Cine şi cum cîntă

20 ianuarie 2008   PE CE LUME TRĂIM

În ultimul an al mandatului său, preşedintele SUA, George Bush jr., a decis să dea un impuls procesului cu care predecesorul său, Bill Clinton, îşi încheia cei opt ani petrecuţi la Casa Albă, fără să-şi atingă scopul: încheierea unui acord de pace între statul Israel şi palestinieni. S-au risipit de mult speranţele unei victorii militare a alianţei statelor democratice împotriva regimului Saddam din Irak: proiectul Marelui Orient prevedea schimbarea atmosferei din regiune, transformarea contradicţiilor ireductibile în subiecte de negocieri. Prelungirea ostilităţilor din Irak a radicalizat poziţiile militante din lumea arabă şi musulmană, mai mult parcă decît altă dată, zona este supusă aleatoriului din relaţiile între guverne ostile, dominate de neîncredere în cuvintele şi intenţiile adversarului şi grupuri care cred doar în realitatea victoriilor dobîndite cu arma în mînă. Statele Unite sînt percepute ca un aliat necondiţionat al Israelului, rolul său de arbitru al conflictului este contestat. Pentru a restabili reputaţia de neutralitate, preşedintele Bush şi-a început vizita oficială în Orientul Mijlociu printr-o declaraţie făcută la Ierusalim, declaraţie şocantă prin precizia ei: "trebuie să înceteze ocupaţia începută în 1967, iar acordul trebuie să înfiinţeze Palestina, cămin al poporului palestinian, la fel cum Israelul este căminul poporului evreu" (BBC, 11 ianuarie). Israelienii au observat imediat că pentru prima oară americanii folosesc cuvîntul "ocupaţie". În continuarea vizitei, preşedintele american a vrut să zboare cu elicopterul la Ramallah, pe malul occidental al Iordanului. Vremea era proastă, zborul era periculos şi convoiul oficial însoţit de motociclete a trecut prin şirul de puncte de control, garduri şi bariere. Ele n-au funcţionat cît timp Bush s-a deplasat, dar au fost imediat restabilite după trecerea lui. Banca Mondială consideră că aceste restricţii joacă un rol esenţial în situaţia economică precară din teritoriile palestiniene. Iar prosperitatea economică este un factor esenţial în desfăşurarea unui proces de pace credibil. Proces considerat posibil de Mahmoud Abbas, lider Fatah, preşedintele Autorităţii palestiniene şi contestat prin continue atentate împotriva Israelului de liderii Hamas, organizaţie palestiniană susţinută de Siria şi Iran. Hamas contestă pretenţia Organizaţiei de Eliberare a Palestinei de a fi unicul şi legitimul reprezentant al tuturor palestinienilor. Şi în timp ce începeau convorbirile oficiale între israelieni şi palestinieni, Hamas convoca pentru 23 ianuarie, în capitala Siriei, un congres pentru formarea unei adevărate organizaţii reprezentative al cărei scop ar urma să fie contracararea "schemelor americane şi sioniste". Abbas susţine că Khaled Mashaal "este un mincinos", iar Khaled Mashaal îi răspunde calificînd-l drept un "mincinos periculos". Nici Guvernul israelian nu se poate sprijini pe o opinie publică gata să-i legitimeze concesiile. Acesta este, probabil, şi motivul pentru care convorbirile se ţin departe de lumina reflectoarelor, detaliile urmînd să fie anunţate după ce va exista un acord principial. Luni seară, după prima zi a negocierilor, ambele părţi au declarat că atmosfera a fost pozitivă, dar chiar dacă liderii ajung la o înţelegere, rămîne problema transpunerii deciziilor lor pe teren: Israelul ar urma să treacă la îngheţarea construcţiei de colonii şi să le desfiinţeze pe cele construite ilegal. Palestinienii ar trebui să desfiinţeze infrastructura grupurilor militante. Toate aceste obiective au fost obiectul nenumăratelor tratative de pînă acum, dar ele n-au fost puse niciodată în practică, pentru că nici una dintre părţi nu este dispusă să modifice situaţia existentă, din teama că partenerul din faţa sa îl va trage pe sfoară şi nu-şi va respecta semnătura. Acesta este climatul în care pianistul şi dirijorul Daniel Barenboim a solicitat şi a primit cetăţenia palestiniană, fiind probabil, în lume, singurul posesor al celor două cetăţenii. Eforturile lui de a-i uni pe muzicienii din ambele tabere în aceeaşi orchestră sînt privite cu suspiciune în Israel, unde şi faptul că a dirijat opere ale compozitorului german Wagner, profund şi convins antisemit, nu i-au asigurat nici măcar simpatia melomanilor. În această zonă, cine plăteşte nu comandă şi muzica.

Mai multe