Cît de bună este lăcomia?

Citesc ştiri, comentarii şi declaraţii mai mult sau mai puţin informate despre ceea ce se petrece acum cu economia americană. Obişnuiţi să cînte prohodul la apariţia semnelor oricărei crize, unii spun că, acum, s-a sfîrşit capitalismul. Plăcerea de a scrie un text cu un titlu precum "Capitalismul a murit" este imensă, iar satisfacţia vanitoasă de fi tu acela care dă lumii o asemenea veste trebuie că este colosală. Numai că anunţurile despre moartea celor mai importante repere ale Occidentului - precum Dumnezeu, istoria, democraţia, "imperiul" american sau capitalismul - au devenit ceva obişnuit pentru paginile ziarelor noastre. Să deschizi un ziar cu vestea "A murit capitalismul" nu mai înseamnă prea mult în zilele noastre. Decesul acesta fusese anunţat şi de alţii, cu multă vreme înainte, aşa că nu e nimic nou. În alt plan, criza economică americană a produs şi momente simpatice pe la noi. Să-l vezi pe dl Ion Iliescu explicînd calm ce se petrece în măruntaiele capitalismului american şi de unde vine criza e o delectare pe care nu ai ocazia să o trăieşti prea des. Dar, dincolo de comentarii, păreri şi propensiunea pentru şocul enorm a celor mai mulţi, rămîne criza. Iar cauzele ei ţin, după opinia mea, de o derivă morală gravă a pieţei. Deja, mulţi dintre cititori au tresărit - sînt sigur. Am fost învăţaţi că piaţa e amorală, în cel mai bun caz, dacă nu chiar direct imorală. Am învăţat că, pe piaţă, există un singur element care animă competiţia: goana după profit. De unde, prin urmare, morală, în această luptă dură? Dacă înveţi capitalismul după Marx şi Engels ori după dl Ion Iliescu aşa este. Dacă înveţi capitalismul după Max Weber, de pildă, descoperi cu totul altceva. Elementul etic este central pentru performanţa capitalismului, pentru că întregul flux de bani, bunuri şi servicii care circulă ameţitor între "actori", mînat de spiritul inventiv al oamenilor şi de libertatea lor de a-şi identifica şi acoperi singuri nevoile, funcţionează numai dacă în cetate există încredere. Iar încrederea este dependentă de spiritul etic. Criza americană ia amploare pentru că încrederea în sistem s-a deteriorat grav. Cineva, undeva, a minţit profund, iar acum toţi "actorii" de pe piaţă sînt suspicioşi. Intervenţia de 700 de miliarde a statului american poate fi o soluţie pentru calculul contabil al intrărilor şi ieşirilor şi poate asigura funcţionarea mecanismului blocat, dar încrederea oamenilor - fie ei importanţi jucători pe piaţă sau doar simpli şi modeşti deţinători de acţiuni - se va recupera greu şi mult mai costisitor decît se pare. Ei bine, eu cred că tocmai această filozofie a amoralităţii pieţei, această prejudecată generalizată care asimilează piaţa liberă unei jungle, a dus la actualul cutremur financiar. Cînd, acum vreo trei săptămîni, am văzut pentru prima dată la televizor figurile disperate ale brokerilor americani şi feţele împietrite ale traderilor de pe pitch-ul burselor de peste Ocean, gîndul m-a dus imediat spre faimosul film din 1987 al lui Oliver Stone, Wall Street. Personajul fascinant în acea poveste era Gordon Gekko, interpretat excelent de Michael Douglas, iar ceea ce a rămas din personajul Gekko în cultura pop americană este un mic discurs pe care acesta îl ţine în faţa acţionarilor de modă veche şi middle class ai unei companii oneste, "Teldar Paper", care ajunsese la dificultăţi financiare din cauza unui management cam indolent şi pe care Gekko pusese ochii. Din acest discurs, vorba "Lăcomia e bună!" (Greed is good) a făcut ocolul lumii. Dar, iată ce le spune Gekko acţionarilor adunaţi să-l asculte: "Ceea ce vreau să spun, doamnelor şi domnilor, este că lăcomia - în lipsa unui cuvînt mai potrivit - e bună. Lăcomia e corectă. Lăcomia funcţionează. Lăcomia clarifică, penetrează şi captează esenţa spiritului evoluţiei. Lăcomia în toate formele ei - lăcomia pentru viaţă, pentru bani, pentru dragoste, pentru cunoaştere - a marcat avansul umanităţii". Am auzit, de-a lungul anilor, zeci de americani spunînd, cu rînjet de rechin pe faţă, Greed is good. Brokerii şi traderii speriaţi de acum, pierduţi în faţa acestei crize care pentru ei are dimensiuni apocaliptice, rosteau în urmă cu trei sau patru luni, cu sentimentul puterii şi al cinismului profitabil - Greed is good. Gordon Gekko era, printre ei, un personaj model, o referinţă, un standard. Ei bine, ceea ce s-a întîmplat acum este cea mai palpabilă dovadă că lăcomia nu e bună deloc. Sigur, să ştii că lăcomia nu e bună ţine de alfabetul educaţiei, se învaţă în primii 7 ani, oriunde i-ai petrece, e de domeniul banalului în orice pedagogie. Numai că, iată, o categorie largă de oameni care manevrează finanţele au uitat lecţiile de bază ale bunului-simţ. În lectura mea, lăcomia necenzurată de lege - căci de norme morale nu mai poate fi vorba pe piaţă, asta e regula lumii noastre! - este principalul vinovat pentru criza aceasta care loveşte puternic întreaga lume. De vină sînt cei care le-au băgat în cap oamenilor că pot să-şi cumpere o casă de 300.000 de dolari, chiar dacă nu-şi permit decît una de 100.000, de vină sînt cei care au lăsat sistemul în asemenea măsură nereglementat, încît s-au făcut milioane de dolari pe piaţă din speculaţii pe seama scăderii valorii acţiunilor, de vină sînt cei care au văzut că acest tsunami se apropie şi au tăcut, deşi era de datoria lor să avertizeze, de vină sînt cei care au minţit strategic în rapoartele financiare ale companiilor lor, de vină sînt cei care au urmărit "paraşutele de aur" generoase, şi nu bunăstarea companiei pe care o administrau. Pe scurt, de vină sînt toţi cei care cred că Greed is good, că acesta este capitalismul şi că doar aşa se cîştigă bani. E uimitor cum realitatea ne readuce la lecţiile de bază ale primei educaţii.