Cioloş. Balans

Rămîne deocamdată un mister di­rec­ția în care va merge actualul premier la finalul mandatului. Însă este cert că de decizia sa depinde în bună măsură soarta alegerilor din toamnă. Percepția publică asupra per­for­man­țe­lor executivului e mai degrabă bi­ne­voitoare, ceea ce îi permite lui Dacian Cio­loș să își proiecteze o imagine în care e adesea asociat cu eforturile de reformă și îmbunătățire a administrației centrale, dar nu și cu eșecurile din această zonă. Vi­novați pentru stîngăcii, imobilism sau lipsă de viziune sînt (cel puțin la nivelul discursului public) mai ales miniștrii. E un soi de echilibristică de PR care pînă în prezent i-a reușit aproape fără sincope premierului.

Putem pune asta pe seama stilului său de guvernare, mai degrabă nonconflictual, și pe seama originilor acestui Guvern, apărut după o criză și beneficiind de un mandat limitat, controlat prin telecomandă de partide și de Cotroceni. De asemenea, încăpățînarea cu care dl Cioloș a menținut politicul la un braț distanță în aparițiile publice a contribuit la protejarea imaginii sale. Asta face din premier un soi de joker cu liber arbitru în perspectiva alegerilor. Premierul are la dispoziție mai multe variante, pe care încerc să le detaliez mai jos.

● Retragerea. Prima și cea mai simplă este că dl Cioloș își va considera misiunea îndeplinită și se va retrage, așteptînd următoarea numire în funcție cînd condițiile vor fi din nou cele corecte. Particularitatea carierei publice a actualului premier este că toate pozițiile importante pe care le-a avut de-a lungul anilor (Guvern, Comisia Europeană) au fost rezultatul selectării sale de către politicieni. Dl Cioloș reușește cumva să inspire încredere, poate și din lipsa ambițiilor politice declarate.

● Coaliția. O a doua variantă ar fi o mare coaliție pe model german, al cărei Guvern să fie condus în continuare de dl Cioloș. Asta ar prelungi cumva situația actuală, în care aproape întreg spectrul politic este în același timp la guvernare și nu e. Premierul ar fi însă într-o poziție slăbită, dat fiind că foarte probabil va avea politicieni de mai mare calibru în guvern și mai puțini așa-numiți tehnocrați. E destul de evident că prim-ministrul se ferește în prezent să supere prea mult partidele. Cu atît mai greu îi va fi să își impună voința în eventualitatea în care va avea de-a face cu caractere mai puternice sau cu o bază solidă în partide. Totuși, îmi permit să presupun că asta ar fi și varianta care i-ar conveni cel mai mult dlui Cioloș, ținînd seama de datele carierei sale.

● Partidul. A treia, și cea mai firească, ar fi trecerea la PNL. Liberalii, confruntați cu o gravă criză de imagine în ultimii ani, și-ar vedea astfel șansele de guvernare sensibil crescute. Cooptarea actualului premier ar permite partidului să se prezinte în alegeri ca o formațiune care și-a regăsit direcția și rostul. Trebuie menționat că, foarte probabil, premierul nu ar veni singur, ci însoțit de cel puțin cîțiva miniștri asociați în percepția publică cu partea competentă sau măcar bine intenționată a actualei guvernări. PNL ar avea de cîștigat pe mai multe fronturi: ar arăta că, pentru prima oară după multă vreme, are o strategie și oamenii capabili să o aplice. Apoi, foarte important, ar reduce semnificativ relevanța USR în contextul politicii la nivel național. Partidului lui Nicușor Dan i‑ar fi teribil de dificil să propună un Cioloș propriu. Probabil imposibil.

Dezavantajul pentru premier este că va trebui să răspundă în fața unei conduceri de partid, lucru de care s-a ferit cu încăpățînare pînă acum. Însă, presupunînd că va avea o contribuție semnificativă la victoria PNL, dl Cioloș va avea o poziție suficient de puternică cît să nu se teamă teribil de mult de nemulțumirile interne. Cel puțin pentru început.

● Celălalt partid. Cea mai interesantă dintre variantele aflate la dispoziția premierului este și cea mai riscantă dintre toate, datorită efectului ei asupra tuturor actorilor. Dacian Cioloș ar putea să anunțe că, prin prisma experienței din ultimul an, a înțeles că vechile partide nu sînt reformabile sau suficient de bine intenționate. Ca o consecință, ar anunța fie formarea unui nou partid (puțin probabil, timpul este deja foarte limitat) sau… înscrierea în USR.

O astfel de decizie ar crea, îmi permit să estimez, un val uriaș de sprijin și adeziuni pentru formațiunea care a obținut locul doi la alegerile pe București. Un al doilea efect ar fi slăbirea semnificativă a puterii electorale a PNL, care s-ar vedea pus în situația de a justifica permanent de ce arată și se comportă ca un PSD ratat. Cooptarea premierului în USR ar crea, practic, o nouă forță politică națională care ar da o voce și mai puternică celor care nu mai cred în capacitatea vechiului aranjament politic românesc de a produce soluții sau oameni adaptați acestor zile. Altfel spus, ar întări clivajul vechi vs nou și ar obliga PSD și PNL să își clarifice discursul pentru a putea supraviețui.

Am omis voit scenariul în care Dacian Cioloș s-ar apropia de PSD întrucît plec de la presupunerea că o variantă cu un Guvern PSD condus de un outsider ar fi de netolerat pentru cel mai mare partid al României.

Problema cu cele patru posibile evoluții detaliate mai sus e că trei dintre ele subliniază o slăbiciune a sistemului politic în ansamblu. Faptul că un om care insistă să mențină distanța față de politic are, vrînd-nevrînd, un rol de jucat în calculele pre- și post-electorale e mai degrabă deprimant și ar trebui să provoace unele îngrijorări partidelor.

Cît despre domnul Cioloș, sper că, mai devreme sau mai tîrziu, va înțelege că distanța față de politic nu este decît o soluție provizorie și dăunătoare. Chiar dacă pe termen scurt există rezultate. Pe termen lung ele nu vor fi reținute decît ca excepții pe care nu va putea nimeni să le apere dacă partidele și Parlamentul vor fi dominate de aceiași oameni pe care îi vedem azi. Chestiune valabilă și pentru toți cei care, la finalul anului trecut, și-au abandonat carierele pentru a se alătura actualului premier.