Cine e vocea României?

23 decembrie 2014   PE CE LUME TRĂIM

Ziceam că avem o Comisie europeană care a stabilit o regulă pe care o păstrează cu anasîna: pune pe site, la pagina Your Voice in Europe (vocea ta în Europa) cam tot ceea ce urmează să intre în dezbaterile formale, în materie de legislaţie emisă la Bruxelles. Aici vorbesc despre Regulamente (obligatoriu de aplicat), Recomandări (obligatoriu de citit) sau Directive (obligatoriu de aflat care e Scopul, apoi de transferat în legislaţia naţională, după cum Scopul se potriveşte statului membru). În plus, avem de-a face cu o mulţime de adaptări, modificări, înnoiri ale acestui colos numit Acquis-ul comunitar. Consultările există pentru că, astfel, Comisia se apără de acuzaţia de lipsă de transparenţă, numită pe ici-pe colo „deficit de democraţie“. Cu toată recenta implicare suplimentară a Parlamentului european, marea majoritate a deciziilor de la Bruxelles sînt luate în spatele unor uşi solid închise. Nu poţi afla cu una, cu două, ce se discută în COREPER-uri (şedinţe speciale destinate intereselor statelor membre) sau în Consilii (tot despre statele membre e vorba şi aici). Nu poţi afla cum au ajuns majoritatea liderilor de instituţii europene în funcţii. Cetăţeanul oricărui stat membru cu greu poate să afle ce îl aşteaptă în materie legislativă. Există, e drept, o sumedenie de etape transparente şi consultări, lecturi şi paralecturi, şedinţe publice ale comisiilor parlamentare, comunicate de presă şi alte gesturi de acest fel, menite a informa contribuabilul. Din păcate, ele nu se petrec exact în fazele-cheie, atunci cînd se desenează liniile de forţă ale textului. Acestea se discută mai mereu în totală discreţie.

Aşadar, mai dau o fugă pe pagina dedicată consultărilor. Despre revizuirea Directivei privind timpul de lucru, am vorbit săptămîna trecută. Ce a mai rămas? Cam puţin, după gustul Comisiei, care are obiceiul de a propune multe teme deodată. Acum, perioadă de tranziţie fiind, subiectele sînt mai puţine. Ni se cere părerea despre „Orientări referitoare la furnizarea de informaţii privind substanţele sau produsele care provoacă alergii sau intoleranţe, astfel cum sînt enumerate în Anexa II din Regulamentul UE nr. 1169/2011 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare“ (citat exact, scuzaţi expresia). Nu am avut răbdare să caut şi să citesc respectivul regulament, dar bănuiesc că este o consultare interesantă pentru orice organizaţie care se ocupă cu protecţia consumatorilor (fie ea a statului sau nonguvernamentală), pentru ministerul agriculturii, pentru cel al industriei, pentru supermarketuri şi pentru toţi producătorii de mîncare de prin statele membre (inclusiv România, evident). La fel de intens bănui că nu vom afla mare lucru despre mersul negocierilor şi al consultărilor. Peste patru-cinci ani, însă, pot paria că vom auzi la ştiri diverse văicăreli ale unuia sau ale altuia dintre producători, ţipînd ca din gură de şarpe că Guvernul nu a fost în stare să îi apere împotriva silniciilor şi abuzurilor Comisiei care, iată, îi bagă în faliment cu pretenţii absurde. Nu vă miraţi. Aşa s-a întîmplat cînd cu ceaiurile medicinale sau cu bicarbonatul din mici (de fapt, miza era carminul, nu bicarbonatul, dar asta e altă poveste).

Am mai avea o consultare privind ajutoarele de stat în domeniul pescuitului. Ce să zici despre pescuit în România? Că se mai face pe ici, pe colo, mai mult în scopuri turistice? Că acvacultura industrială este exotică la noi? Că singurii bani europeni pe care i-am văzut cheltuiţi în acest domeniu erau dedicaţi unei cvasipenibile campanii de informare numite „Nici o masă fără peşte“? Că, la raft, în Obor sau la Carfur, kilu’ de peşte costă obraznic de mult şi a devenit interzis consumatorilor medii? Aş zice, simplu: care ajutoare, care pescuit, care flotă, care strategică?

Pînă la urmă, doar la aste două consultări privind, stau şi mă întreb cine va fi vocea României în discuţiile şi negocierile care vor urma? Mai mult ca sigur, din păcate, toţi cei direct interesaţi nu se vor implica. Din neştiinţă sau din nepăsare, nu are importanţă. Guvernul va fi solist. Mă tem că nu va avea nici măcar background vocals. Aşa s-a întîmplat pînă acum. 

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.

Mai multe