Cînd pasărea Phoenix strănută

18 mai 2006   PE CE LUME TRĂIM

Patronii însetaţi de cîştiguri au lovit din nou. De data asta, cu aviara - singura epidemie care reuşeşte cumva să bage în sperieţi mulţimea, deşi n-a omorît încă pe nimeni (cel puţin nu în Europa). Dar nu gripa e subiectul pasiunii mele de săptămîna asta, ci modul ei de tratare. În media, nu la pat. Prima constatare: virusul pare că n-are nici o vină. Nimeni nu se ia de el, care a venit cu gînduri ucigaşe din Asia, cu perfidie orientală şi maniere (încă) atavice. Unde te uiţi, aviara e o problemă guvernamentală, de parcă Guvernul ar fi creat H5N1 în fabrica de arme biologice de la Cugir (dau un exemplu imaginar). Mai mult, răspîndirea lui e socotită o problemă eminamente bucureşteană, chiar dacă, mai mult ca sigur, pătrunderea în crescătorii a fost provocată de neglijenţa unui muncitor prost motivat sau pur şi simplu leneş, dintr-un orăşel din Transilvania. Am însă o teorie nouă. Avem aviara pentru că avem capitalism. Cum adică? Simplu: reintrarea pe piaţă a virusului este o combinaţie letală între portofelele anorexice ale românilor şi planurile de afaceri ale marilor reţele de retail. Să vă explic: Cumpărătorii îşi doresc preţuri mai mici. Lanţurile de retail le promit exact asta şi se bazează pe puterea lor de negociere să scoată acest preţ de la producători. Altfel spus, îi strîng de gît să facă reducerile promise clienţilor. Aceştia, la rîndul lor, trag în jos de cheltuieli - şi cîteodată asta înseamnă medicul veterinar sau muncitorul calificat (out!). E un mecanism care stimulează consumul (de-aia se şi numeşte societate de consum), dar, cînd productivitatea muncii pe angajat nu creşte, duce la sărăcirea celor care muncesc. Observaţi clişeul socialist - e pus acolo cu un rost: să vă aducă aminte de vremurile bune cînd exploatarea omului de către om lipsea (împreună cu ouăle de ciocolată Kinder şi guma Wrigleys!) Ca orice fenomen capitalist românesc, aviara are deci o puternică încărcătură de stînga. Guvernul este responsabil c-a permis răspîndirea şi, în acelaşi timp, tiranic pentru că a închis fermele peste care pluteşte, pestilenţial, mirosul de breaking news. Deasupra acestor zbateri, la vreo 2.500 de metri, mai precis, se învîrte, pofiticios, vulturul opiniei publice, căutînd cu ochi sticloşi măcar un stîrv de ministru. O vorbă totuşi în apărarea capitaliştilor (pe care lumea îi fugăreşte cu furci acum): bogăţia lor, chiar şi cea provenită din cotcodacuri din ce în ce mai stinse, e contribuţie la creşterea PIB-ului. Industria aviară... scuzaţi, avicolă, produce pentru export marfă de bună calitate. Şi chiar şi în cazul unei astfel de crize e oarecum mai înţelept să aşteptăm măcar un strănut înainte să umplem lumea cu vestea că sîntem cu toţii contaminaţi. Nu de alta, dar dezminţirile nu funcţionează niciodată. În plus, nu e doar nepatriotic, ci şi stupid să ne dăm bolnavi în Europa, cînd oricum nu ne cheamă nimeni mai devreme la integrare. E la fel ca o campanie publicitară în media din Vest, în care ne lăudăm că avem cel mai mic consum de pastă de dinţi din zonă... Oricum, ca în orice casă în care cîntă găina, e de aşteptat ca (scuzaţi formula, era prea tentantă) cocoşul să aibă ceva probleme. Premierul Tăriceanu are să fie trimis cu termometrul în crescătorii, ocazie numai bună să-l vedem din nou pe chalenger-ul Stolojan suit pe gardul presei. Şi toate astea, din cauza unui motiv absolut microscopic... Uite, de-aia am rămas în România: pentru că oricît de gravă ar fi situaţia, noi am trecut întotdeauna prin ceva mai rău. Altfel spus, românul s-a născut poet şi-a murit încercat. Oţelit. Chiar dacă, tehnic vorbind, aici nu s-a întîmplat niciodată mare lucru.

Mai multe