciale, agricultorii italieni i-au susținut pe cei olandezi și pe cei polonezi scandînd că „nu sînt sclavi, ci fermieri” și au protestat împotriva creșterii prețurilor input-urilor agricole, în fine, cei greci au protestat, în urmă cu doi ani, împotriva creșterii prețurilor energiei și a lipsei măsurilor guvernamentale de sprijin ș.a.m.d. Este evident că o parte din nemulțumirile fermierilor europeni vin și de la ambiția Comisiei Europene de a reglementa domeniul agricol pentru a reduce impactul asupra mediului. Reacția fermierilor a fost cauzată și de aceste teme la care s-au adăugat, în special în Europa Centrală și de Est, importurile și, respectiv, tranzitul cerealelor ucrainene.

Dar protestele fermierilor au schimbat și hotărîrea politicienilor. Astfel, s-a ajuns ca reformele legate de mediu să fie amînate sau puse în așteptare. La alegerile europene, fiecare politician, indiferent de orientarea sa, și-ar dori votul agricultorilor. Cine îl va obține, rămîne de văzut, dar un lucru este clar: în funcție de rezultatul alegerilor europene vom vedea viteza de reformare a agriculturii europene și mai ales vom avea un răspuns la întrebarea: cît de mulți bani vor trebui să primească fermierii de la state pentru a fi mulțumiți? 

Constantin Rudnițchi este analist economic.